Smarter_way_USA

Hotelul Aro Palace din Brasov, unul dintre cele mai mari hoteluri de 5 stele din afara Bucurestiului, schimba bursa

Hotelul Aro Palace din Brașov, cel mai cunoscut hotel din oraș, cu o istorie de peste 70 de ani și unul dintre cele mai mari hoteluri de cinci stele din afara Bucureștiului, se gândește să schimbe bursa pe care sunt tranzacționate acțiunile societății, luând în calcul Bursa de Valori București și renunțând, astfel, la Bursa din Sibiu. Operațiunea este însă pregătită în contextul în care o poveste eșuată în anii de „boom” bursier, fuziunea dintre Bursa de Valori București și Sibex, este mai aproape de realizare.

Din februarie 2014, acțiunile Aro sunt tranzacționate pe Sistemul Alternativ de Tranzacționare administrat de SIBEX-Sibiu Stock Exchange. Acționarii hotelului vor însă acum să mute societatea pe Sistemul Alternativ de Tranzacționare, Secțiunea Instrumentelor financiare listate pe ATS, sistem administrat de Bursa de Valori București.

Consiliul de Administrație al societății este condus de Mihai Fercală, care conduce de peste de 20 de ani SIF Transilvania (SIF3). SIF a și listat hotelul la bursa din Sibiu, controlând aproape 90% din acțiunile societății, specialiștii apreciind atunci mișcarea mai mult ca o încercare a SIF Transilvania de a spijini bursa din Sibiu.

Recent, Bursa de Valori București a publicat proiectul de fuziune cu Sibex. Fuziunea a fost aprobată de principiu din primăvara anului trecut, însă aceasta este prima dată când sunt furnizate date concrete privind parametrii operațiunii de piață.

Aro Palace SA, compania care deține hotelul de cinci stele, administrează mai mult de 1.200 de locuri de cazare în Brașov, deținănd și hotelurile Capitol, Coroana, Postăvaru și Aro Sport, dar și Cetatea Brașovului, cu trei restaurante, restaurantul Cerbul Carpatin, Casa Pădurarului și restaurantul Panoramic de pe Tâmpa.

Firma a încheiat anul 2015 cu afaceri nete de 23,9 milioane de lei, venituri din exploatare de 24,2 milioane de lei și un profit net de peste 322.000 de lei. Pentru anul trecut, Aro și-a propus venituri totale de 25,4 milioane de lei și un profit brut de aproape un milion de lei.


Vezi reducerile de sezon din magazinele:

eMag , Evomag , Libris , Vegis , QuickMobile , FashionDays


Nu uita sa dai SHARE daca ti-a placut acest articol!


Investește la bursă prin:

76% din conturile CFD de retail pierd bani

NOTE & Risk warnings: Your capital is at risk. CFDs are complex instruments and come with a high risk of losing money rapidly due to leverage. 79.17% of retail investor accounts lose money when trading CFDs with this provider. You should consider whether you understand how CFDs work and whether you can afford to take the high risk of losing your money. I AM NOT A FINANCIAL ADVISOR and THIS IS NOT INVESTMENT ADVICE. I am just sharing my opinion and views alone on the market. What you do with your own money is your own responsibility. Seek a licensed CPO or financial advisor before you make any investments. Any references to historical price movements or levels is informational and based on external analysis and we do not warranty that any such movements or levels are likely to reoccur in the future. The financial services provided by this website carry a high level of risk and can result in the loss of all your funds. You should never invest money that you cannot afford to lose. Please be advised that certain products and/or multiplier levels may not be available for traders from EEA countries due to legal restrictions.

In ce investim la bursa ?

Investeste in actiuni la bursa:




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.