Smarter_way_USA

CFR Calatori va cumpara locomotive si vagoane noi in 2047

Transportatorul de pasageri pe calea ferată CFR Călători, deţinut de stat, îşi va plăti datoriile istorice de 1,8 miliarde lei în circa 30 de ani, în cazul în care ar obţine un profit net de 60 milione lei anual, în contextul în care marja de profit este limitată la 3% din total cheltuieli, potrivit informaţiilor transmise vineri de către reprezentanţii companiei.

CFR Călători a încheiat anul trecut cu venituri proprii, aferente transportului feroviar, de aproape 1,2 miliarde lei, în creştere cu 7% faţă de 2015, şi cu un profit de 1,2 milioane de lei, în linie cu rezultatele bugetate, potrivit rezultatelor preliminate citate de News.ro.

Potrivit reprezentanţilor companiei, abia după achitarea datoriilor istorice CFR Călători va putea să folosească banii suplimentari în achiziţii de material rulant sau modernizări.

„Deşi CFR Călători a înregistrat profit în ultimii ani, conform OUG 64/2001 repartizarea acestuia nu poate fi făcută către investiţii, ci doar către acoperirea pierderilor. Profitul nu poate fi reinvestit decât după acoperirea pierderilor istorice acumulate de-a lungul anilor, de peste 1,8 miliarde lei”, au declarat reprezentanţii companiei.

Astfel, achiziţii de material rulant nou pot fi făcute numai din fonduri alocate de la bugetul de stat.

„CFR Călători, din fondurile proprii de investiţii care reprezintă 20% din necesar, poate face mici investiţii în asigurarea condiţiilor optime de exploatare a unităţilor proprii”, au precizat reprezentanţii companiei.

Aceştia au afirmat că banii din subvenţii nu pot fi folosiţi pentru achiziţii de material rulant, compania având obligaţia legală de a-i utiliza pentru cheltuielile realizate cu pachetul minim de servicii contractat prin Ministerul Transporturilor.


Vezi reducerile de sezon din magazinele:

eMag , Evomag , Libris , Vegis , QuickMobile , FashionDays


Nu uita sa dai SHARE daca ti-a placut acest articol!


Investește la bursă prin:

76% din conturile CFD de retail pierd bani

NOTE & Risk warnings: Your capital is at risk. CFDs are complex instruments and come with a high risk of losing money rapidly due to leverage. 79.17% of retail investor accounts lose money when trading CFDs with this provider. You should consider whether you understand how CFDs work and whether you can afford to take the high risk of losing your money. I AM NOT A FINANCIAL ADVISOR and THIS IS NOT INVESTMENT ADVICE. I am just sharing my opinion and views alone on the market. What you do with your own money is your own responsibility. Seek a licensed CPO or financial advisor before you make any investments. Any references to historical price movements or levels is informational and based on external analysis and we do not warranty that any such movements or levels are likely to reoccur in the future. The financial services provided by this website carry a high level of risk and can result in the loss of all your funds. You should never invest money that you cannot afford to lose. Please be advised that certain products and/or multiplier levels may not be available for traders from EEA countries due to legal restrictions.

In ce investim la bursa ?

Investeste in actiuni la bursa:




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.