Smarter_way_USA

Câte zeci de milioane de dolari a economisit gigabateria lui Elon Musk

Elon Musk a construit în Australia o baterie imensă, iar beneficiarul acesteia, compania Neoen, a publicat un raport cu privire la primul an de funcționare a acesteia.

În Australia de Sud, a fost construită acum aproximativ un an, o baterie imensă, care să ajute rețeaua electrică din regiune. Aceasta are o capacitate de 100 MW și oferă aceleași servicii ca centralele clasice, dar reușește să o facă mai ieftin, mai rapid și cu emisii zero. Sistemul e atât de eficient încât i-ar fi ajutat pe cei de la Neoen să facă economii de un milion de dolari în doar câteva zile, în ianuarie.

Compania are în grijă nu doar ceastă baterie, ci și o fermă eoliană din apropiere. Aceștia i-au contractat pe cei de la Aurecon pentru a evalua impactul proiectului. Cei din urmă au ajuns la concluzia că bateria a reușit să contribuie la economii de aproximativ 40 de milioane de dolari în rețea. Asta e și mai impresionant dacă iei în calcul costul acestei baterii imense pe care a construit-o Tesla: 66 de milioane de dolari.

Bateria face parte dintr-un plan energetic al statului, în valoare de 550 de milioane de dolari australieni. Tesla va lucra alături de compania franceză Neoen, pentru a construi bateria în 100 de zile. Dacă aceștia nu reușeau, Musk a promis că bateria va fi oferită gratuit, iar costurile, de 50 de milioane de dolari australieni, vor fi suportate de Tesla.

Musk s-a implicat în crearea acestei baterii după ce a aflat că guvernul local caută soluții pentru sistemul electric, ca urmare a unei furtuni uriașe, din septembrie 2016. Furtuna, considerată ca fiind una la 50 de ani, a lăsat peste 1,7 milioane de localnici fără curent.


Vezi reducerile de sezon din magazinele:

eMag , Evomag , Libris , Vegis , QuickMobile , FashionDays


Nu uita sa dai SHARE daca ti-a placut acest articol!


Investește la bursă prin:

76% din conturile CFD de retail pierd bani

NOTE & Risk warnings: Your capital is at risk. CFDs are complex instruments and come with a high risk of losing money rapidly due to leverage. 79.17% of retail investor accounts lose money when trading CFDs with this provider. You should consider whether you understand how CFDs work and whether you can afford to take the high risk of losing your money. I AM NOT A FINANCIAL ADVISOR and THIS IS NOT INVESTMENT ADVICE. I am just sharing my opinion and views alone on the market. What you do with your own money is your own responsibility. Seek a licensed CPO or financial advisor before you make any investments. Any references to historical price movements or levels is informational and based on external analysis and we do not warranty that any such movements or levels are likely to reoccur in the future. The financial services provided by this website carry a high level of risk and can result in the loss of all your funds. You should never invest money that you cannot afford to lose. Please be advised that certain products and/or multiplier levels may not be available for traders from EEA countries due to legal restrictions.

In ce investim la bursa ?

Investeste in actiuni la bursa:




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.