Smarter_way_USA

JT Grup Oil vine la bursă – Jean Paul Tucan: Urmează listarea la BVB după un IPO de majorare a capitalului social. Prospectul este pe masa ASF pentru autorizare

♦ Compania scoate la vânzare 28,5% din capital ♦ Oferta s-ar putea derula după perioada sărbătorilor de Paşte ♦ Debutul la BVB ar aduce un plus de 12-14 mil. euro la capitalizarea existentă, spune acţionarul majoritar ♦ Banii atraşi vor fi folosiţi pentru finanţarea eforturilor de dezvoltare ♦ Grupul vizează distribuirea de dividende şi posibil acţiuni gratuite.

Compania de distribuţie de carburanţi JT Grup Oil, care a finalizat recent prima etapă de dezvoltare a unui ter­minal de produse petroliere de 25 de milioane de euro, se pregăteşte să deruleze în perioada următoare o ofertă publică iniţială (IPO) care s-ar solda ulterior cu o listare pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti, spune Jean Paul Tucan, acţionar majoritar în cadrul societăţii cu sediul la Năvodari.

„Acţionarii societăţii au hotărât majorarea capitalului social prin emisiunea unui număr de 10 milioane de acţiuni noi, cu o valoare nominală de 1 leu, acţiuni ce vor fi puse la dispoziţia publicului printr-o ofertă publică iniţială, urmată de admitere la tranzacţionare a acţiunilor societăţii pe Sistemul Multilateral de Tranzac­ţio­nare, pe piaţa AeRO a BVB“, a declarat Jean Paul Tucan, invitat la emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi.

Înfiinţat în urmă cu 23 de ani, JT Grup Oil desfăşoară operaţiuni de distribuţie de carburanţi în zona de sud-est a României cu 11 cisterne. Compania a construit în 2004 un terminal de bitum la Medgidia, pe care l-a vândut la scurt timp după recepţie, iar banii obţinuţi în urma vânzării au fost investiţi în dez­voltarea reţelei de distribuţie de carburanţi, reiese dintr-un comunicat.

„Prin această operaţiune de atragere de capital din partea investi­torilor, ne dorim să dăm publicului 28,5% din capitalul social al com­paniei. (…) Am înţeles de la început că listarea este un proces extrem de complex şi provocator pentru acţionari şi toate părţile implicate în proces“, continuă Jean Paul Tucan.

Din 2023, JT Grup Oil şi-a diversificat gama de produse şi a accesat segmentul de motorină fără acciză, care deserveşte vasele comerciale pentru porturile Midia şi Constanţa. Anterior, compania s-a transformat din societate cu răspun­dere limitată (SRL) în societate pe acţiuni (SA), discuţiile privind listarea la BVB fiind începute încă din toamna lui 2021.

„Intermediar este Interdealer Capital Invest, brokerul care ne-a asistat încă de la început, din 2021, în tot acest proces complex, inclusiv în alegerea momentului IPO-ului. În prezent, prospectul de ofertă de află la ASF pentru autorizare. Noi estimăm că oferta se va derula în perioada imediat următoare a sărbătorilor de Paşte.“ JT Grup Oil deţine 253 de staţii de incintă, fiind dotate cu pompe mecanice cu debit mărit sau cu pompe cu sisteme de gestiune, cu filtre decantoare, sisteme evacuare gaze, sisteme de sigilare şi  indicatoare de nivel, scriu reprezen-tanţii companiei.

Pe viitor, grupul are în vedere creşterea numărului de cisterne la peste 20 şi dezvoltarea reţelei de distribuţie.

„(Am debuta la BVB – n. red.) cu aproximativ 12-14 milioane de euro în plus faţă de capitalizarea existentă. Avem şi finanţări bancare şi fonduri nerambursabile care au intrat în companie, iar acum ne dorim o infuzie de capital din piaţa liberă“, afirmă acţionarul majoritar.

Prin politica de dividend, JT vizează o repartizare echilibrată a rezultatului net, răspunzând atât aşteptărilor acţionarilor, cât şi nevoilor de dezvoltare ale companiei, mai spune Jean Paul Tucan.

În 2023, societatea a avut o cifră de afaceri de 224,4 milioane de lei, de la 301,65 milioane în anul precedent. Profitul net de anul trecut a atins 5,7 milioane, de la 6,3 milioane de lei în 2022, conform datelor de la Ministerul Finanţelor.

„Pe lângă distribuirea de dividende sub formă de numerar, avem în plan, în cazul în care performanţele înregistrate anual o permit, distribuirea dividendelor sub formă de acţiuni gratuite“, a declarat reprezentantul JT Grup Oil pentru ZF.

Ce a mai declarat Jean Paul Tucan:

► JT Grup Oil este o companie înfiinţată în 2001 şi se ocupă, în principal, cu distribuţia de carburanţi, importul de carburanţi şi alte activităţi conexe. Avem o cifră de afaceri în ultimii trei ani de aproape un miliard de lei, un profit în creştere de la an la an şi o creştere a bazei materiale. Compania a fost transformată acum trei ani din SRL în SA, exact din motivul de a creşte compania şi de a ieşi pe piaţa de capital, ducându-ne acolo cu investiţiile în curs pe care le avem.

► (Terminalul – n.r.) este un proiect extrem de mare şi ambiţios, noi ne dorim să îl finalizăm anul acesta, să îl punem în funcţiune. JT Terminal este cel mai nou terminal de produse petroliere lichide de la Marea Neagră.

► După ce va fi finalizat, JT Terminal va opera produse specifice precum motorină biodiesel, bitum şi alte produse, cu scopul final de a le distribui pe piaţa internă, adică obiectul principal de activitate al companiei, sau pe extern. Datorită capacităţilor de stocare impresionante pe care le are terminalul, vorbim de un total de aproape 32.000 de tone, o capacitate împărţită în opt tancuri mari.

► JT va creşte cantitatea de carburanţi importată pe piaţa din România, cât şi capacitatea de distribuţie de carburanţi (…) În terminal este o investiţie de 25 de milioane de euro, este un proiect strategic pentru România, în primul rând.

► Am accesat un grant de infrastructură mare de 11,5 milioane de euro, diferenţa de bani a pus-o compania, la care se adaugă o linie de credit de la UniCredit de 9 milioane de euro.

► Avem un model operaţional bine definit şi avem în derulare o investiţie în propriul nostru terminal la Marea Neagră. De aici, lucrurile pleacă în cascadă, terminalul va asigura infrastructura necesară atingerii obiectivelor noastre şi, prin urmare, am decis să deschidem compania către investitori prin această IPO, care ne va asigura capital suplimentar pentru finanţarea planurilor de dezvoltare.

► Listarea va spori notorietatea şi vizibilitatea companiei în rândul clienţilor şi partenerilor noştri de afaceri, va consolida încrederea investitorilor

► Noi am atras tot ce s-a putut atrage şi ne dorim ca banii pe care îi obţinem din IPO să fie o cofinanţare pentru restul resurselor pe care le avem deja la dispoziţie. Facem precizarea că avem 100% banii ca să terminăm investiţia în portul Constanţa.

► Ne dorim ca prin intermediul acestui terminal să acoperim cam jumătate din deficitul de produse lichide, de motorină din România, care în prezent este de aproximativ 25 de milioane de tone.

► Este un proiect care va genera o cifră de afaceri poate de zece ori mai mare, pentru că noi astăzi avem un deficit şi nu găsim carburanţi ca să distribuim.


Vezi reducerile de sezon din magazinele:

eMag , Evomag , Libris , Vegis , QuickMobile , FashionDays


Nu uita sa dai SHARE daca ti-a placut acest articol!


Investește la bursă prin:

76% din conturile CFD de retail pierd bani

NOTE & Risk warnings: Your capital is at risk. CFDs are complex instruments and come with a high risk of losing money rapidly due to leverage. 79.17% of retail investor accounts lose money when trading CFDs with this provider. You should consider whether you understand how CFDs work and whether you can afford to take the high risk of losing your money. I AM NOT A FINANCIAL ADVISOR and THIS IS NOT INVESTMENT ADVICE. I am just sharing my opinion and views alone on the market. What you do with your own money is your own responsibility. Seek a licensed CPO or financial advisor before you make any investments. Any references to historical price movements or levels is informational and based on external analysis and we do not warranty that any such movements or levels are likely to reoccur in the future. The financial services provided by this website carry a high level of risk and can result in the loss of all your funds. You should never invest money that you cannot afford to lose. Please be advised that certain products and/or multiplier levels may not be available for traders from EEA countries due to legal restrictions.

In ce investim la bursa ?

Investeste in actiuni la bursa:




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.