Smarter_way_USA

​Norofert, vrea distribuie acţionarilor 3 acţiuni gratuite la fiecare 1 acţiune deţinută şi să-şi majoreze capitalul social cu 2,4 mil. lei

Norofert (simbol bursier NRF), cel mai mare producător român de îngrăşăminte organice şi cea mai recentă listare de la Bucureşti, şi-a convocat acţionarii pe 28 aprilie pentru a aproba majorarea capitalului social cu suma de 2,4 milioane lei (din profitul nerepartizat pe 2019) prin emisiunea unui număr de 6 milioane de acţiuni noi cu valoarea nominală de 0,4 lei fiecare, care vor fi distribuite cu titlu gratuit tuturor acţionarilor înscrişi în Registrul Acţionarilor la data de 14 mai 2020, potrivit unui raport la Bursă.

Astfel, compania vrea să distribuie câte trei acţiuni gratuite pentru fiecare acţiune deţinută.

De asemenea, un alt punct pe ordinea de zi a acţionarilor se referă la înfiinţarea unei entităţi în SUA pentru derularea de operaţiuni comerciale care va fi finanţată de Norofert cu până la 2,5 milioane lei sub formă de capital social şi/sau împrumut de acţionar.

Grupul a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 14,8 milioane lei, în creştere cu 59% faţă de 2018, şi cu un profit net de 4,6 milioane lei. Norofert SA a avut un profit net de 2,9 milioane lei în 2019, din care suma de 146.360 de lei este propusă la rezerve legale, iar 373.640 lei este profit rămas nedistribuit.

Compania este deţinută în proporţie de 38,7% de Vlad Popescu, directorul general şi preşedintele consiliului de administraţie, în timp ce Ileana Popescu deţine 20,8%, iar Marius Alexe are o participaţie de 10,25% din capitalul social.

De la listarea companiei, acţiunile NRF se tranzacţionează în scădere cu 14,16%, emitentul ajungând la 20,6 milioane lei capitalizare.


Vezi reducerile de sezon din magazinele:

eMag , Evomag , Libris , Vegis , QuickMobile , FashionDays


Nu uita sa dai SHARE daca ti-a placut acest articol!


Investește la bursă prin:

76% din conturile CFD de retail pierd bani

NOTE & Risk warnings: Your capital is at risk. CFDs are complex instruments and come with a high risk of losing money rapidly due to leverage. 79.17% of retail investor accounts lose money when trading CFDs with this provider. You should consider whether you understand how CFDs work and whether you can afford to take the high risk of losing your money. I AM NOT A FINANCIAL ADVISOR and THIS IS NOT INVESTMENT ADVICE. I am just sharing my opinion and views alone on the market. What you do with your own money is your own responsibility. Seek a licensed CPO or financial advisor before you make any investments. Any references to historical price movements or levels is informational and based on external analysis and we do not warranty that any such movements or levels are likely to reoccur in the future. The financial services provided by this website carry a high level of risk and can result in the loss of all your funds. You should never invest money that you cannot afford to lose. Please be advised that certain products and/or multiplier levels may not be available for traders from EEA countries due to legal restrictions.

In ce investim la bursa ?

Investeste in actiuni la bursa:




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.