Smarter_way_USA

Corecție bursieră sau nu? 3 instrumente de urmărit (Raport XTB)

Starea de spirit de pe piețele bursiere globale s-a deteriorat în această săptămână, după ce Donald Trump a decis să reintroducă taxe vamale asupra oțelului din Argentina și Brazilia.

Pentru a înrăutăți lucrurile, președintele american a spus că nu se grăbește să semneze acordul comercial cu China și că ar putea aștepta până după alegerile din 2020.

Cu toate acestea, Bloomberg a raportat astăzi că, în ciuda relațiilor tensionate, cele două state se apropie de semnarea Primei Faze a acordului. Vom analiza modul în care rezistă trei indici majori (US500, DE30 și FRA40 ) în fața gradului ridicat de volatilitate.

Mișcarea corectivă de pe US500 a fost întreruptă de un nivel cheie de rezistență

Vom începe cu indicele S&P 500 (US500). Acesta a pierdut aproape 3% în ultimele două sesiuni. Totuși, nu îl putem considera un semnal de avertizare dacă îl analizăm separat, întrucât corecția are loc după un raliu de 2 luni în timpul căruia a fost înregistrat un avans de peste 10%.

Scăderea a fost oprită de nivelul cheie de suport de la 3080 de puncte, care este susținut de limita inferioară a unei structuri locale 1:1. O spargere ascendentă a mediei mobile de 77 de perioade (linia roșie) ar putea determina o accelerare a impulsului ascendent.

Cu toate acestea, trebuie să reținem că spargerea barierei menționate anterior de la 3080 de puncte ar putea determina o corecție mai amplă și o posibilă testare a suportului de la 2990 de puncte.

Graficul US500, interval H4. Sursa: xStation5

DE30 a reușit să revină deasupra nivelului de 13000 de puncte

Indicele german DE30 a scăzut cu 3,2% de la maximul local recent atins pe 19 noiembrie. Raportul Bloomberg menționat anterior a adus un val de entuziasm la începutul sesiunii europene și a facilitat revenirea DE30. În prezent, indicele german încearcă să revină deasupra limitei inferioare a intervalului de consolidare spart anterior, de la 13150 de puncte.

În cazul în care acest scenariu se va materializa, prețul s-ar putea îndrepta către limita superioară de la 13300 de puncte. În ceea ce privește niveluri de suport, primul se află la 13000 de puncte. Cu toate acestea, spargerea acestuia ar putea deschide drumul către limita inferioară a structurii Overbalance de la 12680 de puncte.

Graficul DE30, interval H4. Sursa: xStation5

FRA40 găsește suport la nivelul de 5700 de puncte

În încheiere vom analiza indicele francez FRA40. Acest indice a suferit cel mai mare declin dintre cele trei piețe analizate astăzi. Indicele francez a scăzut cu aproape 4,5% de la maximul atins pe 19 noiembrie. În ciuda unei mișcări descendente majore, declinul a fost oprit de suportul de la 5705 puncte, zonă ce merită urmărită pentru moment.

Cât timp prețul se menține deasupra acestuia, este posibilă reluarea mișcării ascendente. Impulsul ascendent ar putea căpăta intensitate odată ce prețul depășește minimul de pe 21 noiembrie (5825 puncte) Pe de altă parte, o spargere descendentă a structurii 1:1 (zona galbenă) ar putea reprezenta un semnal al unui sell-off mai accentuat. Într-un astfel de scenariu, retragerea Fibonacci de 38,2% de la 5645 de puncte reprezintă primul nivel de suport de urmărit.

Graficul FRA40, interval H4. Sursa: xStation5

Acest material nu este emis pentru a influenta deciziile de tranzacționare ale niciunei persoane. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material nu sunt prezentate pentru a fi aplicate, copiate sau testate în cadrul tranzacțiilor dumneavoastră. Informațiile cuprinse în cadrul acestui material sunt emise în baza experienței proprii a emitentului și nu reprezintă o recomandare individuală, nu vizează atingerea anumitor obiective, randamente financiare și nu se adresează nevoilor niciunei persoane anume care ar primi-o.

Premisele acestui material nu au în vedere situația și persoana dumneavoastră deci nu recomandăm utilizarea acestor informații sub orice formă. Utilizarea informațiilor cuprinse în cadrul acestui material în orice modalitate se face pe propria dumneavoastră răspundere. Acest material este emis de către un analist pentru care își asumă răspunderea X-Trade Brokers Dom Maklerski SA, persoană juridică supervizată de KNF – Autoritatea de Supraveghere Financiara din Polonia.


Vezi reducerile de sezon din magazinele:

eMag , Evomag , Libris , Vegis , QuickMobile , FashionDays


Nu uita sa dai SHARE daca ti-a placut acest articol!


Investește la bursă prin:

76% din conturile CFD de retail pierd bani

NOTE & Risk warnings: Your capital is at risk. CFDs are complex instruments and come with a high risk of losing money rapidly due to leverage. 79.17% of retail investor accounts lose money when trading CFDs with this provider. You should consider whether you understand how CFDs work and whether you can afford to take the high risk of losing your money. I AM NOT A FINANCIAL ADVISOR and THIS IS NOT INVESTMENT ADVICE. I am just sharing my opinion and views alone on the market. What you do with your own money is your own responsibility. Seek a licensed CPO or financial advisor before you make any investments. Any references to historical price movements or levels is informational and based on external analysis and we do not warranty that any such movements or levels are likely to reoccur in the future. The financial services provided by this website carry a high level of risk and can result in the loss of all your funds. You should never invest money that you cannot afford to lose. Please be advised that certain products and/or multiplier levels may not be available for traders from EEA countries due to legal restrictions.

In ce investim la bursa ?

Investeste in actiuni la bursa:




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.