Farmaceutica Remedia, afaceri in scadere cu 6% la S1 si profit net cu putin peste 177.000 de lei

Compania Farmaceutica Remedia a obținut, în primele 6 luni ale anului, venituri de 108,32 milioane lei, cu aproape 6% mai mici decât în perioada similară din 2015, însă a obținut un rezultat net pozitiv, pe fondul unor reduceri ale cheltuielilor.

„A fost un an foarte greu”, caracteriza 2015 pentru Profit.ro Robert Mihail Peloiu, directorul general al Farmaceutica Remedia Deva (RMAH), în aprilie, cu ocazia prezentării datelor preliminare anuale. Anul 2016 era socotit unul de tranziție după transformările majore de anul trecut în care compania a separat distribuția de farmaciile de retail, ca urmare a reglementărilor și în care au fost nevoiți să taie strategi legăturile comerciale cu lanțurile de farmacii mici.

Rezultatele semestriale remise acum Bursei de Valori București indică o revenire greoaie. Compania a obținut anul trecut venituri totale de 108,32 milioane lei, în scădere cu 5,97%, sub cele de 115,20 milioane lei realizate în primele 6 luni ale anului trecut. În același interval, cheltuielile au fost tăiate cu 6,04%, la 108,10 milioane lei, de la 115,05 milioane lei.

Acesta este contextul în care rezultatul net al companiei a urcat cu 169,49%, la puțin peste 177.000 de lei, de la aproape 66.000 de lei cu un an în urmă. Este o ameliorare palidă a profitabilității. Anul trecut, profitul net s-a prăbușit de 4 ori, la 791.000 de lei, de la 3,05 milioane lei în 2014.

La 30 iunie, activele curente sunt de 97,44 milioane lei, cu 2,91% mai mici decât cele de 100,36 milioane lei, de la finele anului trecut. În același interval, datoriile curente s-au majorat cu 0,49%, la 96,25 milioane lei, de la 95,78 milioane lei. Realitatea enunțată de Peloiu în primăvară – „Nu avem un leu de dat la bancă!” – rămâne valabilă și în prezent, obligațiile de plată fiind în raport cu partenerii comerciali.

Titlurile Farmaceutica Remedia, listate la BVB, se află într-o zonă de minime, la prețul de 0,1960 lei/acțiune, care dau companiei o capitalizare bursieră de 20,79 milioane lei (4,66 milioane euro).


(P) Daca nu aveti inca cont de tranzactionare pe bursele internationale va recomand: http://bit.ly/InvestesteLaBursa

NOTE & Risk warnings: Your capital is at risk. CFDs are complex instruments and come with a high risk of losing money rapidly due to leverage. 65% of retail investor accounts lose money when trading CFDs with this provider. You should consider whether you understand how CFDs work and whether you can afford to take the high risk of losing your money. I AM NOT A FINANCIAL ADVISOR and THIS IS NOT INVESTMENT ADVICE. I am just sharing my opinion and views alone on the market. What you do with your own money is your own responsibility. Seek a licensed CPO or financial advisor before you make any investments. Any references to historical price movements or levels is informational and based on external analysis and we do not warranty that any such movements or levels are likely to reoccur in the future. The financial services provided by this website carry a high level of risk and can result in the loss of all your funds. You should never invest money that you cannot afford to lose. Please be advised that certain products and/or multiplier levels may not be available for traders from EEA countries due to legal restrictions.

Azi va recomandam:


Investeste in actiuni la bursa:


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.