Este OFICIAL: Dedeman, controlat de frații Pavăl, intră în forță în businessul agricol

60

Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii lanțului de bricolaj, Dedeman, au preluat un pachet de 20% din acțiunile companiei Moldova Farming Bacău, companie care operează suprafețe estimate în jurul a circa 8.000 hectare de teren arabil, potrivit unor date din piață.

Moldova Farming este controlată de distribuitorul de îngrășăminte Comfert Agricultura din Bacău, preluat în urmă cu aproape doi ani de grupul irlandez Origin Enterprises. Fraţii Pavăl au intrat ca acționari minoritari prin intermediul companiei PIF Industrial Bacău, unde dețin fiecare câte 50% din acțiuni. Moldova Farming a raportat pentru anul 2016 o cifră de afaceri de 17,3 mil. Lei (3,8 mil. euro) și un profit net de 4 mil. lei (0,9 mil. euro) din activitățile de cultivare a cerealelor.

Frații Pavăl au fost printre cei mai activi investitori români în acest an. În februarie, Dedeman a plătit 2,3 mil. euro pentru preluarea unui pachet de 28,9% din producătorul de blocuri ceramice Cemacon. Recent, proprietarii Dedeman au cumpărat 0,68% din acțiunile Transelectrica și a ajuns la un pachet de 5,56% din transportatorul național de electricitate, companie controlată de către statul român. Pachetul Dedeman în Transelectrica are o valoare de piață de aproximativ 25 de milioane de euro.




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.