Smarter_way_USA

#bursapescurt: Știrile business ale zilei 26 octombrie 2020

  • Grupul Bittnet a anuntat majorarea de capital social a companiei Equatorial Gaming S.A., parte a Grupului, prin aportul in natura reprezentat de marca Equatorial Gaming, cu suma de 20,260 RON. Astfel, capitalul social subscris si varsat al Ecuatorial Gaming s-a majorat la 142,988 RON, de la 122,728 RON. Ca urmare a majorarii de capital social, Bittnet detine 38.{etoroCFDrisk}% din companie, urmand sa achizitioneze pana la 99% din actiunile societatii. In paralel, dl. Berteanu Daniel a fost numit administratorul societatii Equatorial Gaming. (Sursa: comunicat companie)
  • Consiliul de Administratie al TeraPlast convoaca AGA in data de 27 noiembrie 2020. Printre altele, pe ordinea de zi este cuprinsa aprobarea unui dividend brut/actiune de 0.026 RON, aferent rezultatelor individuale ale societatii, in perioada de noua luni incheiata la 30 septembrie 2020, dividendul oferind un randament de 6.09%, calculat la pretul de inchidere de vineri. Data de inregistrare s-a stabilit pe data de 16 decembrie 2020, data ex-dividend fiind, in consecinta, pe 15 decembrie 2020, urmand ca plata sa fie realizata pe 24 decembrie 2020. (Sursa: comunicat companie)
  • In cadrul AGOA intrunita la 23 octombrie 2020, actionariatul Romgaz a aprobat Bugetul de Venituri si Cheltuieli al companiei, rectificat pentru anul curent, in care sunt prevazute venituri de 4.07 mld. RON, cu 24.7% mai mici decat cele prognozate initial, respectiv un profit brut redus cu 23.2%, la 1.28 mld. RON. De asemenea, actionarii companiei au prelungit cu inca doua luni mandatele administratorilor provizorii. (Surse: Bursa.ro, comunicat companie)
  • Producatorul de componente auto, Compa, va inaugura doua hoteluri in Sibiu, in 2023, pe locul fostei fabrici Arsenal, unitatile hoteliere urmand sa functioneze sub brandurile Mercure si ibis Styles, dupa ce Compa a incheiat un acord de management cu grupul francez Accor. (Sursa: ZF.ro)
  • SAP a raportat rezultatele trimestriale, inregistrand in T3 2020 un profit per actiune de 1.32 EUR (GAAP), depasind cu 0.38 EUR asteptarile. Veniturile trimestriale, de 6.54 mld. EUR, au fost in scadere cu 4% fata de T3 2019 si sub asteptari cu 310 mil. EUR. Compania germana a anuntat ca se asteapta ca pandemia sa afecteze cererea in prima jumatate a anului 2021, astfel, indeplinirea tintelor stabilite initial privind veniturile din cloud, veniturile totale si profitul operational se va amana cu 1-2 ani. (Sursa: Reuters.com, SeekingAlpha.com)
  • Volkswagen planuieste sa transforme producatorul de lux Bentley intr-o subsidiara a diviziei Audi, conform publicatiei germane Automobilwoche, grupul tinteste obtinerea economiilor de scara la nivelul brandurilor de lux. In prezent, Bentley este sub conducerea Porsche, dar incepand de anul viitor va putea face parte din Audi. (Sursa: Reuters.com)
  • Autoritatea de reglementare a pietei din China a anuntat ca Tesla a chemat in service 48,442 de vehicule Model S si Model X. Chemarea in service este legata de o posibila problema a suspensiilor, vehiculele electrice au fost produse de Tesla in SUA si exportate apoi in China. Autoritatea privind siguranta vehiculelor din SUA nu a confirmat daca este necesara aceeasi decizie si in SUA. (Sursa: CNBC.com)
  • Sphera Group si-a revizuit in crestere prognozele de realizare a bugetului pe 2020. Astfel, Sphera prognozeaza vanzari de 669.7 mil. RON, in anul 2020, in crestere fata de 537 mil. RON, nivelul bugetat initial si aprobat in cadrul AGA, in luna mai. Astfel, profitul de exploatare prognozat al Grupului Sphera este de 72.7 mil. RON, in crestere de la 34.3 mil. RON. In alte stiri, conducerea Sphera convoaca AGEA, la 25 noiembrie 2020, pe ordinea de zi fiind inscrise aprobarile unor modificari ale actului constitutiv, printre care un articol privitor la forma de organizare a societatii. (Sursa: ZF.ro)
  • Producatorul auto german, Daimler, a raportat, in T3 2020, un profit net de 2.2 mld EUR, in crestere cu 22.22% fata de perioada similara a anului anterior. De asemenea, veniturile aferente T3 2020 s-au situat la 40.3 mld. EUR, in usoara scadere fata de nivelul de 43.3 mld. EUR, realizat in T3 2019. Indicatorul EBIT aferent profitului din exploatare, care nu ia in considerare politica de finantare si regimul fiscal, a insumat 3.1 mld. EUR, crescand cu 200 mil. EUR fata de EBIT aferent T3 2019. Daimler si- a revizuit prognozele privind profitul aferent anului curent, in sensul cresterii, intrucat vanzarile pe segmentul de produse Mercedes Benz au crescut, pe fondul unei redresari a cererii in China. Astfel, EBIT se va situa, potrivit asteptarilor conducerii Daimler, la acelasi nivel inregistrat si in anul anterior. (Sursa: Reuters.com)
  • Conducerea Adidas ia din nou in considerare vanzarea brandului Reebok, potrivit unor surse familiare cu problema. Ca urmare a pandemiei cu noul coronavirus, vanzarile Adidas au scazut cu 33%, insa vanzarile Reebok s-au redus cu 42%, oferind motiv conducerii Adidas sa vanda brandul. Inainte de pandemie, directorul executiv al Adidas estima ca va obtine aprox. 2 mld. EUR din vanzarea Reebok, insa, in contextul actual, acesta ar putea vinde Reebok pentru o suma mai mica. (Sursa: Bloomberg.com)
  • Coca-Cola a publicat rezultatele financiare aferente T3 2020, raportand un profit per actiune de 0.40 USD (GAAP) sub asteptari cu 0.06 USD. Veniturile trimestriale, de 8.7 mld. USD, in scadere cu 8.4% fata de T3 2019, au depasit asteptarile cu 330 mil. USD. De asemenea, Coca-Cola a anuntat ca va injumatatii brandurile detinute, pana la aprox. 200, si se va concentra pe produsele mai populare din portofoliu. (Sursa: Reuters.com)
  • Intel a publicat rezultatele trimestriale, raportand un profit per actiune de 1.02 USD (GAAP), sub asteptari cu 0.02 USD. Veniturile trimestriale, de 18.3 mld. USD, au fost in scadere cu 4.7% fata de T3 2019, dar peste asteptari cu 40 mil. USD. In trimestrul urmator, Intel estimeaza venituri de 17.4 mld. USD, in timp ce analistii se asteapta la doar 17.36 mld. USD. In T3 2020, marja bruta inregistrata a fost de 54.8%, sub asteptarile de 56.8%. In urma publicarii rezultatelor trimestriale, actiunile Intel inregistreaza o scadere de peste 9% in sedinta de tranzactionare after-hours. (Sursa: Reuters.com, SeekingAlpha.com)
  • Xerox a anuntat ca va acorda un dividend trimestrial de 0.25 USD per actiune, in line cu cel de trimestrul trecut, oferind un randament anualizat al dividendului, pe ultimele 12 luni, de 5.10%. Data platii a fost stabilita la 29 ianuarie 2021, iar data ex- dividend pe 30 decembrie 2020. (Sursa: SeekingAlpha.com)
  • Bittnet Systems a comunicat actionarilor incheierea unui contract semnificativ de catre Equatorial Gaming S.A., companie componenta a grupului Bittnet, cu Asociatia Patronala a Industriei de Software si Servicii – ANIS. Obiectul contractului consta in livrarea de traininguri IT acreditate ANC in cadrul proiectului Tech Talent Growth, cu finantare europeana. Valoarea contractului este de 1.54 mil. RON, fara TVA, prestarea serviciilor facandu-se intre 2020 si 2021. (Sursa: comunicat companie)
  • Consiliul de Administratie al MedLife a hotarat, la 20 octombrie 2020, prelungirea mandatelor actualilor directori executivi ai companiei, datorita performantelor inregistrate de echipa. Astfel, cei zece directori executivi au fost realesi pentru urmatorii patru ani, mandatul acestora expirand la 21 octombrie 2024. Astfel, directorul general al MedLife va ramane dl. Marcu Mihail. (Sursa: comunicat companie)
  • Dezvoltatorul imobiliar Impact a inceput lucrarile la primele trei blocuri din ansamblul rezidential Boreal Plus din nordul Constantei. Contractul de antepriza, in valoare de 9.5 mil. RON, s-a incheiat cu firma de constructii Premium Invest Concept. (Sursa: Economica.net)
  • Sphera Franchise Group a inaugurat un nou restaurant KFC in AFI Palace Brasov, aceasta fiind cea de-a patra locatie deschisa in acest an. In prezent, clientii au posibilitatea sa comande in regim take away, dar pot opta pentru servirea mesei in zona special amenajata din cadrul centrului comercial. Dupa deschiderea restaurantului, Sphera a creat 30 de locuri de munca. (Sursa: Economica.net)
  • Tesla a publicat rezultatele trimestriale, raportand peste asteptari la nivelul veniturilor, inregistrand o crestere de 39.2% fata de T3 2019, pana la 8.77 mld. USD si depasind asteptarile cu 460 mil. USD. Profitul per actiune de 0.27 USD (GAAP) a fost sub asteptari cu 0.16 USD, dar compania inregistreaza al cincelea trimestru consecutiv de profitabilitate. In ultimul trimestru, Tesla a anuntat ca a produs 145,036 de vehicule (+51% fata de T3 2019) si a livrat 139,593 vehicule (+44% fata de T3 2019), compania mentinandu-si tinta de a livra 500 mii de vehicule in anul curent, peste asteptarile de 476 mii. De asemenea, Elon Musk a anuntat ca comenzile Cybertruck vor fi livrate in 2022, sau chiar la finalul anului 2021. (Sursa: SeekingAlpha.com)
  • Amazon.com Inc a anuntat ca a investit 100 mil. USD pentru a deschide noi depozite in Mexic, inclusiv primele centre de livrare in afara capitalei. In Mexic, Amazon a deschis 2 noi centre si 12 statii de livrare, ajungand astfel la un numar de 27 de unitati la nivel national. Noile facilitati reprezinta 69 mii de metrii patrati, iar conform companiei, ar crea 1,500 de locuri de munca. (Sursa: Reuters.com)
  • Dupa lansarea de marti a primului model Hummer electric, General Motors Co a anuntat ca au fost rezervate toate unitatile, urmand ca productia pentru acest model sa inceapa din toamna anului 2021. Urmatoarea versiune, Hummer EV 3X, la un pret de pornire de 99,995 USD, nu este programata sa fie produsa pana in toamna anului 2022. Pentru modelul electric de Hummer cu cel mai mic pret, de 79,995 USD, va incepe productia doar din primavara anului 2024. (Sursa: Reuters.com)
  • La AGA din 23 octombrie 2020, statul roman ar urma sa voteze pentru prelungirea mandatelor actualilor administratori provizorii cu inca doua luni, respingand propunerile de membri ai Consiliului de Administratie pe care tocmai acesta le-a inaintat. (Sursa: ZF.ro)
  • Conducerea Norofert convoaca AGA in data de 23 noiembrie. Pe ordinea de zi este inscrisa aprobarea de catre actionari a unui stock option plan, pentru perioada 2020-2022, prin care angajatii si conducerea companiei ar putea primi actiuni gratuite, emise de Norofert, ce vor reprezenta cel mult 2% din numarul total al actiunilor. De asemenea, actionarii vor supune la vot aprobarea majorarii de capital social al societatii, prin aport in numerar, cu suma de 220,000 RON, prin emisiunea a 550,000 actiuni, cu o valoare nominala de 0.4 RON/actiune. (Sursa: comunicat companie)
  • ASF a amendat actionarul majoritar al Societatii de Constructii Napoca, pe dna. Liliana Marchis, cu suma de 120,000 RON, deoarece nu a depus la ASF documentatia aferenta ofertei de preluare obligatorii si nu a derulat operatiunea conform prevederilor in vigoare. (Sursa: Bursa.ro)
    AstraZeneca PLC (US.AZN) Pret curent 52.19 (-0.48%) MCap 136.91 mld P/E 63.76 P/BV 11.25 P/S 5.36
    Potrivit unor surse Reuters, campania de testare a vaccinului produs de AstraZeneca, impotriva COVID-19, se va relua in SUA in cursul acestei saptamani, dupa ce Administratia Alimentelor si Medicamentelor si-a completat evaluarea vizavi de incidentul imbolnavirii unui participant la teste. (Sursa: Reuters.com)
  • Netflix Inc a raportat cea mai slaba crestere a numarului de utilizatori din ultimii 4 ani, de 2.2 milioane de abonamente platite la nivel global, sub asteptarile de 3.4 milioane, pe fondul intensificarii competitiei pe zona de streaming. Pentru urmatorul trimestru, Netflix estimeaza ca va inregistra 6 milioane de noi utilizatori la nivel global, sub asteptarile analistilor de 6.51 milioane. In T3 2020, profitul per actiune a fost de 1.74 USD, sub asteptarile de 2.14 USD. Veniturile trimestriale, de 6.44 mld. USD, au fost in crestere cu 22.7% fata de T3 2019 si usor peste asteptarile de 6.38 mld. USD. In urma publicarii rezultatelor trimestriale, cotatia actiunilor NFLX este in scadere cu peste 5% in tranzactionarea after-hours. (Sursa: Reuters.com)
  • Cotatia actiunilor SNAP a crescut cu peste 24% in sedinta de tranzactionare de ieri, dupa ce compania a raportat peste asteptari, atat la nivelul numarului de utilizatori, cat si la nivelul veniturilor trimestriale. Numarul de utilizatori activi zilnici a crescut cu 18%, la 249 milioane in T3 2020, peste asteptarile de 244 milioane. Snap a anuntat ca se asteapta la o continuare a cresterii numarului de utilizatori si in trimestrul urmator, estimand 257 milioane de utilizatori activi zilnici, peste asteptarile analistilor de 249.81 milioane. Veniturile trimestriale, de 679 mil. USD, in crestere cu 52% fata de T3 2019, au depasit asteptarile pietei de 555.9 mil. USD. (Sursa: Reuters.com)
  • Amazon.com Inc si-a anuntat angajatii care lucreaza de acasa ca a extins aceasta posibilitate de lucru pana la 30 iunie 2021, decizia fiind influentata de evolutia pandemiei COVID-19. Companii precum Twitter, Microsoft si Google si-au extins si ele termenul pana in vara anului viitor, sau chiar pe un termen nedeterminat. (Sursa: Reuters.com)
  • SIF Transilvania convoaca actionarii, pe 4 decembrie, in vederea aprobarii trecerii la un Consiliu de Supraveghere din cinci membri, pentru un mandat de patru ani. De asemenea, actionarii vor decide constatarea incetarii mandatului membrilor Consiliului de Supraveghere, in functie la data adunarii generale, nealesi de catre AGA in componenta noului Consiliu de Supraveghere. Totodata, actionarii SIF3 vor dezbate aprobarea Strategiei de dezvoltare a SIF3 intre 2020-2024, precum si aprobarea Declaratiei de politica investitionala. (Sursa: FinancialIntelligence.ro)
  • Grupul Bittnet convoaca AGA in data de 26 noiembrie 2020. Printre alte puncte, pe ordinea de zi este prevazuta aprobarea de catre actionari a modificarii actului constitutiv al Societatii, prin introducerea articolului referitor la actiunile preferentiale. Aceste actiuni vor avea o valoare nominala echivalenta cu cea a actiunilor ordinare si vor oferi dividende prioritare cuprinse in intervalul 0.05-0.1 RON/actiune. (Sursa: comunicat companie)
  • Conducerea Nuclearelectrica l-a desemnat in functia de Director al Sucursalei C.N.E. Cernavoda pe dl. Valentin Nae, care are o experienta de 34 de ani in industria nucleara. Dl. Nae a fost numit in aceasta functie ca urmare a incetarii de drept a mandatului d-lui Dan Bigu, Directorul Sucursalei C.N.E. Cernavoda. (Sursa: comunicat companie)
  • IBM a raportat rezultate financiare aferente T3 2020 cu putin peste asteptarile analistilor. Astfel, cifra de afaceri a fost de 17.56 mld. USD, peste estimarile de 17.54 mld. USD, fiind, totodata, cu 2.6% mai mica fata de aceeasi perioada a anului anterior. Veniturile aferente segmentului de cloud computing, au insumat 6 mld. USD, crescand cu 19% fata de aceeasi perioada din 2019. La 30 septembrie 2020, IBM a raportat un profit net de 1.7 mld. USD, fata de 1.67 mld. USD, in T3 2019. Excluzand anumite elemente, profitul net per actiune s-a situat la 2.58 USD/actiune, in linie cu asteptarile analistilor. (Sursa: Reuters.com)
  • AMC, detinatorul celui mai mare lant de teatre din lume, va deschide mai multe cinematografe, in SUA, in decursul acestei saptamani, in speranta relansarii activitatii industriei careia ii apartine. Dupa anunt, actiunile companiei au crescut cu peste 24%, in timpul sedintei de tranzactionare de ieri. (Sursa: Reuters.com)
  • In T3 2020, inregistrarile de vehicule produse de Tesla, in statul California, au scazut cu 13% comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, evolutia fiind influentata in principal de scaderea cu 60% a inregistrarilor vehiculelor model 3, conform datelor publicate de compania de research Cross-Sell. In schimb, Tesla a marcat o revenire de la cele 9,800 de vehicule inregistrate in T2 2020, la 16,200 in T3. (Sursa: Reuters.com)
  • UBS a anuntat o crestere de 99% a profitului trimestrial, la 2.1 mld. USD, depasind semnificativ asteptarile de 1.557 mld. USD. Consiliul de Administratie al UBS propune acordarea celei de-a doua transe a dividendului aferent rezultatelor din 2019, de 0.365 USD per actiune, in luna noiembrie 2020. (Sursa: Reuters.com)
  • Conducerea Grupului Sphera a comunicat actionarilor numirea, in cadrul sedintei Consiliului de Administratie din data de 14 octombrie 2020, d-lui Lucian Hoanca, in calitate de Presedinte al Consiliului, si d-lui Silviu Carmaciu, in calitate de Vicepresedinte al Consiliului. Mandatele acestora sunt valabile pana in 2023. (Sursa: comunicat companie)
  • In cadrul AGA intrunita ieri, actionarii au aprobat demararea unei oferte publice de rascumparare a propriilor actiuni, echivalentul a 10% din capitalul social al emitentului. Pretul la care se va desfasura operatiunea urmeaza a fi stabilit conform regulamentelor ASF, dar trebuie sa fie cuprins in intervalul 0.5-0.6 RON/actiune. Titlurile rascumparate vor fi anulate. (Sursa: Bursa.ro)
  • Compania Electrica a comunicat aprobarea de catre Tribunalul Cluj a procesului de fuziune prin absorbtie a celor trei societati de distributie din cadrul Grupului Electrica, respectiv SDTN, in calitate de societate absorbanta, si SDTS si SDMN, in calitate de societati absorbite. Dupa parcurgerea tuturor pasilor procedurali si operationali necesari implementarii fuziunii, aceasta isi va produce efectele de la 31 decembrie 2020. (Sursa: comunicat companie)
  • Potrivit unui raport lunar publicat de Fond, actiunile acestuia s-au tranzactionat cu un discount de 18.46%, in luna septembrie 2020, discountul mediu de la inceputul anului ajungand la 22.55%. Asadar, valoarea unitara a activului net aferenta lunii anterioare este de 1.5881 RON/actiune. In alte stiri, Comitetul Reprezentantilor a recomandat actionarilor sa-i aleaga, in Comitetul Reprezentantilor, in cadrul AGOA din 13 noiembrie 2020, pe dna Ilinca von Derenthall, respectiv pe dl. Ciprian Ladunca. (Sursa: comunicat companie)
  • In cadrul ultimului comunicat, Patria Bank SA a anuntat numirea domnului Suleyman Burak Yildiran in functia de Director General, membru al Comitetului Directorilor al Patria Bank S.A., pentru un mandat de 4 ani incepand cu data de 15.10.2020. Mandatul domnului Suleyman Burak Yildiran a fost votat in cadrul sedintei Consiliului de Administratie al Bancii de ieri, iar doamna Daniela Elena Iliescu a fost numita Director General Adjunct – Divizia Risc, membru al Comitetului Directorilor, pentru un mandat de 4 ani. (Sursa: comunicat companie)
  • Amazon.com Inc a restabilit cotele de productivitate utilizate in depozite, in ciuda faptului ca a declarat in fata unui judecator ca le vor suspenda in timpul pandemiei coronavirusului, informatia fiind publicata de Bloomberg News dupa o citatie depusa de angajatii companiei. Procesul intentat de angajati acuza Amazon ca politicile companiei nu respecta legislatia in vigoare si exacerbeaza pericolele COVID-19. (Sursa: Reuters.com)
  • Wells Fargo a raportat un profit per actiune de 0.42 USD, aferent T3 2020, sub asteptari cu 0.03 USD. Veniturile trimestriale, de 18.86 mld. USD, in scadere cu 14.3% fata de aceeasi perioada a anului trecut, au depasit cu 990 mil. USD asteptarile. In alte stiri, conform surselor Reuters, Wells Fargo & Co a concediat 100-125 de anagati ce au utilizat in mod neetic fondurile de ajutor pentru coronavirus. (Sursa: SeekingAlpha.com, Reuters.com)

Vezi reducerile de sezon din magazinele:

eMag , Evomag , Libris , Vegis , QuickMobile , FashionDays


Nu uita sa dai SHARE daca ti-a placut acest articol!


Investește la bursă prin:

76% din conturile CFD de retail pierd bani

NOTE & Risk warnings: Your capital is at risk. CFDs are complex instruments and come with a high risk of losing money rapidly due to leverage. 79.17% of retail investor accounts lose money when trading CFDs with this provider. You should consider whether you understand how CFDs work and whether you can afford to take the high risk of losing your money. I AM NOT A FINANCIAL ADVISOR and THIS IS NOT INVESTMENT ADVICE. I am just sharing my opinion and views alone on the market. What you do with your own money is your own responsibility. Seek a licensed CPO or financial advisor before you make any investments. Any references to historical price movements or levels is informational and based on external analysis and we do not warranty that any such movements or levels are likely to reoccur in the future. The financial services provided by this website carry a high level of risk and can result in the loss of all your funds. You should never invest money that you cannot afford to lose. Please be advised that certain products and/or multiplier levels may not be available for traders from EEA countries due to legal restrictions.

In ce investim la bursa ?

Investeste in actiuni la bursa:




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.