Care e asemănarea dintre Las Vegas și Giurgiu, știți? Vă spun eu: în ambele, prețul mediu al unei locuințe echivalează cu 4,6 ani de lucru plătiți cu salariul mediu (aici, sursa ). Din același punct de vedere, Los Angeles e frate cu Craiova. În ambele orașe e nevoie de aproape 10 ani de muncă pentru a-ți cumpăra o locuință. Pe baza datelor furnizate de Institutul Național de Statistică și al prețurilor medii pe metrul pătrat oferite în cel mai recent raport al Imobiliare.ro, HotNews a calculat de câte salarii e nevoie petru achiziția unui apartament cu 2 camere cu o suprafață de 60 de metri pătrați.
Interesant e că nu locuitorii Capitalei au de muncit cel mai mare număr de ani pentru a-și lua fără credit două camere. Bucureștenii trebuie să lucreze 8,3 ani (presupunând că ar pune toți banii deoparte, ceea ce desigur ar fi imposibil). Cel mai mult au de tras clujenii- 11,2 ani, urmați de constănțeni (10,6 ani) și craioveni (9,8 ani).
Nu am luat în calcul exemplul unui bucureștean care ar vrea să își cumpere o locuință în Cluj, dar m-am uitat la cazul unui teleormănean din Alexandria care ar vrea să-și cumpere o locuință în orașul părstori de fostul premier Emil Boc. Ar avea nevoie de aproape 20 de ani de muncă.
- Până unde ar putea crește prețurile?
Nu foarte mult, oricum. O corecție a pieței va veni, dar în acest moment suntem departe de o bulă imobiliară. Dacă ne uităm și la ce se întâmplă în țările din jur, trebuie spus că prețurile de pe piața imobiliară românească cresc mai lent decât în țările din jur. În Cehia și UNgaria, prețurile cresc mai rapid pe fondul unor randamente mai mici la depozite, oamenii preferând să-și scoată banii din bancă pentru a-i dirija către achiziții imobiliare. Semnul că încă suntem departe de o bulă e dat și de faptul că raportul între prețurile apartamentelor din Capitală și cele din restul țării e în scădere, acest lucru întâmplându-se doar la noi și la cehi.
Unii brokeri independenți de credite confirmă teoria unei bule încă îndepărtate, adăugând că la noi, vânzătorii țin foarte mult la preț, lucru care ar mai putea dura un an sau doi, până când o posibilă contracție a pieței în întreaga Europa ar putea avea loc. Drept pentru care vor să profite și întind coarda cât timp mai au ocazia.
Vezi aici un clasament al prețului locuințelor în funcție de numărul de ani de muncă necesari .
- Cât ar trebui să coste un apartament și până unde ar trebui să ne întindem când visăm la unul?
În opinia specialiștilor consultați de HotNews, prețul corect pe metrul pătrat nou construit nu ar trebui să depășească 1200 de euro. Nimeni însă nu își asumă această cifră, ea fiind doar sugerată.
Cât despre raportul optim între salariu și prețul apartamentului care să nu ne pună sub presiune ratele, părerile împrumutătorilor (ale bancherilor) sunt variate- unii spun că nu ar trebui să țintim un apartament care să depășească de 3 ori salariul anual, în vreme ce alții spun că ne-am putea întinde și la un preț reprezentând salariul pe 4 ani, dar nu mai mult de 5 ani!
Cu alte cuvinte, cineva care ia un salariu de 1000 de euro net/lună, adică 12.000 de euro/an să opteze pentru un apartament de cel mult 60.000 de euro. Dar calculele sunt desigur individuale, în funcție de opțiunea fiecăruia.
- Cumpărăm acum sau mai așteptăm?
Depinde de fiecare, evident. Depinde doar de gradul de urgență la care sunteți supus. Eu unul aș mai aștepta. Și spun asta având în vedere stocul de apartamente care e cel mai vechi din Europa, dar și varianta de a apela la sistemul Bauspar, care a re-pornit în sfârșit. Variante sunt, trebuie doar să vă setați prioritățile.
Ca să rezum, încă nu suntem în proximitatea unei bule. În 2015 prețul imobiliarelor a urcat cu 3.6%, în 2016 cu 6.4% și în 2017 cu 6%. Banca centrală are în vizor această evoluție pe care o consideră ca având un risc sistemic (chiar dacă redus) începând din mai 2017, a spue Ella Kallai, economist șef al Alpha Bank, la un seminar recent. Ea a atras însă atenția că nu suntem nici foarte departe. “În mecanismul de alertă timpurie de la CE care monitorizeaza și prețul locuințelor se arată că dacă rată reală de creștere a prețului locuințelor depășește 6%, putem să ne pregătim de o bulă. “Noi am avut 6% în 2017, dar cu inflație negativă. Ceea ce înseamnă că respectivul prag a fost depășit”, mai spune Kallai.
“În 2017 numărul de ani de muncă remunerat cu salariul mediu necesar pentru achiziționarea unei locuințe (vechi, de 3 camere în București) este de 13-14 ani, față de 33-34 ani în 2008. În plus, deși creditul de locuințe a avansat după 2009, creditul de locuințe ca procent din PIB de aproape 8% situează România pe ultimul loc din UE”, mai arată economistul șef Alpha Bank.
Formarea bulelor în sectorul imobiliar trebuie împiedicată, pentru că dacă ajung să se formeze atunci când se sparg au efecte devastatoare.
În piață, opiniile cu privire la existența unei bule imobiliare sunt împărțite: Iancu Guda (Coface) crede că suntem deja în bulă, în vreme ce Dan Bucșa (Unicredit) spune că nu.
“Imobiliarele sunt supra-evaluate cu 20-25%. Daca faci un calcul mediu cu chiria care poate fi incasata pe 10 ani pe metru patrat, la un grad de ocupare de 90% al activului si reinvestirea chiriei la un randament armonizat real de 3% intr-o clasa de active cu risc sub medie cum ar fi obligatiuni, am ajunge la un pret pe metrul patrat de maxim 1050 de euro/metrul patrat. Astazi e de 1250 de euro/m.p., iar pentru imobile nisate intr-o zona foarte buna, pretul ajunge chiar si la 2000 de euro pe metrul patrat, desi fundamentele ar indica un maxim de 1500 de euro/m.p.”, a spus recent Iancu Guda, presedintele Asociatiei Analistilor Financiari Bancari si CEO Coface, la o conferinta organizata de Bursa de Valori.
De partea cealaltă, economistul sef al Unicredit pentru tarile Europei Centrale si de Est, românul Dan Bucsa, crede ca suntem departe de o bula imobiliara.