Smarter_way_USA

Grupul TeraPlast: marjă îmbunătățită și vânzări la același nivel cu T4/2022

  • Cifră de afaceri consolidată în scădere cu 14% față de T1/2022 , pe fondul reducerii volumelor. Comparativ cu T4/2022, se înregistrează scăderi marginale (1-4%) și chiar creșteri pe segmentul Granule.
  • EBITDA de 9 milioane de lei, în scădere cu 42% raportat la T1/2022, dar marjele sunt în îmbunătățire față de finalul anului trecut.
  • Marja EBITDA pentru business-urile de Instalații, Granule și Reciclare (TeraPlast și TeraPlast Recycling), care reprezintă 84% din veniturile Grupului, se menține la un nivel de peste 9%.
  • Luna martie 2023 înregistrează o revigorare a activității prin comparație cu primele două luni ale anului curent.
  • Conducerea companiei își menține estimările cu privire la cifrele de buget la nivel de grup prezentate acționarilor pentru întregul an 2023.

Primul trimestru al anului 2023 încheie o perioadă de tranziție în perspectiva unui nou ciclu de creștere, în care eforturile au fost direcționate către consolidarea și extinderea cotelor de piață, concomitent cu gestionarea dificultăților de moment, generate de cadrul macroeconomic și geopolitic instabil, plin de provocări și incertitudini pe termen scurt. Aceste dificultăți imediate s-au reflectat într-o scădere a volumelor de vânzări la nivel de Grup, față de nivelurile extraordinare din primul trimestru al anului trecut, tendință care așteptăm să se inverseze, inclusiv ca efect al sezonalității din piața construcțiilor, mizând pe o activitate mai intensă în a doua parte a anului 2023. Din perspectiva evoluției secvențiale, trimestru la trimestru, se observă o ameliorare pe mai multe paliere, în special îmbunătățirea marjei brute la 38%. De asemenea, marja EBITDA la nivel de Grup a fost de 6,1% în trimestrul 1, comparativ cu 2,8% în T4/2022.

Rezultatul consolidat este grevat și de diversificarea activelor din cadrul TRP (TERAPLAST SA), menită să garanteze creșterea pe termen lung și fructificarea oportunităților atunci când cererea se va reconfigura. Investițiile operaționalizate necesită timp pentru a ajunge la dimensiunea critică și performanțe ridicate, iar, punctual, sunt deja vizibile îmbunătățiri.

În acest climat complex, managementul Grupului a depus demersuri pentru a menține reziliența financiară la un nivel ridicat, printr-un control riguros al costurilor și un cash-flow solid.

În primul trimestru din acest an, ca o continuare a abordării din 2022, am căutat un echilibru optim între volume și marje operaționale, cote de piață și competitivitate, provocări pe termen scurt și viziune de dezvoltare pe termen lung. Nu avem performanțele cu care ne-am obișnuit în ultima vreme, dar suntem conștienți de impactul provenit din ciclicitatea economiei și de nevoia de timp pentru a operaționaliza noile investiții. Suntem foarte atenți la eficientizarea costurilor, însă nu putem anula impactul inflației.” a declarat Ioana Birta, directorul financiar al Grupului TeraPlast. „Rezultatele primului trimestru sunt în linie cu bugetul prognozat, de aceea evoluțiile pe termen scurt nu ne sperie și nu ne deraiază de la strategia noastră. Grupul a traversat și alte perioade mai puțin favorabile, un exemplu este anul 2016, din care a ieșit întărit. Pe măsură ce acest an se va derula, estimăm o stabilizare și o îmbunătățire a climatului piețelor pe care activăm, care se vor traduce în redresarea volumelor de vânzări și îmbunătățirea marjelor operaționale.”, a mai spus doamna Birta.

În trimestrul 1 cifra de afaceri consolidată s-a redus cu 14% comparativ cu T1/2022, la circa 147 de milioane de lei, în principal ca efect al reducerii volumelor. EBITDA  la nivel de Grup s-a situat la 9 milioane de lei, în scădere cu 42% raportat la primele trei luni ale anului trecut.

Segmentele Instalații și Reciclare, Granule și Reciclare, cu cea mai mare pondere în activitatea Grupului, continuă sa aibă marje EBITDA satisfăcătoare având în vedere contextul economic, cuprinse între 9 și aproape 10%.

Rezultate T1 2023
mii lei Total Grup Instalații & Reciclare Granule & Reciclare Ferestre & uși Ambalaje flexibile
Cifra de afaceri 147,190 102,534 20,452 12,333 11,872
% vs T1 2022 -14% -10% -42% 2% 23%
EBITDA 9,025 9,207 2,000         (117)      (2,065)
% vs T1 2022 -42% -29% -63% n/a n/a
Marja EBITDA 6.1% 9.0% 9.8% -0.9% -17.4%

Divizia Instalații & Reciclarecare generează aproape 70% din cifra de afaceri consolidată (102 milioane lei) a avut un start lent la început de an, iar accelerarea semnificativă a comenzilor este așteptată începând din trimestrul 3. Sectorul construcțiilor cunoaște evoluții mixte, cu subperformanțe pe segmentul rezidențial și al infrastructurii de apă și canal. Marile proiecte de infrastructură de transport sunt cele care beneficiază momentan de finanțare, însă acestea au un impact neglijabil asupra afacerilor Grupului. Un efect pozitiv ca urmare a derulării proiectelor din PNRR și Programul „Anghel Saligny” este previzibil din trimestrul 3/2023, pe măsură ce mai multe proiecte vor trece prin licitații și se va accelera execuția în contextul în care anul 2024 este un an electoral.

Segmentul Granule & Reciclare s-a confruntat cu o schimbare radicală a condițiilor de piață, ceea ce a dus la o scădere accentuată a EBITDA comparativ cu T1/2022 (-63%), dar și a volumelor. Cererea din Europa de Vest pentru material reciclat, micronizat și regranulat, a scăzut din a doua jumătate a anului trecut iar tendința s-a prelungit și în trimestrul 1. Piața a cunoscut un flux important de materie primă la prețuri scăzute, care a redus atractivitatea materialului reciclat. A fost un fenomen care a afectat performanțele diviziei Instalații & Reciclare, dar mai ales ale celei Granule & Reciclare. Cu toate acestea, Grupul rămâne fidel angajamentelor sale de promovare a materialului reciclat, de a-i extinde utilizarea și de a persevera pe drumul dezvoltării sustenabile.

TeraGlass (Ferestre & Uși) s-a confruntat de la începutul anului cu un cost suplimentar provenit din majorarea salariului minim pentru sectorul construcțiilor care a redus performanțele diviziei și a generat pierderi operaționale. Noile prevederi legale s-au concretizat în majorarea costurilor salariale cu 30% pe acest segment. Transferul acestor costuri în prețuri va fi anevoios, în condițiile în care și anul trecut indexarea a fost lentă, după negocieri prelungite cu distribuitorii, mai ales că divizia este puternic orientată către export. Pentru a contrabalansa astfel de costuri vor fi luate măsuri de optimizare a altor cheltuieli astfel încât să fie redus impactul general.

Linia de business Ambalaje Flexibile a cunoscut o îmbunătățire a parametrilor comparativ cu trimestrele anterioare, cu toate că gradul de încărcare a echipamentelor este departe de cel optim, iar acest fapt este reflectat de performanțele diviziei (EBITDA -2 milioane lei).  Cifra de afaceri generată a crescut cu 23%, iar pierderea EBITDA a diviziei s-a redus față de T1/2022, ceea ce oferă premisele pentru a îndeplini obiectivul de a duce această linie de business în teritoriu pozitiv din punctul de vedere al profitabilității până la finalul acestui an.

„Prin planurile noastre de investiții care implică diversificare și eficientizare, căutăm să oferim performanțe solide pe termen lung. Nu lăsăm rezultatele de moment să ne descurajeze mai ales că ne raportăm la perioade succesive de recorduri. Vizăm un mix bun de activitate pe mai multe piețe care să ofere oportunități viitoare și în același timp să reducă dependența Grupului doar de anumite segmente ce pot suferi șocuri temporare. Avem un business solid care se poate adapta la sincope de moment și o echipă managerială care a mai trecut cu succes prin perioade dificile, prin urmare știe ce are de făcut. Extindem business-ul, îi creștem amprenta geografică, analizăm inclusiv operațiuni M&A, pentru a genera valoare adăugată pe termen lung, un lucru care știu că este dorit și de acționarii noștri, rămași alături de noi chiar și atunci când, la o privire superficială, cifrele par nefavorabile” a declarat dl Alexandru Stânean, Director general al Grupului TeraPlast.

Grupul TeraPlast are planificate în acest an investiții în valoare de 120 milioane de lei care se adaugă celor de aproape 400 milioane de lei din ultimii 5 ani. Pentru proiectul noii fabrici de folii stretch s-a intrat în faza de construcție efectivă a clădirii, iar prima linie de producție a fost deja comandată. Construcția noii centrale fotovoltaice, în valoare de 19 milioane de lei, încă așteaptă aprobarea finanțării prin PNRR, iar acordul va fi urmat de o implementare accelerată a proiectului.

Linia de business Instalații și Reciclare (TeraPlast și TeraPlast Recycling)

  • Aport de 70% în cifra de afaceri a Grupului;
  • Cifră de afaceri în scădere cu 10%, la 103 milioane de lei, ca urmare a reducerii volumelor de vânzări pe fondul volumului redus de lucrări publice de apă-canal și gaze naturale;
  • EBITDA de 9,2 milioane de lei, ceea ce o face cea mai profitabilă divizie a Grupului.

Linia de business Granule și Reciclare (TeraPlast și TeraPlast Recycling)

  • Include Granulele rigide și plastifiate din PVC, granulele HFFR (fără halogen, rezistente la foc), dar și granulele reciclate (PVC regranulat);
  • Scădere cu 42% a cifrei de afaceri (20,5 milioane de lei), pe fondul pierderii de atractivitate a materialului reciclat comparativ cu materia primă virgină;
  • EBITDA afectată de scăderea generalizată a cotațiilor la materii prime. Cu toate acestea, marja este cea mai ridicată din cadrul Grupului (9,8%).

Linia de business Ferestre și Uși (TeraGlass)

  • Cifră de afaceri în creștere ușoară, cu 2%, la 12,3 milioane de lei;
  • Rezultatele au regresat la nivelul T1/2022 pe fondul unei creșteri a costurilor cu forța de muncă în sectorul construcțiilor, reglementate de acte normative;
  • {etoroCFDrisk}% din cifra de afaceri generată de export.

Linia de business Ambalaje Flexibile (TeraBio Pack)

  • Cifră de afaceri în creștere cu 23%, la aproape 12 milioane de lei pe măsură ce baza de clienți s-a extins și, implicit, volumele au crescut;
  • EBITDA negativă, -2 milioane de lei, din cauza încărcării insuficiente a echipamentelor;
  • Aducerea EBITDA în teritoriul pozitiv este așteptată până la finalul anului 2023.

Evoluția față de T4/2022

Semnale privind tendința de stabilizare a climatului de piață sunt vizibile, dincolo de sezonalitatea business-ului de Instalații, din evoluția față de trimestrul 4 din 2022.

În condițiile unei cifre de afaceri la același nivel cu T4/2022, EBITDA s-a dublat trimestru/trimestru, în timp ce marja EBITDA a ajuns de la 2,8% în T4/2022 la 6,1% în T1/2023.

Aceste evoluții vin îndeosebi din creșterea EBITDA a segmentelor Granule și Reciclare, cu 2{etoroCFDrisk}%, și a Instalații și Reciclare, cu 37%, în trimestrul 1 al anului curent, comparativ cu trimestrul 4 al anului trecut.

Rezultate T1 2023 vs T4 2022

 mii lei Total Grup Instalatii & Reciclare Granule & Reciclare Ferestre & usi Ambalaje flexibile
Cifra de afaceri 147.190 102.534 20.452 12.333 11.872
% vs T4 2022 0% -1% 10% -4% -3%
EBITDA 9.025 9.207 2.000            (117)         (2.065)
% vs T4 2022 116% 37% 2{etoroCFDrisk}% -203% -35%
Marja EBITDA 6,1% 9,0% 9,8% -0,9% -17,4%

Despre TeraPlast

Grupul TeraPlast este cel mai mare procesator de polimeri din centrul și estul Europei. Grupul este compus din companiile: TeraPlast, TeraGlass, TeraPlast Recycling, TeraBio Pack şi Somplast. Din 2 iulie 2008, TeraPlast SA este listată la Bursa de Valori București sub simbolul TRP. Acțiunile companiei sunt incluse în indicele de referință BET al Bursei de Valori București și, din septembrie 2021, în indicii Small Cap și Global All Cap ai FTSE Russell.

Acțiunea TeraPlast a fost inclusă de către Bursa de Valori de la Viena în indicele ROTX EUR începând cu 20 martie 2023.

În cadrul evaluării VEKTOR în baza a 12 criterii privind guvernanța corporativă și comunicarea cu investitorii, efectuată de ARIR, TeraPlast a obținut nota maximă, 10, pentru al patrulea an consecutiv.


Vezi reducerile de sezon din magazinele:

eMag , Evomag , Libris , Vegis , QuickMobile , FashionDays


Nu uita sa dai SHARE daca ti-a placut acest articol!


Investește la bursă prin:

76% din conturile CFD de retail pierd bani

NOTE & Risk warnings: Your capital is at risk. CFDs are complex instruments and come with a high risk of losing money rapidly due to leverage. 79.17% of retail investor accounts lose money when trading CFDs with this provider. You should consider whether you understand how CFDs work and whether you can afford to take the high risk of losing your money. I AM NOT A FINANCIAL ADVISOR and THIS IS NOT INVESTMENT ADVICE. I am just sharing my opinion and views alone on the market. What you do with your own money is your own responsibility. Seek a licensed CPO or financial advisor before you make any investments. Any references to historical price movements or levels is informational and based on external analysis and we do not warranty that any such movements or levels are likely to reoccur in the future. The financial services provided by this website carry a high level of risk and can result in the loss of all your funds. You should never invest money that you cannot afford to lose. Please be advised that certain products and/or multiplier levels may not be available for traders from EEA countries due to legal restrictions.

In ce investim la bursa ?

Investeste in actiuni la bursa:




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.