Smarter_way_USA

Dezvăluiri din dosarul City Insurance, cel mai mare jucător din piața RCA. Ce au descoperit autoritățile române când au verificat reasigurarea companiei în paradisurile fiscale din Cayman și Barbados

City Insurance, cel mai mare jucător din piața din România, cu peste 3 milioane de polițe încheiate și o cotă de piață de 45%, companie care deține 20% din piața totală a asigurărilor, riscă să-și piardă licența și să intre în faliment pentru că nu are în conturi capitalul minim, adică 150 milioane de euro.  Valentin Ionescu, directorul general al Direcței Asigurări – Reasigurări din cadrul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), a dezvăluit într-un interviu acordat în exclusivitate pentru GÂNDUL FINANCIAR ce surprinză au avut anchetatorii când au cerut informații despre conturile City Insurance de la Autoritatea Federală din Elveția și cum au „ratat” să observe lipsa banilor trei mari auditori.

ASF trebuie să ia o decizie în această săptămână și toată lumea se întreabă ce se va întâmpla dacă acestei companii i se va retrage autorizația și i se va cere falimentul. Este o situație complicată care vine la câțiva ani după alte două falimente de răsunet din piața asigurărilor: Astra și Carpatica.

În acest moment, City Insurance, companie cu afaceri de 400 milioane de euro şi lider al pieţei locale de asigurări, se îndreaptă cu paşi repezi spre faliment, după ce compania nu a primit de la investitorul olendez  I3CP suma de 150 milioane de euro pentru restabilirea necesarului de capital minim.

Conturile indicate de City Insurance la o bancă din Elveția erau fictive

„Primele suspiciuni cu privire la această situație mi-au fost semnalate imediat ce am preluat mandatul, în februarie. Practic, din martie am avut primele semne de întrebare cu privire la inexistența contului și a banilor. Am demarat verificările necesare, am apelat la autoritățile europene – Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA) și la Autoritatea Federală din Elveția care ne-a răspuns după mai bine de o lună și jumătate, mai precis în aprilie, după ce au făcut propriile investigații, la banca respectivă din Elveția, că nu există acel cont și nici acei bani și că nu au avut o relație cu această societate niciodată. Mai mult, ne-au indicat și alte elemente care erau pe extrasele de cont ca fiind nelalocul lor, cum ar fi adresa de email a băncii”, a declarat în exclusivitate pentru GÂNDUL FINANCIAR  Valentin Ionescu (ASF).

ASF a început investigații foarte ample încă din vara anului trecut, spune Valentin Ionescu. Autoritatea a  apelat la alte instituții din afara Uniunii Europene, unde această companie avea reasigurare. Este vorba despre două autorități din paradisuri fiscale: Cayman și Barbados. Directiva europeană în domeniu permite, dacă se respectă ratingul, ca un asigurator din România să se reasigure și în aceste paradisuri fiscale.

„Am schimbat informații cu autoritatea din Cayman, am schimbat informații cu autoritatea din Barbados, care ne-au ajutat să descoperim că și pe partea de reasigurare erau probleme. În același timp, în urma controlului pe care ASF l-a început în prima parte a lunii mai – și tocmai ce a fost finalizat -, am descoperit alte disfuncționalități în activitatea companiei care vor fi prezentate când acest control va fi valorificat”, a mai spus Valentin Ionescu.

Compania olandeză I3CP nu vărsat nici până azi cei 150 milioane euro în conturile City Insurance

Compania olandeză I3CP a promis, între timp, să asigure pentru City Insurance lichiditatea de care era nevoie pentru capitalul minim de lucru, 150 milioane de euro, dar acești bani nu au intrat nici în ceasul al doisprezecelea în conturile companiei.

„Legislația este foarte clară. Sunt doi indicatori foarte importanți în solvabilitatea unei astfel de companii: dacă se încalcă primul indicator – SCR-ul sau capitalul de solvabilitate – companiei i se dă un plan de măsuri. Mai grav, dacă se încalcă și MCR-ul – capitalul minim de lucru, compania are trei luni la dispoziție, termen pe care ASF l-a dat deja la începutul lunii iunie să își restabilească indicatorul MCR. Pe 6 septembrie s-au împlinit aceste luni. Ca urmare, pe data de 7 septembrie administratorul temporar al societății și cel care conduce societatea ne-a informat că în contul societății nu s-au vărsat banii necesari din partea acestui investitor sau din partea oricărui alt investitor sau acționar. Deci nu există acei bani în conturile societății în acest moment și nu a fost restabilit acest indicator care obligatoriu trebuie restabilit – potrivit legii – în acest termen de trei luni”, a spus valentin Ionescu pentru GÂNDUL FINANCIAR.

Într-adevăr, în ultimul an, ASF a schimbat abordarea de la o supraveghere bazată pe conformitate la o supraveghere bazată pe riscuri, așa cum recomandă și EIOPA, spune reprezentantul ASF.

City Insurance dădea foarte greu documente, contesta toate deciziile ASF

„Facem toate verificările necesare astfel ca semnele de întrebare să se risipească. Acest lucru l-am făcut foarte intens începând din a doua jumătate a anului trecut: au fost controale inopinate. Din păcate, City Insurance dădea foarte greu documente, contesta toate deciziile autorității. Chiar am avut o decizie din 2019 suspendată de instanțele din România mai bine de un an de zile. Este vorba despre o decizie dată în urma unui control și i se cerea companiei, printre altele, să-și mărească capitalul de solvabilitate. Era foarte sănătos dacă acea decizie rămânea în picioare și compania își restabilea încă din 2019 acest capital de solvabilitate. Din păcate, decizia ASF a rămas suspendată până la începutul lui 2021. Pentru noi, a fost un element care ne-a împiedicat în activitatea noastră de supraveghere, pentru că pârghiile noastre sunt limitate atunci când intervin și alte entități din afara ASF. Mai mult, în această perioadă, compania a avut trei auditori. Acești auditori – foarte cunoscuți în piață – au certificat existența acelor bani. Iar ASF se bazează în mare măsură pe rapoartele de audit ale acestora în activitatea sa. Din păcate, aici nu au fost semnale de la niciunul dintre cei trei auditori că acei bani nu ar exista”, mai spune reprezentantul ASF.

ASF a sancționat City Insurance și pe membrii Directoratului și Consiliului de Supraveghere ale companiei cu amenzi semnificative

În iunie anul acesta, ASF a sancționat Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A., dar și separat, pe membrii Directoratului și Consiliului de Supraveghere ale companiei cu amenzi semnificative, după o serie de controale, începând din 2019, în urma cărora inspectorii ASF au constat o serie de deficiențe.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a sancționat trei membri din conducerea Directoratului și cinci din cadrul Consiliului de Supraveghere al Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A cu amenzi de câte un milion de lei și retragerea aprobării acordate de ASF, a anunțat instituția, vineri, printr-un comunicat de presă.

ASF anunțase și la începutul anului că a sancționat cu amenzi membri din conducerea City Insurance pentru că nu ar fi transmis la timp informații și documente relevante necesare verificării programului de reasigurare al societății.

Sursa: gandul.info


Vezi reducerile de sezon din magazinele:

eMag , Evomag , Libris , Vegis , QuickMobile , FashionDays


Nu uita sa dai SHARE daca ti-a placut acest articol!


Investește la bursă prin:

76% din conturile CFD de retail pierd bani

NOTE & Risk warnings: Your capital is at risk. CFDs are complex instruments and come with a high risk of losing money rapidly due to leverage. 79.17% of retail investor accounts lose money when trading CFDs with this provider. You should consider whether you understand how CFDs work and whether you can afford to take the high risk of losing your money. I AM NOT A FINANCIAL ADVISOR and THIS IS NOT INVESTMENT ADVICE. I am just sharing my opinion and views alone on the market. What you do with your own money is your own responsibility. Seek a licensed CPO or financial advisor before you make any investments. Any references to historical price movements or levels is informational and based on external analysis and we do not warranty that any such movements or levels are likely to reoccur in the future. The financial services provided by this website carry a high level of risk and can result in the loss of all your funds. You should never invest money that you cannot afford to lose. Please be advised that certain products and/or multiplier levels may not be available for traders from EEA countries due to legal restrictions.

In ce investim la bursa ?

Investeste in actiuni la bursa:




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.