Smarter_way_USA

Învață arta vorbitului în public de la maeștrii ei și … Vorbește ca la TED!

Potrivit unor sondaje, oamenilor le este mai frică de vorbitul în public decât de moarte. Nu întâmplător frica de vorbitul în public a primit și un nume – glosofobie – semn că este una dintre cele mai comune fobii printre noi muritorii, începând de la miliardari celebri precum Richard Branson sau Warren Buffett, și până la mari lideri spirituali precum Mahatma Gandhi, sau până la oamenii obișnuiți precum noi doi care ne-am întâlnit aici printre rânduri… Dar de ce atâta teamă pentru un fapt aparent banal?

Probabil pentru că a vorbi în public înseamnă să te expui trup și suflet în fața unei mulțimi care este programată genetic să critice și să găsească defecte.

Dacă ești gras, vor spune: Liniște, vorbește grasul! Dacă ești chel, vor spune: Liniște, vorbește chelul! Dacă ești fără cusur, vor spune indulgenți probabil ceva de genul: Hai să-l ascultăm și pe prăpăditul ăsta. În orice caz, data viitoare când vei fi pus în situația de a vorbi în public amintește-ți cuvintele „bătrânului” Seinfeld: preferi să fii persoana care rostește discursul funerar decât cea din sicriu…

Cumpara cartea “Vorbeste ca la TED”:
ActSiPoliton , eMag , Libris si Carturesti

Așadar, în fața unui public intransigent și tot mai greu de mulțumit cum sunt oamenii erei digitale în care trăim și în care fiecare le-a auzit pe toate și le știe pe toate, ai nevoie de ceva cu adevărat wow pentru a face ca ochii și urechile mulțimii să ți se dedice exclusiv fără nici cea mai mică intenție persiflantă. Și nu, chestia cu pistolul de ciocolată îndreptat spre sală în timp ce rostești fioros replica: „Ascultați-mă sau vă împușc!” nu cred că ar merge.

Așadar, cum faci ca să determini publicul să te simpatizeze și să „te ierte” pentru burtă, coșurile de pe față, sau orice alt defect fizic ai mai putea avea, dar, mai ales, cum îl faci să te țină minte pe tine și discursul tău la care cu siguranță ai muncit din greu?

Salvador Dali, a reușit să fie ținut minte datorită unui discurs care va rămâne probabil în istorie drept cel mai scurt discurs din lume. Acesta a fost rostit de celebrul pictor suprarealist în fața unui grup de jurnaliști în anul 1980, după o lungă perioadă de izolare și suna cam așa: „Voi fi atât de succint încât deja am terminat.”

OK, dar el era Salvador Dali, și la cei 76 de ani câți avea în momentul rostirii respectivului discurs era un pictor consacrat care avea lumea la picioare. Noi ceilalți, care nu ne bucurăm de avantajul celebrității, trebuie să muncim ceva mai mult pentru a ne cuceri publicul. Armele noastre vor fi așadar: poveștile captivante, noutatea absolută, momentele care lasă publicul cu gura căscată și, mai ales, munca susținută. Există o teorie bine cunoscută care spune că e nevoie de 10.000 de ore de exersare pentru a stăpâni o anumită abilitate: a cânta la pian, a arunca mingea la coș și, de ce nu?, a vorbi în public…

Vorbește ca la TED de Carmine Gallo este cartea care te va învăța câte ceva despre ce înseamnă un discurs de succes. De fapt, te va învăța cam totul despre vorbitul în public, fiind în același timp instructivă ca un manual și plăcută ca o lectură relaxantă de duminică după amiaza. Pentru toți cei care prin natura profesiei sunteți nevoiți adesea să vorbiți în public sau pentru toți cei care câștigați bani din public speaking, această carte este ca o mărire de salariu de 2000 de euro.

Pentru cei dintre voi care nu sunteți puși în astfel de situații, dar cărora vă plac poveștile adevărate ale lumii moderne în care trăim, cartea va fi un adevărat regal. Asta pentru că poveștile sunt unul dintre ingredientele cheie ale discursurilor de succes, iar câțiva dintre cei prezentați în carte chiar au povești fascinante, demne de ținut minte și de povestit la bătrânețe la ceas de seară nepoților.

Cu siguranță că fiecare dintre voi va descoperi printre numeroasele exemple de discursuri folosite de autor alte povești memorabile, însă eu vă voi atrage atenția asupra câtorva care mi s-au părut cu adevărat fascinante:

• Dr. Jill, creierul uman „servit” pe tavă și povestea ei fascinantă despre cum se schimbă creierul nostru în timpul adolescenței sau, mai precis, despre cum ne pierdem efectiv jumătate din minte la această vârstă;
• Exploratorul marin Robert Ballard, cel care a descoperit epava Titanicului și extraordinarul său discurs despre oceane;
• Motivul secret pentru care James Cameron a realizat filmul Titanic;
• Martha Burns și teoria ei referitoare la dopamină și la dependența noastră de a afla lucruri noi și de a învăța;
• Edi Rama, fostul primar al Tiranei și metodele lui creative de a combate corupția și criminalitatea în Albania;
• Sir Ken Robinson și cel mai popular discurs de la TED din toate timpurile în care vorbește despre motivul pentru care școala ucide creativitatea; În ciuda temei destul de dramatice discursul lui a fost plin de umor și de anecdote reușite referitoare la el însuși, la soția lui și cei doi copii ai lor;
• Bono și povestea lui despre sărăcia extremă înjumătățită;
• Fotograful Chris Jordan și discursul său despre obsesia americancelor pentru operațiile de mărire a sânilor ilustrată cu ajutorul păpușilor Barbie;
• Schioarea Janine Shepherd care, după ce a suferit un grav accident cu bicicleta, ajungând parțial paraplegică și-a urmat visul de a zbura, obținând brevetul de pilot și devenind instructor de zbor acrobatic…

Pe lângă genul de povești și noutăți de care ai nevoie pentru a capta un public numeros și divers, cartea îți va furniza informații interesante referitoare la rolul posturii și al gesticulației în prezentarea discursului, la importanța umorului și a modului în care ar trebui să îl inserezi în discurs, dar și despre cum ar trebui să folosești citatele sau despre cât de importante sunt sinceritatea și mai ales autenticitatea în acest context.

Și să nu uităm de momentele care lasă audiența cu gura căscată, precum a fost cel în care Bill Gates, vorbind despre malarie și despre modul în care se transmite această boală, a deschis un borcan de sticlă plin cu țânțari și i-a eliberat în sală, afirmând că nu e niciun motiv pentru care numai oamenii săraci să fie infectați cu această boală. Ulterior a adăugat că niciunul dintre țânțarii eliberați nu erau purtători de malarie. Dacă poți să creezi un astfel de moment, în mod sigur nici tu, și nici discursul tău nu veți fi uitați.

Vorbește ca la TED este o poveste inteligentă plină cu alte povești la fel de inteligente. Este un reminder pentru toți corporatiștii „dependenți” de PowerPoint că înainte de a fi existat această unealtă extrem de limitativă și de rece, deși, să recunoaștem, foarte practică, au existat poveștile frumoase care transmiteau imagini, senzații, emoții și sentimente umane autentice, fără liniuțe, bullets și numere.

Carmine Gallo îți reamintește prin cartea de față că suntem cu toții povestitori înnăscuți, dar cumva pierdem această parte din noi înșine atunci când intrăm în lumea corporatistă, uitând însă că poveștile fac ideile și conceptele reale și tangibile. Sau, așa cum spunea producătorul și președintele Mandalay Entertainment, Peter Guber care a scris o întreagă carte despre puterea povestirii intitulată Tell To Win (Povestește ca să câștigi)

„De prea multă vreme, lumea afacerilor ignoră sau minimalizează puterea narațiunii orale, preferând slide-urile fără suflet din PowerPoint, faptele, cifrele și datele. Dar pe măsură ce zgomotul vieții moderne a ajuns o cacofonie, abilitatea de a spune o poveste cu un scop, care să poată fi auzită cu adevărat, a devenit din ce în ce mai căutată.”

Așadar, descoperă o artă dată uitării dar la mare căutare citind:

Vorbește ca la TED – Și croiește-ți drumul spre, de ce nu? primul tău milion!

Vorbește ca la TED / Talk Like TED de Carmine Gallo este o carte pe care o vei citi cu același entuziasm, și dacă prin natura meseriei pe care o practici ești nevoit să susții prezentări și să vorbești adesea în public, și dacă ești pur simplu curios cum ajung discursurile de la conferințele TED ((Tehnologie, Educație, Design) să strângă milioane de vizualizări. Cartea te va convinge că lumea este încă flămândă de idei extraordinare prezentate într-un mod atractiv și te va învăța să fii pregătit pentru situațiile în care ți se vor cere idei magnifice, prezentate uluitor…

Carmine Gallo, autorul lucrării de față, dar și al bestsellerului The Presentation Secrets of Steve Jobs (Secretele prezentării în opinia lui Steve Jobs), este consilierul în comunicare al celor mai admirate branduri din lume. Fost reporter principal de știri și corespondent pentru CNN și CBS, Gallo este un orator de referință, care a lucrat cu directori executivi de la Intel, Cisco, Chevron, Hewlett-Packard, Coca-Cola, Pfizer, etc. și care semnează editorialul „My Communications Couch” („Consilierul meu în comunicare”) de pe Forbes.com.

„Dacă ai fost invitat să susții o prezentare la TED, atunci această carte este Biblia ta. Dacă nu ai fost invitat să susții o prezentare la TED și nu ai nicio intenție să faci așa ceva, această carte este, totuși, printre cele mai valoroase pe care le vei citi vreodată, pentru că, te va învăța cum să te vinzi pe tine și ideile tale mai convingător decât ți-ai imaginat vreodată.”

Pornind de la premisa că ideile sunt moneda secolului 21, dar că o idee bună trebuie să fie comunicată cu pricepere pentru a da roade, Carmine Gallo se angajează să-ți fie mentor pe calea de a deveni un vorbitor în public mai bun. Și nu trebuie neapărat să te pregătești pentru conferințele TED ca să ai nevoie de abilități mai bune de a vorbi în public. Potrivit lui Gallo, nu poți fi un bun antreprenor fără a stăpâni pe deplin arta vorbitului în public, fără a fi capabil să înțelegi știința și arta de a convinge.

În timpul documentării pentru Talk Like TED, Gallo a studiat și analizat mai bine de 500 de prezentări TED (adică, peste 150 de ore) a discutat personal cu vorbitori de succes de la TED, dar și cu psihologi și specialiști în comunicare, încercând să descifreze care sunt secretele celor mai valoroase discursuri. Dincolo de niște observații generale, precum faptul că, pentru a susține un discurs captivant trebuie să fii interesant, distractiv și capabil să inspiri, Gallo a ajuns la concluzia că toți vorbitorii de la TED au în comun aceleași nouă secrete pe care ni le dezvăluie în cartea de față.

Aflăm totodată o scurtă istorie a conferințelor TED dar și impactul uimitor pe care acestea au ajuns să îl aibă astăzi, grație internetului.

Exemplele relevante de discursuri care au captivat publicul și au schimbat întrucâtva lumea prin mesajele lor, abundă, și sunt cum nu se poate mai convingătoare.

„Vorbește ca la TED explorează știința comunicării mai profund decât aproape orice altă carte aflată astăzi pe piață. Îți prezintă bărbați și femei – oameni de știință, scriitori, educatori, ecologiști și lideri renumiți – care pregătesc și susțin discursul vieții lor. Fiecare dintre cele peste 1.500 de prezentări care sunt disponibile gratuit pe site-ul TED te poate învăța ceva despre vorbitul în public.”

Iată mai jos care sunt „ingredientele” de bază ale unui discurs de succes, în opinia lui Carmine Gallo:

Orice discurs trebuie să fie: emoțional, nou, memorabil!

Talk Like TED este structurată în trei părți, fiecare dintre ele vorbind despre cate o componentă obligatorie pe care trebuie să o conțină orice discurs:

• Aspectul emoțional – impresionează;

• Aspectul noutății – te învață ceva nou;

• Aspectul memorabil – prezintă un conținut pe care nu îl vei uita niciodată.

Iar cele 9 secrete comune tuturor discursurilor de la conferințele TED sunt:

Secretul nr.1 – Eliberează maestrul din tine

Potrivit autorului, nu poți susține un discurs de succes fără a avea o pasiune pentru subiectul abordat, căci, crede Gallo, pasiunea este contagioasă: nu poți să-i însuflețești pe alții, dacă nu ești însuflețit tu însuți.

„Doar pasiunile, marile pasiuni, pot înălța sufletul până la lucruri extraordinare”. Denis Diderot

Carmine Gallo ne oferă câteva exemple de vorbitori de la TED care au avut o legătură foarte strânsă cu subiectul lor, motiv pentru care prezentările lor s-au bucurat de un succes răsunător. Printre aceștia se numără: Matthieu Ricard, cel mai fericit om din lume, celebrul antreprenor Sir Richard Branson, neuroanatomista Jill Bolte Taylor (dr. Jill), autoarea unuia dintre cele mai populare discursuri de la TED din toate timpurile, care a vorbit despre atacul ei cerebral sau Howard Schultz, fondatorul Starbucks.

„Atunci când ești inspirat de un scop important, de un proiect extraordinar, toate gândurile tale ies din matca lor. Mintea ta transcende obstacolele, conștiința ta se extinde în toate direcțiile și constați că te afli într-o lume nouă, grozavă și minunată. Forțele, talentele și înzestrările latente prind viață, iar tu descoperi că ești o persoană cu mult mai grozavă decât ai visat vreodată să fii.” – Patanjali, învățător indian numit adesea părintele sistemului yoga.

Secretul nr.2 – Stăpânește arta de a spune povești

„Marile adevăruri ale omenirii au fost formulate adesea sub forma unor povești fascinante.” – Dale Carnegie

Oamenii iubesc poveștile, așadar, poveștile sunt calea cea mai scurtă pe care o poate urma un vorbitor pentru a ajunge la inima și mintea celor care îl ascultă. Cercetările lui Gallo au arătat că radiografiile cerebrale dezvăluie faptul că poveștile stimulează și angajează creierul uman, ajutând vorbitorul să intre în contact cu publicul său. Dovada cea mai vie o constituie exemplul lui Bryan Stevenson, un avocat pentru drepturi civile care a câștigat un proces de referință la Curtea Supremă de Justiție și care, deține recordul pentru cele mai lungi aplauze la scenă deschisă din istoria TED. Care este secretul său?

Ce fel de povești prind cel mai bine într-un discurs? Câte tipuri de povești poți folosi într-o prezentare? Cum faci ca o idee să „prindă” și oamenii să și-o aducă aminte cu ușurință? Care e cel mai eficient mod de a capta atenția? Cum procedezi dacă nu ai o poveste reală? Pe parcursul acestui capitol vei afla răspunsurile la aceste întrebări, dar și câteva povești extraordinare, demne de a capta interesul și de a deveni memorabile. Experimentul significantobjects.com este de-a dreptul fabulos și nu trebuie să îl ratezi sub nicio formă!

Secretul nr. 3 – Fă conversație

„O prezentare autentică necesită ore de lucru – să sapi în sufletul tău mai adânc decât ai făcut-o vreodată, să alegi cuvintele potrivite, care reprezintă cel mai bine modul în care simți tu cu privire la subiectul tău, să exprimi acele cuvinte astfel încât să aibă un impact maxim și să te asiguri că și comunicarea ta nonverbală (gesturile, expresiile faciale și limbajul corporal) sunt în concordanță cu mesajul tău.”

Pentru a susține o prezentare de succes, afirmă Gallo, trebuie să îți internalizezi conținutul în așa măsură, încât, discursul să ți se pară la fel de ușor ca și o conversație cu un prieten. Prin ce metode poți ajunge la un asemenea nivel de siguranță? Cât trebuie să exersezi pentru a ieși totul perfect? Există un ritm ideal pentru vorbitul în public? Dar un ton ideal? Cât de important este limbajul corporal pentru reușita discursului? Cum ne adaptăm gesturile la mesajul transmis? Ce este și cum putem folosi „entuziasmul nonverbal”? Află răspunsurile la aceste întrebări din acest capitol plin de informații practice, dar și ritualul de dinainte de a prezenta un discurs al lui Tony Robbins.

Secretul nr.4 – Învață-mă ceva nou!

„Delectează-ți audiența cu informații care sunt complet noi pentru ea, ambalează informațiile diferit sau oferă un mod original și inedit de rezolvare a unei probleme vechi. Creierului uman îi place noutatea. Un element nefamiliar, neobișnuit sau neașteptat dintr-o prezentare intrigă audiența, îi spulberă noțiunile preconcepute și îi dă rapid o nouă perspectivă asupra lumii.”

După cum a demonstrat John Medina, un biolog specializat în dezvoltarea moleculară, noi oamenii avem o nevoie neostoită de a ști și de a învăța. Nevoia de a învăța ceva nou și incitant este atât de mare, încât, creierul nostru eliberează dopamină în momentul în care află o informație nouă. Așadar, oamenii sunt aproape dependenți de informații noi, prin urmare, de ce să nu le oferi exact ceea ce știi că au nevoie? Învață de la exploratorul marin Robert Ballard, de la profesorul Hans Roseling sau de la regizorul de film James Cameron, cum să folosești noutatea în discursul tău, aflând totodată niște curiozități interesante.

Secretul nr.5 – Oferă momente care să lase publicul cu gura căscată

„Momentul în care rămâi cu gura căscată în timpul unei prezentări este atunci când prezentatorul oferă un moment șocant, impresionant sau surprinzător, care este atât de mișcător și memorabil, încât captează atenția ascultătorului și este ținut minte mult timp după ce se termină prezentarea.”

Desigur că nu oricine poate apela la un astfel de truc. Bill Gates însă, poate, iar informația despre gestul făcut de el la una din conferințele TED s-a răspândit cu repeziciune pe internet, devenind virală. Oamenii au ținut minte acea conferință pentru că a fost șocantă, și același este motivul pentru care tu îți amintești acum foarte bine ce s-a întâmplat pe 11 septembrie 2001. Reținem pentru mult timp ceea ce ne șochează, ceea ce ne marchează la nivel emoțional, negativ, sau pozitiv. Află așadar de ce ai nevoie pentru a-ți lăsa publicul cu gura căscată, din acest capitol surprinzător, dar și de ce Steve Jobs era regele evenimentelor încărcate emoțional!

Secretul nr. 6 – Destinde-te!

„Umorul coboară zidurile de apărare, făcând publicul mai receptiv la mesaj. De asemenea te face să pari mai plăcut, iar oamenii sunt mai dispuși să facă afaceri sau să susțină o persoană pe care o plac”.

Autorul ne oferă aici exemplul lui Sir Ken Robinson și a discursului său pe tema „de ce școala ucide creativitatea?”. Este cel mai popular discurs de la TED din toate timpurile cu 15 milioane de vizualizări, iar secretul succesului său fulminant se pare că este o combinație inedită dintre umor și noutate, unde tema este: cum să ne educăm mai bine copiii, iar noutatea este… umorul. Sfatul autorului este să nu te iei niciodată nici pe tine, nici subiectul tău prea în serios, și să-i oferi publicului ceva care să-l facă să zâmbească, din moment ce creierul iubește umorul, iar umorul este folosit deseori ca o tactică „de a intra în grațiile cuiva”.

„Folosit cu abilitate, umorul unge roțile managementului. Reduce ostilitatea, deviază critica, eliberează tensiunea, ridică moralul și ajută la comunicarea mesajelor dificile.”

Acest capitol e plin de anecdote, observații și povești personale amuzante, dar și de analogii, metafore, citate și modalități inteligente de a folosi videoclipurile și fotografiile amuzante în cadrul discursurilor, menite să te inspire pentru următoarea ta prezentare. Însă umorul e și foarte riscant, de aceea nu toată lumea are curaj să îl folosească. Prinde curaj pentru a „acționa” cu umor, lecturând acest capitol!

Secretul nr. 7 – Respectă regula celor 18 minute

”18 minute este intervalul de timp ideal pentru o prezentare. Dacă trebuie să creezi o prezentare mai lungă include câte o mică pauză (povești, videoclipuri demonstrații).”

Motivul pentru care aceasta este durata ideală pentru un discurs sau o prezentare este explicat de coordonatorul TED, Chris Anderson. Tot acum vei afla o serie de curiozități interesante despre creierul uman, ce înseamnă regula celor trei povești, cum să îți construiești propria hartă a mesajului, dar și teoria pertinentă care se află în spatele regulii de 18 minute a discursurilor de succes.

Secretul nr. 8 – zugrăvește o imagine mentală prin experiențe multisenzoriale

„Susține prezentări care să includă componente de natură să influențeze mai multe simțuri: văzul, auzul, pipăitul, gustul și mirosul. Creierul nu este atent la lucruri plictisitoare. E aproape imposibil să fii plictisit dacă ți se prezintă lucruri fascinante, videoclipuri captivante, recuzite interesante, cuvinte frumoase și mai mult de o voce care dă viață poveștii.”

Folosind impulsuri senzoriale multiple: auditive, vizuale și chinestezice, avem toate șansele ca informația difuzată să fie reținută mai bine de audiență. Bineînțeles că nu vei putea folosi toți acești stimuli în egală măsură în aceeași prezentare, așadar încearcă să ai cel puțin două simțuri stimulate predominant (văz, auz) și alte două stimulate în plan secundar (simț tactil și miros). „Fură” această tehnică de la fostul vicepreședinte al SUA, Al Gore, analizând metodele folosite de el în conferința TED despre criza climatică din 2006. Și solistul trupei U2, Bono, fotograful Chris Jordan, jurnalista Lisa Kristine, criticul de film Roger Ebert sau al doilea cel mai bogat om din lume, Bill Gates au ceva de spus în ceea ce privește oferirea de experiențe multisenzoriale publicului.

Secretul nr.9 – Rămâi pe drumul tău

„Fii autentic, deschis și transparent. Majoritatea oamenilor pot să recunoască un mincinos. Dacă încerci să fii ceva sau cineva care nu ești, nu vei reuși să câștigi încrederea publicului.”

Cu alte cuvinte, după ce îți oferă o bază teoretică solidă pentru a concepe și a susține un discurs de succes, și după ce îți oferă zeci de modele de urmat care s-au impus cu prezentări magnifice la TED, Gallo îți dă, poate, cel mai valoros sfat din întreaga carte: Rămâi pe drumul tău! Fii tu însuți. Inspiră-te cât poți de mult și cât se poate de inteligent de la toți subiecții „întâlniți” pe parcursul cărții, dar atunci când vei urca la pupitru nu încerca să fii nici Tony Robbins, nici Bill Gates, nici Bono, nici Howard Schultz, nici Al Gore, nici oricine altcineva. Încearcă, de fapt nu încerca, ci chiar fii, TU ÎNSUȚI!

Privind retrospectiv la lectura pe care tocmai ai încheiat-o, ai la un loc toate ingredientele unui discurs de succes: vorbește cu pasiune, fii amuzant, spune povești, adresează-te publicului ca și cum ai vorbi cu un prieten, învață-l ceva nou, șochează-l, folosește experiențe multisenzoriale, fii tu însuți, și, foarte important, încadrează-te în doar 18 minute! Atât de simplu… și totuși… nu e simplu deloc…

Cumpara cartea “Vorbeste ca la TED”:
ActSiPoliton , eMag , Libris si Carturesti

TESTIMONIALE

„Premisa acestei cărți, și anume aceea că prelegerile TED furnizează niște exemple și lecții grozave, reprezintă o idee magnifică. Iar felul în care Carmine o pune în practică este chiar mai grozav. Această carte te va face un vorbitor mult mai bun.” Guy Kawasaki, fost chief evanghelist* la Apple și autor al cărții APE: Author, Publisher, Entrepreneur

„Inspiră, motivează și convinge audiența! Iată ce m-a ajutat Carmine Gallo să fac, iar acum, grație cărții Vorbește ca la Ted, te poate ajuta și pe tine. Succesul depinde de abilitatea de a-ți susține și prezenta viziunea, ideile și țelurile. Învață să o faci ca un profesionist.” Darren Hardy, editor și fondator al publicației SUCCES

„În această carte, Gallo face un adevărat număr de magie: ne arată ce face să fie atât de minunate cele mai grozave prelegeri din lume. Prin intermediul poveștii, al detaliului, al perspicacității și al pasiunii, Gallo ne oferă acele secrete la care am putea recurge în cazul propriilor prezentări, astfel încât oamenii să-și dorească realmente să ne asculte.” Dan Roam, autor al cărților The Back of the Napkin (Dosul șervețelului) și Show and Tell (Arată și povestește)


Vezi reducerile de sezon din magazinele:

eMag , Evomag , Libris , Vegis , QuickMobile , FashionDays


Nu uita sa dai SHARE daca ti-a placut acest articol!


Investește la bursă prin:

76% din conturile CFD de retail pierd bani

NOTE & Risk warnings: Your capital is at risk. CFDs are complex instruments and come with a high risk of losing money rapidly due to leverage. 79.17% of retail investor accounts lose money when trading CFDs with this provider. You should consider whether you understand how CFDs work and whether you can afford to take the high risk of losing your money. I AM NOT A FINANCIAL ADVISOR and THIS IS NOT INVESTMENT ADVICE. I am just sharing my opinion and views alone on the market. What you do with your own money is your own responsibility. Seek a licensed CPO or financial advisor before you make any investments. Any references to historical price movements or levels is informational and based on external analysis and we do not warranty that any such movements or levels are likely to reoccur in the future. The financial services provided by this website carry a high level of risk and can result in the loss of all your funds. You should never invest money that you cannot afford to lose. Please be advised that certain products and/or multiplier levels may not be available for traders from EEA countries due to legal restrictions.

In ce investim la bursa ?

Investeste in actiuni la bursa:




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.