Smarter_way_USA

Un start-up românesc numit Humans.ai a încasat 1,17 milioane de dolari în mai puțin de 30 de minute

Start-up-ul românesc de deep-tech Humans.ai a reuşit să obţină suma de 1,170 milioane de dolari în urma vânzării publice de tokeni pe platforma Polkastarter.

Potrivit unui comunicat al companiei, antreprenorii români au lansat Initial Decentralized Offering (IDO) în parteneriat cu platforma Polkastarter, pentru a angaja comunitatea în dezvoltarea platformei descentralizate Humans.ai, un ecosistem care generează modele etice de Inteligenţă Artificială (AI) controlate cu ajutorul tehnologiei blockchain.

Vânzarea de tokeni $HEART, moneda care guvernează ecosistemul Humans.ai, a început în data de 9 decembrie şi s-a încheiat în mai puţin de jumătate de oră, fiind cea mai mare sumă ridicată până acum în istoria Polkastarter.

De asemenea, compania anunţă că tokenul său nativ $HEART este deja listat pe unul dintre cele mai importante portaluri specializate în schimburi de criptomonede din lume, KuCoin, începând de luni, 13 decembrie.

Înfiinţată în anul 2017, KuCoin este unul dintre cele mai importante platforme de tranzacţionare de pe piaţa cripto, cu peste 500 de monede listate în prezent. KuCoin este folosită de peste 10 milioane de utilizatori înregistraţi la nivel global, fiind este una dintre cele mai mari platforme de social trading la nivel global.

“Suntem foarte încântaţi că IDO-ul Humans.ai a stârnit un interes atât de mare şi a fost sold out în mai puţin de 30 de minute. Mobilizarea comunităţiii a fost incredibilă, iar acest lucru ne încurajează pentru mai departe, pentru că suntem doar la început cu proiectul. Mulţumim fiecărui investitor în parte pentru sprijinul acordat acestui proiect care va rescrie viitorul AI-ului. De asemenea, mulţumim Polkastarter care a fost un partener şi un susţinător important în efortul nostru de a crea primul model de conduită morală pentru AI şi Blockchain”, a declarat Sabin Dima, directorul general al Humans.ai.

În runda anterioară de finanţare, care a constat în vânzare privată de tokeni, Humans.ai a strâns 9 milioane de dolari de la peste 60 de investitori de talie mondială – lideri din sfera de business, directori executivi din domeniul tehnologiei, experţi în blockchain, lideri ai comunităţii crypto şi manageri de top din companii.

Humans.ai este o platformă care integrează date şi tehnologie pentru a genera modele AI unice şi a le utiliza ca API (interfaţă de programare a aplicaţiilor) de către comunitatea de afaceri. Astfel, tehnologia permite dezvoltatorilor de aplicaţii să utilizeze modelele AI, plătind drepturi într-un mod echitabil atât celor care oferă tehnologie, cât şi date. Scopul iniţial al platformei a fost synthetic media, ce permite crearea vocii, imaginii şi gesturilor unor persoane, fără a mai fi necesară prezenţa fizică numită ADN digital.

Compania a mai dezvoltat tehnologia unică în lume, numită Proof-of-Human, care validează faptul că se află un om în spatele fiecărei decizii de inteligenţă artificială, folosind tehnologia blockchain ca să includă fiecare AI într-un NFT (token non-fungibil).

Sursa: ziare.com


Vezi reducerile de sezon din magazinele:

eMag , Evomag , Libris , Vegis , QuickMobile , FashionDays


Nu uita sa dai SHARE daca ti-a placut acest articol!


Investește la bursă prin:

76% din conturile CFD de retail pierd bani

NOTE & Risk warnings: Your capital is at risk. CFDs are complex instruments and come with a high risk of losing money rapidly due to leverage. 79.17% of retail investor accounts lose money when trading CFDs with this provider. You should consider whether you understand how CFDs work and whether you can afford to take the high risk of losing your money. I AM NOT A FINANCIAL ADVISOR and THIS IS NOT INVESTMENT ADVICE. I am just sharing my opinion and views alone on the market. What you do with your own money is your own responsibility. Seek a licensed CPO or financial advisor before you make any investments. Any references to historical price movements or levels is informational and based on external analysis and we do not warranty that any such movements or levels are likely to reoccur in the future. The financial services provided by this website carry a high level of risk and can result in the loss of all your funds. You should never invest money that you cannot afford to lose. Please be advised that certain products and/or multiplier levels may not be available for traders from EEA countries due to legal restrictions.

In ce investim la bursa ?

Investeste in actiuni la bursa:




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.