Oana Taban, asociata MedLife la clinicile Dent Estet, a cumparat un pachet din actiunile listate de companie pe bursa

Oana Taban, fondatoarea clinicilor de stomatologice Dent Estet, care a vândut în acest an pachetul majoritar al rețelei către MedLife, a cumpărat 6.290 de acțiuni (cu o valoare de peste 37.000 euro) din pachetul listat la BVB de operatorul de servicii medicale private.

MedLife a cumpărat în aprilie 60% din acțiunile Dent Estet, cel mai mare operator de servicii stomatologice din România, care reunește 7 clinici în București și în țară, de la Oana Taban.

Cu câteva zile înainte de semnarea acordului prin care MedLife a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni la clinicile stomatologice Dent Estet, Oana Taban, managing partner și fondator al acestora, devenise asociat unic al companiei după ce a cumpărat partea lui Nicu Hagivreta pentru 1,785 milioane euro, reiese din datele publicate în Monitorul Oficial.

Anterior, Dent Estet Clinics era deținută în proporții egale de cei doi.

După tranzacție, Oana Taban și-a păstrat integral atribuțiile de management în cadrul grupului, fiind direct responsabilă de strategia de dezvoltare și extidere a rețelei Dent Estet. Dent Estet a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 5,5 milioane euro, iar pentru acest an și-a bugetat o creștere de 20%.

MedLife vrea să deschidă cel puțin 1-2 unități noi Dent Estet în fiecare an, stomatologia urmând să devină una dintre cele șase divizii de business din cadrul companiei, alături de hyperclinici, laboratoare, spitale, maternităti și farmacii.

Titlurile MedLife au intrat ieri la tranzacționare pe piața de capital. Valoarea totală plătită pentru cele 8,84 milioane de acțiuni puse în vânzare este de 230 milioane lei (50,88 milioane euro), iar compania intră pe bursă cu o valoare de piață de 522,40 milioane lei (115,57 milioane euro).

Astfel, acționarul V4C Eastern Europe Holding V Limited (V4C) și-a marcat exitul din companie (36,25%), după șapte ani, iar International Finance Corporation (IFC), parte a grupului Băncii Mondiale, a vândut o parte din acțiunile (12,75%) la MedLife. IFC a rămas însă cu un pachet de circa 5% în companie.

MedLife activează pe piața din România din 1996, fiind cel mai mare operator privat de servicii medicale de pe piața locală. Compania, controlată de familia Marcu (51%), acoperă toate zonele de activitate medicală: ambulatoriu, spitale, maternități, laboratoare, farmacii, toate acestea constituind Sistemul Medical MedLife.


Vezi reducerile de sezon din magazinele:

eMag , Altex , Libris , Vegis , QuickMobile , FashionDays


Nu uita sa dai SHARE daca ti-a placut acest articol!


Recommended investment platforms:

80.6% din conturile CFD de retail pierd bani

NOTE & Risk warnings: Your capital is at risk. CFDs are complex instruments and come with a high risk of losing money rapidly due to leverage. 65% of retail investor accounts lose money when trading CFDs with this provider. You should consider whether you understand how CFDs work and whether you can afford to take the high risk of losing your money. I AM NOT A FINANCIAL ADVISOR and THIS IS NOT INVESTMENT ADVICE. I am just sharing my opinion and views alone on the market. What you do with your own money is your own responsibility. Seek a licensed CPO or financial advisor before you make any investments. Any references to historical price movements or levels is informational and based on external analysis and we do not warranty that any such movements or levels are likely to reoccur in the future. The financial services provided by this website carry a high level of risk and can result in the loss of all your funds. You should never invest money that you cannot afford to lose. Please be advised that certain products and/or multiplier levels may not be available for traders from EEA countries due to legal restrictions.

Azi va recomandam:


Investeste in actiuni la bursa:




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.