Romgaz a anunțat că în primele nouă luni ale anului 2022, compania a înregistrat un profit net de 2,2 miliarde lei, acesta fiind în creştere cu 93% faţă de aceeași perioadă a anului 2021. În același timp, cifra de afaceri s-a majorat de trei ori, mai exact de la 3,4 miliarde lei la 10,8 miliarde lei, potrivit raportului publicat, marţi, 15 noiembrie.

În acelaşi timp, compania a avut cheltuieli de patru ori mai mari faţă de perioada ianuarie-septembrie 2021, mai exact de 8,3 miliarde lei, a relatat Ziarul Financiar.

Cota de piaţă a companiei este de 50,6%, cu 5% mai mare decât anul trecut

EBIDTA Romgaz a crescut cu 60%, ajungând la cifra de 2,8 miliarde lei. Consumul de gaze naturale estimat la nivel national a fost de 78,34 TWh, cu aproximativ 14% mai mic decât cel înregistrat în aceeași perioadă a anului 2021. Respectiv, cota de piaţă a companiei este de 50,6%, cu 5% mai mare decât în primele nouă luni ale anului trecut.

Productia de gaze naturale realizată în primele 9 luni din 2022 a fost de 3.687,4 mil.mc, aceasta se află în scădere cu 0,5%, iar cantitatea de energie electrică produsă a fost de 839,465 GWh, cu 97,02% mai mare. În consecință, veniturile din energie electrică au crescut cu 592%, la o producție mai mare cu 97%, în primele nouă luni din 2022.

Nivelul producției de gaze naturale a fost influențat de:

-implementarea de măsuri pentru optimizarea exploatării zăcămintelor de gaze naturale;
-continuarea și extinderea proiectelor de reabilitare a principalelor zăcăminte mature de gaze;
-efectuarea de programe de reparații și intervenții la sondele cu productivitate scăzută sau inactive;
-finalizarea unor lucrări de investiții pentru extinderea infrastructurii productive și conectarea de noi sonde la această infrastructură.

Anul acesta producătorii de energie electrică au plătit o taxă de impozit pe venit

În anul 2022 a fost introdusă o taxă producătorilor de energie electrică (n. red. impozit pe veniturile suplimentare realizate de producătorii de energie electrică, devenit ulterior contribuție la Fondul de Tranziție Energetică). Valoarea taxei introduse a fost de 293,9 milioane lei.

Cifra de afaceri consolidată din servicii de înmagazinare a înregistrat o creștere de 65,58%. Iar în ceea ce privește cifra de afaceri neconsolidată din prestarea acestor servicii, aceasta a crescut cu aproximativ 42% față de aceeași perioadă a anului trecut. Capacitatea rezervată a crescut în ciclul de înmagazinare 2022-2023 cu 25,4% față de ciclul de înmagazinare 2021-2022. La sfârșitul lunii septembrie, compania Romgaz avea 5.909 angajaţi, număr similar cu cel din perioada de anul trecut.

Sursa: capital.ro