Smarter_way_USA

Aproape 500 de milioane de animale au murit în incendiile din Australia

Aproximativ 480 de milioane de animale ar fi murit în incendiile de vegetația care au cuprins coasta de sud-est a Australiei, inclusiv aproape o treime din populația de urși koala din principalul habitat din New South Wales.

Universitatea din Sydney estimează că aproximativ 480 de milioane de mamifere, păsări și reptile au fost ucise, direct sau indirect, de incendiile devastatoare care au început în septembrie 2019, potrivit The Times.

Aproape 8.000 de koala au pierit în incendiile din New South Wales. Regiunea, care se află la aproximativ 380 de kilometri la nord de Sydney, găzduiește cel mai mare număr de urși koala din Australia, cu o populație de până la 28.000.

Când koala sunt prinşi în mijlocul flăcărilor, urcă în vârful unui copac şi se încolăcesc. Dacă focul trece repede şi doar le arde uşor blana, ei sunt în siguranţă, iar blana le va creşte înapoi. Însă, în cazul în care focul persistă, koala nu au nicio şansă, au apreciat experții.

Incendiile de vegetaţie au distrus până acum peste cinci milioane de hectare, din care 4 milioane de hectare numai în New South Wales (NSW). Din păcate, condiţiile favorabile duc la apariţia de noi focare aproape în fiecare zi. Miercuri, erau încă peste 100 de focare de incendii active în statul NSW, iar mii de pompieri luptă cu flăcările.

Ministrul federal al Mediului, Sussan Ley, a declarat pentru ABC că ar fi murit “până la 30% din populația de koala din regiunea respectivă, deoarece aproximativ 30% din habitatul lor a fost distrus”.

„Vom ști mai multe când incendiile se vor calma și se va putea face o evaluare adecvată”, a adăugat ea.

Pe lângă faptul că este unul dintre cele mai populate habitate de koala din Australia, regiunea de pe coasta de nord a găzduiește, de asemenea, unul dintre principale spitale pentru koala din țără. La Spitalul Port Macquarie Koala angajații au tratat 72 de animale care au suferit arsuri în ziua de Crăciun.

De asemenea, angajații de la micuța grădină Zoo din Mogo au reușit să salveze cele 200 de animale care locuiesc acolo. Majoritatea au fost adăpostite la zoo, însă maimuțele, urșii panda și chiar un tigru au fost mutați temporar în casa directorului grădinii.

Marți a fost emis un ordin de evacuare pentru zona New South Wales, unde se află grădina zoologică, dar personalul a decis să rămână acolo pentru a-și proteja animalele.

Directorul grădinii Zoo, Chad Staples, a declarat că situația a fost „apocaliptică” și că „s-a simțit ca Armageddon”.

El a spus că animalele au supraviețuit doar pentru că a existat un plan precis: în primul rând, angajații grădinii zoologice au mutat tot ce este inflamabil din zonă și apoi s-au îndreptat către animalele.

Cele mai mari dintre acestea, precum leii, tigrii și urangutanii au fost mutați în incinte de noapte securizate pentru a le păstra în siguranță și calme, dar cele mai mici au avut nevoie de adăpost suplimentar.

Așa că directorul Staples a decis să le ducă pur și simplu în propria casă.

„În momentul de față, în casa mea, există animale de toate felurile în toate camerele, care sunt acolo în siguranță și protejate … nu s-a pierdut niciun animal”, a spus el pentru ABC.

Girafele și zebrele au fost lăsate în incintele lor, deoarece erau suficient de mari pentru ca animalele să se poată îndepărta de incendiile la fața locului.

Domnul Staples a explicat că acestea au fost singurele animale care au suferit, însă nu din cauza incendiilor, ci din cauza stresului pentru că în jurul lor se învârteau mulți oameni și multe mașini care luptau împotriva flăcărilor.

El a spus ca personalul a pregătit “sute de mii de litri” de apă în avans și apoi au introdus apa în rezervoare mai mici care au fost încărcate pe vehicule pentru a stinge flăcările.

Staples a explicat modul în care echipa sa a lucrat ore întregi și pe parcursul nopții și a spus că parcul ar fi fost distrus dacă nu ar fi fost eforturile eroice ale personalului de a-l salva.

Incendiile din acest sezon au distrus deja aproape 1.300 de case în această regiune, 381 de locuinţe de pe coasta de sud fiind mistuite numai în această săptămână.

Producerea de incendii în Australia este normală vara, dar cele de acum sunt printre cele mai grave din istoria înregistrării acestora, punând presiune asupra politicilor privind schimbările climatice ale premierului conservator Scott Morrison.


Vezi reducerile de sezon din magazinele:

eMag , Evomag , Libris , Vegis , QuickMobile , FashionDays


Nu uita sa dai SHARE daca ti-a placut acest articol!


Investește la bursă prin:

76% din conturile CFD de retail pierd bani

NOTE & Risk warnings: Your capital is at risk. CFDs are complex instruments and come with a high risk of losing money rapidly due to leverage. 79.17% of retail investor accounts lose money when trading CFDs with this provider. You should consider whether you understand how CFDs work and whether you can afford to take the high risk of losing your money. I AM NOT A FINANCIAL ADVISOR and THIS IS NOT INVESTMENT ADVICE. I am just sharing my opinion and views alone on the market. What you do with your own money is your own responsibility. Seek a licensed CPO or financial advisor before you make any investments. Any references to historical price movements or levels is informational and based on external analysis and we do not warranty that any such movements or levels are likely to reoccur in the future. The financial services provided by this website carry a high level of risk and can result in the loss of all your funds. You should never invest money that you cannot afford to lose. Please be advised that certain products and/or multiplier levels may not be available for traders from EEA countries due to legal restrictions.

In ce investim la bursa ?

Investeste in actiuni la bursa:




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.