Smarter_way_USA

Conpet Ploiesti incheie un contract de 271 milioane de lei cu OMV Petrom

Transportatorul de țiței prin conducte Compet a semnat astăzi un contract de servicii până la finalul anului cu OMV Petrom, valoarea acestuia ridicându-se la 271,35 milioane lei.

Compania Conpet Ploiești (COTE) a încheiat astăzi un contract de servicii de transport țiței în țară și de export cu OMV Petrom. Suma ce urmează să fie achitată de cea mai mare companie petrolieră românească se ridică la 271,35 milioane lei (60,19 milioane euro) și acoperă perioada 1 februarie – 31 decembrie 2017, conform notificării Conpet către Bursa de Valori București pe a cărei platformă sunt listate ambele societăți contractante.

Transportatorul de țiței prin conducte a înregistrat anul trecut, conform raportării preliminare prezentate astăzi venituri din exploatare de 412,45 milioane lei și un profit net de 64,36 milioane lei, foarte aproape de parametrii financiari ai lui 2015.

Titlurile Conpet urcpă la Bursă cu 2 ore înaintea închiderii ședinței de tranzacționare cu 0,{etoroCFDrisk}%, până la prețul de 90,00 lei/acțiune, pe volume echivalente cu aproximativ 832.000 de lei, conform platformei de tranzacționare a IFB Finwest. La această cotație, capitalizarea bursieră a companiei este de 779,17 milioane lei (172,85 milioane euro).


Vezi reducerile de sezon din magazinele:

eMag , Evomag , Libris , Vegis , QuickMobile , FashionDays


Nu uita sa dai SHARE daca ti-a placut acest articol!


Investește la bursă prin:

76% din conturile CFD de retail pierd bani

NOTE & Risk warnings: Your capital is at risk. CFDs are complex instruments and come with a high risk of losing money rapidly due to leverage. 79.17% of retail investor accounts lose money when trading CFDs with this provider. You should consider whether you understand how CFDs work and whether you can afford to take the high risk of losing your money. I AM NOT A FINANCIAL ADVISOR and THIS IS NOT INVESTMENT ADVICE. I am just sharing my opinion and views alone on the market. What you do with your own money is your own responsibility. Seek a licensed CPO or financial advisor before you make any investments. Any references to historical price movements or levels is informational and based on external analysis and we do not warranty that any such movements or levels are likely to reoccur in the future. The financial services provided by this website carry a high level of risk and can result in the loss of all your funds. You should never invest money that you cannot afford to lose. Please be advised that certain products and/or multiplier levels may not be available for traders from EEA countries due to legal restrictions.

In ce investim la bursa ?

Investeste in actiuni la bursa:




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.