Smarter_way_USA

ROCA Industry a ajuns la o cifră de afaceri de 517 milioane de lei

ROCA Industry a raportat pentru primele nouă luni din an o cifră de afaceri cumulată de 517 milioane lei, cu aproape 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Tendinţa ascendentă s-a menţinut în pofida scăderii cu peste 23% a indicelui de construcţii rezidentiale aferent primelor 8 luni ale acestui an.

Potrivit comunicatului remis redacţiei, primele 9 luni ale anului, companiile producătoare de materiale de construcţii ale holdingului au înregistrat o valoare cumulata a EBITDA de 59,5 milioane lei, respectiv o creştere cu 48% faţă de perioada similară. Rezultatul reflectă eficienţa măsurilor de optimizare şi alinierea strategică a operaţiunilor, precum şi eforturile echipelor comerciale.

Având în vedere mizele majore de dezvoltare a sectorului industrial local în următorii ani, holdingul investeşte în iniţiative de transformare şi digitalizare, precum şi în cercetare şi dezvoltare.

ROCA Industry a obţinut aceste rezultate într-un context economic cu provocări multiple, indicele lucrărilor de construcţii rezidentiale inregistrand o scadere cu peste 23% în primele 8 luni din 2024, comparativ cu aceeaşi perioada a anului trecut, conform datelor INS. În primele nouă luni din acest an, numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale a crescut cu 3,3% faţă de anul trecut. A fost o uşoară revenire după scăderea abruptă de 23,5% din 2023 (9M) comparativ cu 2022. Nivelul actual însă, rămâne semnificativ sub cel din urmă cu doi ani, evidenţiind un efect de baza pronunţat şi o recuperare incompletă a sectorului.

“Am elaborat o strategie clară împreună cu echipele de management, axată din punct de vedere operaţional pe investiţii pentru viitor, transformare digitală şi accent pe cercetare-dezvoltare, direcţii cheie pentru a dezvolta campioni regionali”, a declarat Ionuţ Bindea, CEO ROCA Industry.

Performanţa în creştere pentru companiile din portofoliul ROCA Industry BICO Industries (detinere 60%), al treilea cel mai mare producător din UE, raportează o cifra de afaceri de 173,4 milioane de lei, in crestere cu 11,7% fata de 9L 2023. EBITDA a atins valoarea de 16,9 milioane de lei, de patru ori mai mare, conservând avansul dobândit în primul semestru din acest an. Din punct de vedere comercial, prin creşterea vânzărilor pe piaţa internă, precum şi a optimizarilor operaţionale care au generat marja comerciala crescuta, a facut fata provocarilor generate de diminuarea agresiva a cererii la nivelul Spaţiului Economic European. EVOLOR (deţinut integral) îşi consolideaza pozitia ca unul dintre cei mai mari jucători din industria producţie de vopsele şi lacuri şi atinge o cifră de afaceri de 84,6 milioane de lei, în creştere cu aproape 6% fata de aceeaşi perioada a anului trecut. Ca urmare a creşterii cheltuielilor de marketing, al căror efect se estimează ca va fi observat în vânzările din perioada următoare, dar şi a cheltuielilor cu salariile, EBITDA a atins o valoare de 10,1 milioane de lei în T3 2024, cu 27% sub nivelul anului trecut, un an excepţional pentru companie. Creşterea sustenabilă a companiei continuă cu finalizarea operaţionalizării secţiei de tencuieli decorative în noua fabrică de pe platforma Oltchim, care va creşte cu 15% capacitatea de producţie.

Cu procesul de fuziune în curs de derulare, Eco Euro Doors si Workshop Doors (detinere 100% din octombrie 2024) vor forma un jucător regional consolidat. Cele două companii au generat o cifra de afaceri de 79,5 milioane de lei, în uşoară scădere faţă de 9L 2023, şi o EBITDA de 18 milioane de lei, cu 37% peste nivelul anului trecut.

DIAL (detinere 100%), unul dintre cei mai mari producători de produse din fir metallic, înregistrează o creştere de 34% a cifrei de afaceri, ajungand la 55,1 milioane de lei. Şi performanţa operaţională menţine trendul de creştere din prima parte a anului, cu un avans de 87% in 9L 2024, valoarea EBITDA atingand 6,3 milioane de lei. Toate aceste rezultate au fost posibile în principal pe fondul volumului crescut al vânzărilor pe cele mai multe categorii de produse ca urmare a implementării strategiei comerciale prin lansarea de produse noi, maximizarea canalelor existente şi identificarea unor noi canale de vanzari, implicit prin dezvoltarea zonei de export, corelarea producţiei cu nevoile identificate pe zona de vanzari şi optimizări aduse de departamentul de achiziţii.

ELECROPLAST (deţinere 99.9998%), important producător de cabluri electrice, raportează o cifra de afaceri de 124,7 milioane de lei, cu 5,3% peste nivelul perioadei similare a anului trecut. Valoarea EBITDA este în creştere cu 46%, ajungând la nivelul de 8,2 milioane de lei. Compania,

aflată în proces de consolidare, derulează un proiect de investiţii de peste 9 milioane euro pentru retehnologizarea fabricii şi îşi extinde prezenţa în proiecte de infrastructură feroviară de amploare.

ROCA Industry deţine, direct si indirect, un număr de 8 jucători semnificativi din domeniul construcţiilor: BICO Industries (primul şi cel mai mare producător naţional de plasă din fibră de sticlă şi singurul producător autohton de armături din fibră de sticlă), EVOLOR (industria de producţie de vopsele şi lacuri), ECO EURO DOORS, WORKSHOP DOORS, DIAL (producător de produse din fir metalic), ELECTROPLAST, precum şi producătorii de fibră de sticlă Terra şi Iranga, prin intermediul BICO Industries.

Potrivit comunicatului, datele arată rezultatele cumulate ale companiilor productive. Rezultatele cumulate însumează performanţa individuală a fiecărei companii pe întreaga perioadă de raportare, indiferent de momentul achiziţionării sale şi fără a considera ponderea deţinerii ROCA Industry în capitalul social al fiecărei companii.


Vezi reducerile de sezon din magazinele:

eMag , Evomag , Libris , Vegis , QuickMobile , FashionDays


Nu uita sa dai SHARE daca ti-a placut acest articol!


Investește la bursă prin:

76% din conturile CFD de retail pierd bani

NOTE & Risk warnings: Your capital is at risk. CFDs are complex instruments and come with a high risk of losing money rapidly due to leverage. 79.17% of retail investor accounts lose money when trading CFDs with this provider. You should consider whether you understand how CFDs work and whether you can afford to take the high risk of losing your money. I AM NOT A FINANCIAL ADVISOR and THIS IS NOT INVESTMENT ADVICE. I am just sharing my opinion and views alone on the market. What you do with your own money is your own responsibility. Seek a licensed CPO or financial advisor before you make any investments. Any references to historical price movements or levels is informational and based on external analysis and we do not warranty that any such movements or levels are likely to reoccur in the future. The financial services provided by this website carry a high level of risk and can result in the loss of all your funds. You should never invest money that you cannot afford to lose. Please be advised that certain products and/or multiplier levels may not be available for traders from EEA countries due to legal restrictions.

In ce investim la bursa ?

Investeste in actiuni la bursa:




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.