Acţiunile Uber şi Lyft au atins noi minime record marţi, după ce au închis la valori istorice, în contextul în care companiile de ride-sharing se lovesc de un scepticism din ce în ce mai ridicat din partea investitorilor, potrivit CNBC.
Uber a închis şedinţa pe o scădere de 5,7%, acţiunile tranzacţionându-se la 30,7 dolari, după un minim record înregistrat anterior pe 30 august, de 32,57 dolari.
Lyft s-a confruntat cu o scădere similară, închizând ziua pe un minus de 7,2%, la 45,4 dolari per acţiune, în comparaţie cu un minim reord anterior de 48,15 dolari în data de 13 mai.
Ambele companii s-au confruntat cu un parcurs dificil pe bursă de când s-au listat, în contextul în care investitorii se întreabă în continuare dacă cele două companii pot deveni profitabile în viitor.
Atât Uber cât şi Lyft se tranzacţionează cu scăderi de peste 30% faţă de preţul de listare.
Uber a raportat pierderi nete de 5,24 miliarde dolari în al doilea trimestru din 2019, şi a dat vina pe o plată singulară de compensare pentru acţionari. Prin comparaţie, Lyft a înregistrat pierderi de 644,2 milioane dolari în al doilea trimestru.