Grup Şerban Holding, cu afaceri de 312 mil. lei şi un profit de 24 mil. lei, fondat de Nicolae Şerban, cu activităţi în agricultură, vrea să se listeze pe piaţa AeRO a Bursei de Valori până la finele anului

Grup Şerban Holding, companie antreprenorială românească fondată de Nicolae Şerban, activă în mai multe domenii din agricultură, vrea să se listeze pe piaţa AeRO a BVB până la sfârşitul acestui an şi să atragă 25 mlioane lei printr-un plasament privat de acţiuni pentru a accelera planurile de extindere. Grupul va realiza plasamentul în luna noiembrie, intermediat de TradeVille.

„Piaţa de capital reprezintă o opţiune viabilă de dezvoltare a afacerilor din domeniul agriculturii. Analizăm de ceva vreme potenţiala listare a companiei la Bursa de Valori Bucureşti şi sunt convins că în acest moment suntem pregătiţi pentru acest pas. Începând cu anul 2019, am demarat un proces investiţional complex în cadrul companie vizând dezvoltarea tuturor liniilor de business ale Grup Şerban Holding. Investiţiile sunt axate pe creşterea producţiei legumicole, mărirea capacităţilor de depozitare, extinderea suprafeţelor pentru ferma avicolă şi sporirea capacităţii de producţie a produselor de panificaţie. Astfel, prin listarea la bursă ne dorim să aducem alături de noi investitori care să ne sprijine în accelerarea şi finalizarea acestor investiţii,” a declarat Nicolae Şerban.

Grup Şerban Holding şi-a început activitatea în anul 1994, în Oneşti, şi are activităţi în diferite zone, precum agricultură, comerţ cu cereale, plante oleaginoase şi legume, creşterea păsărilor, panificaţie, patiserie-cofetărie, lanţ propriu de magazine – Băcăniile Şerban, distribuţie şi transport. Grupul are peste 400 de angajaţi.

Compania exploatează în prezent peste 12.000 de hectare de teren arabil, în judeţele Vaslui, Vrancea şi Bacău, pe care sunt cultivate cereale, precum grâu şi porumb şi plante oleaginoase. De asemenea, grupul deţine şi exploatează peste 133.000 de tone capacitate totală de depozitare a cerealelor şi plantelor oleaginoase în opt baze localizate în Orbeni, Filipeşti şi Valea Seacă, judeţul Bacău, Simila, Zorleni şi Găgeşti, judeţul Vaslui, Târgu Frumos, Judetul Iaşi.

Începând cu anul 2004, Grup Şerban Holding a dezvoltat o nouă linie de business, creşterea de păsări, şi deţine cinci ferme proprii, în trei locaţii, în judeţele Bacău şi Vaslui. De asemenea, grupul deţine o brutărie, un laborator de cofetărie şi cinci magazine sub brandul Băcănia Şerban. Produsele de panificaţie se găsesc atât în magazinele proprii, Băcăniile Şerban, cât şi în aproape toate supermarketurile din ţară, sub brandul Granero Şerban. Grupul mai are în portofoliul de servicii şi o linie business dedicată lucrării terenurilor deţinute şi transportului materiilor prime şi a cerealelor.

Planurile de investiţii ale companiei includ şi realizarea unor sisteme de irigaţii pentru 2.800 ha în Lunca Siretului. În momentul de faţă, la locaţia respectivă, compania irigă 1.000 ha şi estimează că în următorii ani va creşte capacitatea de irigare cu până la 500 ha pe an.

Pentru linia de business de panificaţie, compani are în plan, pe termen mediu şi lung, achiziţia unei noi linii de panificaţie prin accesarea unui program cu fonduri nerambursabile în vederea creşterii capacităţii de producţie. Totodată, compania doreşte să lanseze pe piaţa naţională încă trei produse de panificaţie proprii şi să înceapă livrarea produselor de cofetărie către marile lanţuri hoteliere din zona Moldovei şi ulterior la nivel naţional.

În anul 2020, Grup Şerban Holding a înregistrat, la nivel consolidat, o cifră de afaceri de 311,8 milioane de lei şi un profit net de 24,2 milioane de lei. Pentru anul 2021, grupul estimează venituri la nivel consolidat de 330 milioane de lei şi un profit net de 24,6 milioane de lei.


Vezi reducerile de sezon din magazinele:

eMag , Altex , Libris , Vegis , QuickMobile , FashionDays


Nu uita sa dai SHARE daca ti-a placut acest articol!


Investește la bursă prin:

67% din conturile CFD de retail pierd bani

NOTE & Risk warnings: Your capital is at risk. CFDs are complex instruments and come with a high risk of losing money rapidly due to leverage. 65% of retail investor accounts lose money when trading CFDs with this provider. You should consider whether you understand how CFDs work and whether you can afford to take the high risk of losing your money. I AM NOT A FINANCIAL ADVISOR and THIS IS NOT INVESTMENT ADVICE. I am just sharing my opinion and views alone on the market. What you do with your own money is your own responsibility. Seek a licensed CPO or financial advisor before you make any investments. Any references to historical price movements or levels is informational and based on external analysis and we do not warranty that any such movements or levels are likely to reoccur in the future. The financial services provided by this website carry a high level of risk and can result in the loss of all your funds. You should never invest money that you cannot afford to lose. Please be advised that certain products and/or multiplier levels may not be available for traders from EEA countries due to legal restrictions.

In ce investim la bursa ?

Investeste in actiuni la bursa:




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.