Smarter_way_USA

Încă un sezon în pandemie. Expert în turism: Iarna 2021-2022, probabil cea mai scumpă de până acum, și în țară, și în străinătate

Iarna 2021-2022 va fi probabil cea mai scumpă din punct de vedere turistic de până acum, atât pe plan intern cât și internațional, cred specialiștii. Experții sfătuiesc turiștii să aștepte câteva săptămâni după revelion pentru vacanță, pentru că atunci prețurile scad, iar condițiile pot fi chiar mai bune. 

Cristian Pitulice, expert în turism, a oferit, la Digi24, câteva informații pentru turiștii care vor să-și plănuiască un concediu în această iarnă.

“Cei vaccinați pot călători oriunde doresc ei, pentru persoanele nevaccinate situația se complică foarte mult pentru că România este pe lista roșie și va mai sta acolo o perioadă de timp. A face rezervări în extern în momentul de față este destul de riscant, totuși există o sumă de state care acceptă clar și știm că vor accepta în continuare testele PCR sau dovada trecerii prin boală: Egipt, Zanzibar, Thailanda, dar pe teritoriul UE va fi foarte complicat să circulăm până la 31 decembrie”, a precizat Cristian Pitulice, la Digi24.

“În perioada de sărbători, pentru Egipt, la hotel de 5 stele, se va plăti undeva la 2800 – 3500 euro pe 7 nopți. Dacă ne uităm doi adulți pentru Zanzibar vom ajunge la 3500-4000 euro.

Iarna 2021-2022 va fi probabil cel mai scump sezon turistic pe care l-am avut până acum, atât pe plan intern, cât și internațional. Dacă plecăm de exemplu în Austria de revelion, la un hotel de 4 stele, 7 nopți de cazare, 2 adulți, putem plăti undeva la 3000 euro. Sau 2000 de euro sau chiar 1800 dacă mai avem răbdare și plecăm săptămânile următoare, fix la același hotel, fix la aceleași condiții”, a mai spus expertul în turism.


Vezi reducerile de sezon din magazinele:

eMag , Evomag , Libris , Vegis , QuickMobile , FashionDays


Nu uita sa dai SHARE daca ti-a placut acest articol!


Investește la bursă prin:

76% din conturile CFD de retail pierd bani

NOTE & Risk warnings: Your capital is at risk. CFDs are complex instruments and come with a high risk of losing money rapidly due to leverage. 79.17% of retail investor accounts lose money when trading CFDs with this provider. You should consider whether you understand how CFDs work and whether you can afford to take the high risk of losing your money. I AM NOT A FINANCIAL ADVISOR and THIS IS NOT INVESTMENT ADVICE. I am just sharing my opinion and views alone on the market. What you do with your own money is your own responsibility. Seek a licensed CPO or financial advisor before you make any investments. Any references to historical price movements or levels is informational and based on external analysis and we do not warranty that any such movements or levels are likely to reoccur in the future. The financial services provided by this website carry a high level of risk and can result in the loss of all your funds. You should never invest money that you cannot afford to lose. Please be advised that certain products and/or multiplier levels may not be available for traders from EEA countries due to legal restrictions.

In ce investim la bursa ?

Investeste in actiuni la bursa:




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.