Smarter_way_USA

Prețul grâului a înregistrat un nivel record după evoluțiile din China și Rusia

Potrivit Bloomberg, se pare că cotaţia grâului a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii şase ani la Bursa de la Chicago. Creșterea record vine după ce Rusia, a anunţat că intenţionează să majoreze taxa la exporturile de grâu până la 50 de euro pe tonă, de la 1 martie şi până la 30 iunie, ceea ce ar putea face grâul provenit din alte ţări mai atractiv pentru cumpărători, notează Agerpres.

Astfel, conform sursei citate, la bursa de la Chicago, contractul futures la grâu a atins cel mai ridicat nivel din 2014, iar la Paris cotaţia acestuia este în grafic pentru a înregistra cel mai semnificativ avans săptămânal din ultimii patru ani.

De menționat este faptul că măsurile din Rusia, combinate cu reducerea furnizării în alte regiuni şi majorarea cererii în China, au ajutat deja la o creştere semnificativă a preţurilor la grâne. Aceste evoluţii pun presiuni suplimentare asupra marilor importatori, cum a fi Egiptul, care achiziţionează anual cantităţi ridicate de grâu rusesc, deoarece preţul tinde să fie mai redus decât din alte surse.

Deşi Australia, unul din cei mai mare exportatori mondiali de grâu, a înregistrat recolte agricole bune, Rusia joacă un rol vital în furnizarea pe plan global, iar grânele sale încă vor fi necesare spre sfârşitul sezonului, apreciază Andree Defois, preşedintele companiei de consultanţă consultant Strategie Grains.

Trebuie menționat faptul că, anterior, analiştii au speculat că măsurile protecţioniste i-ar putea determina pe fermierii ruşi să amâne vânzările până când restricţiile sunt ridicate, la finalul sezonului, ceea ce va pune şi mai multă presiune pe livrările globale de grâu.

Și compania de consultanţă SovEcon şi-a redus luna trecută estimările pentru exporturile din acest sezon cu 11%.

Citeste si: Grâul – O modalitate simplă prin care-l poți tranzacționa la bursă

În același timp, la finalul săptămânii trecute, ministrul Economiei, Maxim Reshetnikov a anunţat că Rusia intenţionează să majoreze taxa la exporturile de grâu până la 50 de euro pe tonă, de la 1 martie şi până la 30 iunie, ca urmare a recomandărilor unei comisii ministeriale.

“Decizia este destinată în principal protejării intereselor pieţei interne, pentru asigurarea necesităţilor interne şi prevenirii riscurilor unor noi majorări de preţuri”, a precizat Reshetnikov.

Propunerea prezentată vineri reprezintă o înăsprire a măsurilor aprobate în luna decembrie de Guvernul de la Moscova, după ce preşedintele Vladimir Putin a criticat majorarea preţurilor la alimente.

Acțiuni ale companiilor corelate cu grâul

Obținerea expunerii directe la grâu prin acțiuni ale companiilor este dificilă. Nu există companii publice care să fie producători de grâu pur. Cu toate acestea, comercianții pot achiziționa acțiuni ale companiilor agricole, cum ar fi Archer Daniels Midland Company și Bunge Ltd, care le oferă o anumită expunere limitată la prețurile grâului.

Atât Archer Daniels Midland Company, cât și Bunge Ltd. au diversificat afaceri internaționale care se întind pe numeroase produse și industrii. Deși nu produc grâu pur, aceste companii beneficiază în general de prețuri agricole mai mari.

Puteti investi in aceste companii aici:

Lista este destinată doar cu titlu informativ, iar includerea aici nu constituie sfaturi de investiții.

Nu uitati sa aveti un portofoliu diversificat pentru a fi protejat in caz de situatii mai putin placute in cazul unora dintre ele!


  • XM – https://bit.ly/cont-xm (Your capital is at risk.)

  • Vezi reducerile de sezon din magazinele:

    eMag , Evomag , Libris , Vegis , QuickMobile , FashionDays


    Nu uita sa dai SHARE daca ti-a placut acest articol!


    Investește la bursă prin:

    76% din conturile CFD de retail pierd bani

    NOTE & Risk warnings: Your capital is at risk. CFDs are complex instruments and come with a high risk of losing money rapidly due to leverage. 79.17% of retail investor accounts lose money when trading CFDs with this provider. You should consider whether you understand how CFDs work and whether you can afford to take the high risk of losing your money. I AM NOT A FINANCIAL ADVISOR and THIS IS NOT INVESTMENT ADVICE. I am just sharing my opinion and views alone on the market. What you do with your own money is your own responsibility. Seek a licensed CPO or financial advisor before you make any investments. Any references to historical price movements or levels is informational and based on external analysis and we do not warranty that any such movements or levels are likely to reoccur in the future. The financial services provided by this website carry a high level of risk and can result in the loss of all your funds. You should never invest money that you cannot afford to lose. Please be advised that certain products and/or multiplier levels may not be available for traders from EEA countries due to legal restrictions.

    In ce investim la bursa ?

    Investeste in actiuni la bursa:




    Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.