Smarter_way_USA

Acţionarii Hidroelectrica au decis astăzi repartizarea a 1 miliard de lei sub formă de dividende

Statul român şi Fondul Proprietatea, acţionarii Hidroelectrica, au decis astăzi ca cel mai mare producător de energie electrică din România să distribuie dividende suplimentare de 1 miliard de lei, ceea ce înseamnă că statului român îi vor reveni 800 mil. lei, spune Bogdan Badea, CEO Hidroelectrica, pentru ZF.

Pe 17 decembrie, statul român a respins solicitarea Fondului Proprietatea de distribuire a 1,25 miliarde de lei.

“Aveam depozite scadente de 950 milioane de lei şi am realizat o notă în care am arătat că nu puteam distribui 1,25 miliarde de lei, aşa cum solicitase Fondul Proprietatea”, spune Bogdan Badea.

Prin urmare, ulterior Fondul Proprietatea a diminuat solicitarea de dividende, iar astfel acţionarii – statul român şi FP – au organizat astăzi AGA în care s-a stabilit ca 1 mld. lei să meargă spre dividende. De altfel documentul a fost publicat şi pe site-ul companiei de stat.

“Cu unanimitatea voturilor exprimate de acţionarii prezenţi în cadrul şedinţei prin reprezentanţi, aprobă distribuirea sumei de 1.000.000.000 lei către acţionarii societăţii, proporţional cu participarea acestora la capitalul social al societăţii din rezultatul reportat reprezentând surplus realizat din rezerve din reevaluare”, se arată în hotărârea AGA. Data plăţii urmează să fie făcută până la 31 decembrie 2019.


Vezi reducerile de sezon din magazinele:

eMag , Evomag , Libris , Vegis , QuickMobile , FashionDays


Nu uita sa dai SHARE daca ti-a placut acest articol!


Investește la bursă prin:

76% din conturile CFD de retail pierd bani

NOTE & Risk warnings: Your capital is at risk. CFDs are complex instruments and come with a high risk of losing money rapidly due to leverage. 79.17% of retail investor accounts lose money when trading CFDs with this provider. You should consider whether you understand how CFDs work and whether you can afford to take the high risk of losing your money. I AM NOT A FINANCIAL ADVISOR and THIS IS NOT INVESTMENT ADVICE. I am just sharing my opinion and views alone on the market. What you do with your own money is your own responsibility. Seek a licensed CPO or financial advisor before you make any investments. Any references to historical price movements or levels is informational and based on external analysis and we do not warranty that any such movements or levels are likely to reoccur in the future. The financial services provided by this website carry a high level of risk and can result in the loss of all your funds. You should never invest money that you cannot afford to lose. Please be advised that certain products and/or multiplier levels may not be available for traders from EEA countries due to legal restrictions.

In ce investim la bursa ?

Investeste in actiuni la bursa:




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.