Smarter_way_USA

Dubai, destinaţie tot mai atractivă pentru investitorii în imobiliare

Dubai devine o destinaţie tot mai atractivă pentru investitorii în imobiliare. Asta pentru că preţurile de achiziţie ale apartamentelor sunt relativ accesbile, iar randamentul anual este undeva între 8 şi 12%. În plus, piaţa imobiliară din Dubai este stabilă şi matură, fiind una dintre cele mai sigure din lume pentru investiţii.

Tot mai mulţi români văd achiziţia unei locuinţe în Dubai ca pe o modalitatea de a-şi majora veniturile. Dubai este cel mai mare oraș din Emiratele Arabe Unite după numărul populației, un oraş cu o economie de top, stabilă.

Cu peste 9 ani de experiența, Genesis Imobiliare Dubai a organizat în Bucureşti un eveniment care să aducă în faţa românilor oportunităţile de investiţie.

“La 50 de ani plus, trebuie să mă gândesc la asta. Vreau să-mi investesc banii în anumite lucruri care să-mi aducă un venit pasiv de-a lungul anilor, şi atunci Dubaiul a fost o idee pentru mine. De ce nu? Eu am o fiică şi trebuie să-i las ceva. Să-i asigur viitorul, iar Dubaiul este o piaţă foarte sigură” a declarat influencer-ul Dana Săvuică.

Faţă de alte mari oraşe ale lumii, preţurile locuinţelor sunt accesibile în Dubai. De exemplu, preţul unui studio de 38 de metri pătraţi începe de la circa 100.000 de euro.

“După buzunarele mele, trebuie să mă gândesc poate la o garsonieră sau poate două camere ca să fie accesibil pentru mine. Vreau să dau un avans şi după aş vrea ca apartamentul să intre într-un circuit de închiriere”, a mai spus influencer-ul.

În Dubai nu se plăteşte impozit pe proprietate sau impozit pe veniturile încasate din chirii, ceea ce face piaţa imobiliară şi mai atractivă.

“Este vorba despre o piaţă stabilă şi sigură. Sunt două atuuri extrem de importante în momentul actual. Costul de achiziţe mic e fantastic, şi se plătesc rate direct la dezvoltator pe o perioadă de 3 ani. Apartamentele sunt complet finisate, nu se plăteşte impozit la stat, zero impozit pe venit.  În Dubai, ranadamentul profitului este undeva între 8 -12 procente neimpozitabil. În doar câţiva ani, reuşeşti să-ţi amortizezi investiţia”, a precizat Ana Maria Gudu, reprezentant agenţie imobiliară.

Procesul de vânzare-cumpărare al unui imobil în Dubai se realizează fără prea multă birocraţie. Doar pe baza paşaportului cei interesaţi pot achiziţiona orice proprietate.

Sursa: antena3.ro


Vezi reducerile de sezon din magazinele:

eMag , Evomag , Libris , Vegis , QuickMobile , FashionDays


Nu uita sa dai SHARE daca ti-a placut acest articol!


Investește la bursă prin:

76% din conturile CFD de retail pierd bani

NOTE & Risk warnings: Your capital is at risk. CFDs are complex instruments and come with a high risk of losing money rapidly due to leverage. 79.17% of retail investor accounts lose money when trading CFDs with this provider. You should consider whether you understand how CFDs work and whether you can afford to take the high risk of losing your money. I AM NOT A FINANCIAL ADVISOR and THIS IS NOT INVESTMENT ADVICE. I am just sharing my opinion and views alone on the market. What you do with your own money is your own responsibility. Seek a licensed CPO or financial advisor before you make any investments. Any references to historical price movements or levels is informational and based on external analysis and we do not warranty that any such movements or levels are likely to reoccur in the future. The financial services provided by this website carry a high level of risk and can result in the loss of all your funds. You should never invest money that you cannot afford to lose. Please be advised that certain products and/or multiplier levels may not be available for traders from EEA countries due to legal restrictions.

In ce investim la bursa ?

Investeste in actiuni la bursa:




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.