Smarter_way_USA

Imperiul Dedeman se extinde. În ce investesc 10 milioane de euro cei mai bogați oameni din România

Frații Pavăl se bucură de un real succes datorită vânzărilor pe care lanțul de magazine Dedeman îl are. Pentru că vin cu rezultate profitabile, cei doi au decis să vină cu o nouă investiție.

Imperiul Dedeman se extinde. Astfel, Dedeman vine cu o nouă achiziție de 10 milioane de euro și deschide foarte curând un magazin, într-o localitate aparte.

Imperiul Dedeman se extinde. În ce investesc 10 milioane de euro cei mai bogați oameni din România

Frații Pavăl au investit nu mai puțin de 25,5 milioane de euro și au inaugurat noi magazine în Sfântu Gheorghe și Ploiești – Blejoi. Astfel, compania a atins un număr de 56 de magazine, 5 centre logistice, un parc auto propriu și mai bine de 12.000 de angajați. Iar planurile lor continuă să fie îndrăznețe, de vreme ce Dedeman a anunțat lansarea unui nou magazin, pe care îl va deschide pe 17 decembrie.

Astfel, un nou magazin se va deschide pe 17 decembrie, în Câmpulung Moldovenesc. Al 57-lea magazin Dedeman a avut o investiție care s-a ridicat la 10 milioane de euro. Acesta reprezintă al doilea centru deschis în județul Suceava și al treilea magazin inaugurat în anul 2021. Trebuie să știm că  aproximativ 35,5 milioane de euro au fost investiți în această regiune a țării.

”Este un mare prilej de bucurie pentru noi să inaugurăm încă un magazin Dedeman pe final de an și totodată să ne continuăm investițiile în orașele mai mici, pentru a putea fi cât mai aproape de clienții noștri. Județul Suceava a găzduit și primul nostru magazin de mari dimensiuni, deschis în anul 2003, așadar nu putem fi decât mândri că așezăm un nou magazin pe harta acestui județ, într-o zonă atât de frumoasă a țării noastre, a explicat Dragoș Pavăl, președintele companiei.

Adresa noului magazin Dedeman este pe Calea Transilvaniei nr. 180. Terenul de care dispune noul centru Dedeman are o suprafață de peste 42.000 mp. În total, magazinul ce va fi deschis în curând are o suprafața totală de peste 10.500 mp, dintre care 1.000 mp sunt alocați serei.

Sursa: romaniatv.net


Vezi reducerile de sezon din magazinele:

eMag , Evomag , Libris , Vegis , QuickMobile , FashionDays


Nu uita sa dai SHARE daca ti-a placut acest articol!


Investește la bursă prin:

76% din conturile CFD de retail pierd bani

NOTE & Risk warnings: Your capital is at risk. CFDs are complex instruments and come with a high risk of losing money rapidly due to leverage. 79.17% of retail investor accounts lose money when trading CFDs with this provider. You should consider whether you understand how CFDs work and whether you can afford to take the high risk of losing your money. I AM NOT A FINANCIAL ADVISOR and THIS IS NOT INVESTMENT ADVICE. I am just sharing my opinion and views alone on the market. What you do with your own money is your own responsibility. Seek a licensed CPO or financial advisor before you make any investments. Any references to historical price movements or levels is informational and based on external analysis and we do not warranty that any such movements or levels are likely to reoccur in the future. The financial services provided by this website carry a high level of risk and can result in the loss of all your funds. You should never invest money that you cannot afford to lose. Please be advised that certain products and/or multiplier levels may not be available for traders from EEA countries due to legal restrictions.

In ce investim la bursa ?

Investeste in actiuni la bursa:




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.