Smarter_way_USA

Aerostar Bacău a inaugurat primul Centru de mentenanță pentru elicopterele Black Hawk

Centrul de întreţinere, reparaţii şi revizii pentru elicopterele S-70 Black Hawk din cadrul societăţii Aerostar S.A. Bacău a devenit operaţional, joi, la eveniment fiind prezentă ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec, ministrul Economiei, Ştefan Radu Oprea, reprezentanţi ai companiei Lockheed Martin şi alţi oficiali ai Guvernului României şi autorităţilor locale.

„Această nouă capacitate consolidează relaţia existentă între Lockheed Martin şi Aerostar, care efectuează deja activităţi similare pentru flota de avioane de luptă F-16 a României”, au precizat, într-un comunicat de presă, remis Agerpres, reprezentanţii companiei Lockheed Martin.

Situat în Bacău, centrul de mentenanţă – primul din Europa – va contribui la crearea şi susţinerea locurilor de muncă de înaltă calificare în România şi va asigura o disponibilitate sporită şi costuri operaţionale mai mici pentru elicopterele S-70 Black Hawk operate de Ministerul de Interne.

„Livrate luna trecută, Black Hawk-urile noastre construite în Polonia oferă o capacitate importantă în sprijinul serviciilor de urgenţă din România”, a declarat vicepreşedintele pentru Afaceri Internaţionale al Lockheed Martin, Ray Piselli, în cadrul ceremoniei de inaugurare de la Bacău.

În parteneriat cu Aerostar, Lockheed Martin analizează deja oportunităţile de a integra la Bacău servicii de suport pentru alte produse.

Compania a declarat că vede oportunităţi bune de creştere în viitor, care ar putea include şi activităţi în alte sectoare.

„Evenimentul de astăzi reprezintă o altă evoluţie majoră în relaţia noastră în dezvoltare cu Lockheed Martin, lider mondial în domeniul aerospaţial şi al apărării, şi susţine locuri de muncă de mare valoare în România. Având Lockheed Martin ca partener, Aerostar se află într-o poziţie puternică pentru a obţine mai multe lucrări de mentenanţă dacă România va alege Black Hawk pentru nevoile sale militare şi de asemenea pentru a câştiga contracte în domenii noi, cum ar fi suportul tehnic pentru sisteme terestre”, a subliniat directorul general al Aerostar S.A., Grigore Filip.

„Felicit conducerea Aerostar S.A. pentru modul în care, prin activitatea companiei, adaugă un element de unicitate judeţului nostru. De asemenea, îi asigur de continuitatea parteneriatului deschis, onest şi transparent pe care îl avem în prezent, materializat deja prin colaborarea cu Aeroportul Internaţional George Enescu Bacău şi nu în ultimul rând, prin proiectul care vizează dezvoltarea unui campus integrat pentru învăţământ dual în municipiul Bacău”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Bacău, Valentin Ivancea.

Înaintea inaugurării centrului, angajaţii Aerostar au fost la academia de pregătire Sikorsky a Lockheed Martin din Statele Unite, unde au efectuat familiarizarea cu aeronava şi au urmat toate pregătirile necesare.

Construit la fabrica Lockheed Martin PZL Mielec din Polonia, elicopterul utilitar S-70 Black Hawk joacă un rol important în asigurarea cerinţelor civile şi de apărare în ţările din Europa şi nu numai.

Lockheed Martin a fost un partener al României de peste 25 de ani şi este astăzi un partener strategic pentru apărarea naţională, industrie şi mediul academic. Compania colaborează cu România la o varietate de programe de apărare şi securitate, inclusiv aeronave militare, apărare antirachetă, foc de precizie, radare şi pregătire a piloţilor.

Implicarea companiei include şi legături cu instituţii academice, cum ar fi Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, care studiază aplicaţiile inteligenţei artificiale pentru a sprijini securitatea naţională, asistenţa umanitară şi intervenţia în caz de dezastre.

La inaugurarea centrului de la Aerostar au fost prezenţi ambasadorul SUA în România, Kathleen Kavalec, reprezentanţi ai Lockheed Martin, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan Radu Oprea, şeful DSU, secretarul de stat Raed Arafat, şi reprezentanţi ai administraţiei locale.


Vezi reducerile de sezon din magazinele:

eMag , Evomag , Libris , Vegis , QuickMobile , FashionDays


Nu uita sa dai SHARE daca ti-a placut acest articol!


Investește la bursă prin:

76% din conturile CFD de retail pierd bani

NOTE & Risk warnings: Your capital is at risk. CFDs are complex instruments and come with a high risk of losing money rapidly due to leverage. 79.17% of retail investor accounts lose money when trading CFDs with this provider. You should consider whether you understand how CFDs work and whether you can afford to take the high risk of losing your money. I AM NOT A FINANCIAL ADVISOR and THIS IS NOT INVESTMENT ADVICE. I am just sharing my opinion and views alone on the market. What you do with your own money is your own responsibility. Seek a licensed CPO or financial advisor before you make any investments. Any references to historical price movements or levels is informational and based on external analysis and we do not warranty that any such movements or levels are likely to reoccur in the future. The financial services provided by this website carry a high level of risk and can result in the loss of all your funds. You should never invest money that you cannot afford to lose. Please be advised that certain products and/or multiplier levels may not be available for traders from EEA countries due to legal restrictions.

In ce investim la bursa ?

Investeste in actiuni la bursa:




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.