De asemenea, veniturile obținute din vânzarea medicamentelor pe piaţa internă şi pe piața internaţională au crescut cu 8%, până la 366,2 milioane de lei. Totodată, vânzările de medicamente marca Antibiotice Iași în piaţa relevantă a produselor din portofoliul companiei respective s-au majorat cu 20,8%, ajungând la 2,9 miliarde de lei de la 2,4 miliarde de lei din 2020.

Antibiotice Iași şi-a menţinut poziţia de lider cantitativ pe forma farmaceutică unguente (20,4%), supozitoare şi ovule (32,9%) şi pulberi injectabile (63%) și pe segmentul medicamentelor generice cu prescripţie şi OTC comercializate în spitale (14,5%).

Antibiotice Iași, lider pe piața farmaceutică în 2021

În 2021, exportul a reprezentat 39% din cifra de afaceri, înregistrând un câștig de 143,3 milioane de lei, marjă în care pe piaţa medicamentelor din Statele Unite ale Americii compania românească şi-a triplat cantităţile exportate pentru un număr de şase produse sterile injectabile destinate spitalelor. De atfel, Antibiotice Iași şi-a dublat vânzările pe piaţa farmaceutică a Marii Britanii în 2021.

Antibiotice Iași şi-a continuat programul de dezvoltare al platformei sale, eficientizarea activităţilor prin informatizare, dezvoltarea sistemelor de producţie pentru energie verde. Totodată, Antibiotice Iași a transmis că va dezvolta 25 de proiecte de cercetare şi va investi în achiziţia de licenţe pentru produse noi.

„În ceea ce priveşte infrastructura de cercetare şi producţie industrială, anul 2022 va însemna punerea în funcţiune a noii secţii de produse topice, proiectarea noului Centru de Cercetare „INOVA+”, pentru care compania îşi propune atragerea de fonduri europene prin Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est şi nu în ultimul rând Antibiotice lucrează la fundamentarea unui proiect amplu care presupune dezvoltarea formelor sterile a produselor topice, dar şi a soluţiilor sterile injectabile.

În anul 2021 pentru adaptarea produselor la tendinţele terapeutice anticipate pentru anii 2025 -2030, compania şi-a reevaluat portofoliile de medicamente astfel încât să-şi asigure creşterea prezenţei în piaţă cu medicamente valoroase pentru un număr din ce în ce mai mare de pacienţi. În 2021, Antibiotice şi-a consolidat componenţa de core business – antiinfecţioase de uz sistemic – dezvoltând în acelaşi timp şi clasele terapeutice unde deţine poziţii importante în piaţa internă: preparate dermatologice şi sistem cardiovascular”, au transmis reprezentanții companiei respective.

Despre Antibiotice Iași

Antibiotice Iaşi este un producător farmaceutic român de medicamente generice, cu peste 1.400 de angajaţi: farmacişti, medici, ingineri chimişti, biologi, economişti, ingineri, tehnicieni, operatori fluxuri de producţie, automatişti etc.

Antibiotice Iași produce peste 150 de medicamente din 11 clase terapeutice şi deţine statutul de lider mondial în producţia substanţei active Nistatină, produsele sale fiind exportate în peste 70 de state.

Pentru acest an, Antibiotice îşi propune extinderea portofoliul de produse cu cel puţin o sută de produse noi din clase terapeutice consacrate, dar şi din zona non-RX, pentru creşterea profitabilităţii afacerii prin optimizarea taxei clawback.

Totodată, va înfiinţa Programul „Academia a+”, o platformă axată pe programe de educaţie, inovaţie, susţinere şi dezvoltare a competenţelor profesionale atât a propriilor angajaţi, cât şi a comunităţii, vizează dezvoltarea calitativă a structurii de resurse umane şi adaptarea acesteia la noua configuraţie a platformei în perspectiva anilor 2028-2030.

Sursa: capital.ro