O parte suplimentară de 0,23% din acțiunile RodBun Grup S.A. a fost achiziționată de Ionuț Sas, fiind o parte din aceeași tranzacție, relatează MediaFax. Tranzacția a fost facilitată de firma de avocatură DLA Piper.

În prezent, acțiunile RodBun Group SA sunt deținute în proporții egale de 44,27% de către Alexandru Iancu și Daniel Munteanu. Ice Vulcan Properties deține un pachet de 9,57%, Ionuț Sas deține 0,23% din acțiuni, în timp ce restul de 1,{etoroCFDrisk}% din acțiuni sunt deținute de angajații RodBun (acțiuni alocate și nedistribuite, precum și distribuite) precum și de companie.

Daniel Dines: România are potențialul de a deveni unul dintre jucătorii-cheie din Europa în sectorul agricol

„Suntem bucuroși să anunțăm prima noastră tranzacție în sectorul agricol românesc prin investiția în RodBun. Credem cu tărie că viitorul agriculturii se bazează pe cercetare, inovare, digitalizare și sustenabilitate. Prin realizarea de investiții inteligente în această direcție, România are potențialul de a deveni unul dintre jucătorii-cheie din Europa în sectorul agricol.

RodBun este o companie unică pe piața locală, reprezentând unul dintre pionierii digitalizării agriculturii românești. Cunoaștem importanța strategică a regiunii agricole a Mării Negre la nivel global, precum și rolul vital al fermierilor în lumea de azi și de mâine, mai ales în contextul încălzirii globale.

Din acest motiv, am ales să investim într-o companie care are potențialul de a contribui la realizarea unor sisteme alimentare mai reziliente și eficiente, inclusiv în contexte de criză. Opțiunea pentru RodBun provine din dorința noastră de a sprijini activ planurile strategice ale antreprenorilor români de a deveni jucători regionali semnificativi”, a explicat Daniel Dines.

Tranzacția respectivă marchează prima investiție directă a Ice Vulcan Properties Ltd și a lui Daniel Dines în sectorul agricol românesc. Parteneriatul dintre Ice Vulcan Properties Ltd și RodBun ia în considerare şi o potențială listare a companiei respective la Bursa de Valori București.

De asemenea, pentru a îndeplini criteriile de guvernanță corporativă impuse de piața de capital, RodBun va numi un Consiliu de Administrație în cadrul căruia Ionuț Sas va fi propus ca nou membru, iar Daniel Dines va fi invitat permanent.

RodBun Grup S.A.

RodBun Grup S.A. este o companie antreprenorială românească fondată în anul 2002 de Alexandru Iancu și Daniel Muntean. RodBun este specializat în produse și servicii pentru fermierii români. Cea mai importantă activitate a grupului este producerea de sămânță agricolă, RodBun fiind cel mai important jucător autohton din acest domeniu.

Compania deține 4 fabrici de semințe, exploatații agricole pentru multiplicarea de sămânță, bază genetică pentru culturile de porumb, floarea soarelui, grâu, lucernă, mazăre, soia, triticale, dar și o rețea logistică extinsă în toată țara – atât pentru transport și depozitare de inputuri agricole, cât și pentru depozitarea de cereale.

De asemenea, RodBun operează un lanț de 40 de magazine agricole destinate micului fermier tradițional (sub brandul Fitofarmacia RodBun). Compania distribuie inputuri agricole (semințe, pesticide, îngrășăminte), oferă consultanță agricolă și soluții tehnologice complete și asigură servicii de preluare a recoltei din câmp.

În portofoliul RodBun se află unele dintre cele mai apreciate branduri de către fermierii români: gama de semințe Fertillia, îngrășămintele foliare Fertilland și îngrășămintele solide Fertillo.

Sursa: capital.ro