Site-urile de torrente românești reprezintă sursa principală de filme, seriale și muzică pentru mulți dintre utilizatorii români.
Logica lor: “de ce să dau bani pentru un produs când pot să-l obțin gratuit?”. Ei bine, această mentalitate are un mare defect: cum vorbim de materiale protejate de drepturi de autor, astfel de lucruri sunt ilegale.
Însă un mic “detaliu” de acest gen nu i-a oprit pe câțiva “baieti destepti” care se ocupă de site-urile de torrente românești să încerce să scape de autorități. Există destui care au și reușit.
Site-uri de torrente românești sunt destule și pentru toate gusturile. Primul exemplu care ne poate veni în minte este Filelist.ro, cel mai mare din țara noastră. Un cont de utilizator îți oferă acces la o galerie uriașă de filme, seriale, desene animate și multe altele. Un mare avantaj îl reprezintă faptul că e destul de actualizat și poți găsi lansările la scurt timp după ce au apărut la TV sau la cinema,
Dar dacă aruncăm o scurtă privire pe lista de site-uri de torrente românești compilată de TorrentBus vom observa că un domeniu aparent surprinzător e bine reprezentat. Va vine să credeți sau nu, vorbim de religie. Torrent Creștin (Wings to Heaven) susține că oferă “invataturi creștine din Romania”. Că doar nu se numește degeaba așa. Și dacă stăm bine să ne gândim, are sens ca într-o țară că a noastră învățăturile din Sfântă Scriptură să fie accesibile tuturor, prin cât mai multe mijloace. Dar întrebarea care poate fi pusă e următoarea: având în vedere că e ilegal să descarci astfel de materiale, nu e cumva și imoral? Cei ce descărcă de aici nu comit un păcat? Poate că înainte să descoperi cele mai noi rugăciuni pe site-uri de torrente românești, ar fi cazul să-ți consulți duhovnicul.
Ne îndepărtăm puțin de cele sfinte și continuăm lista celor mai populare site-uri de torrente românești cu Scenefz, care oferă trackere pentru filme și cu Hotvibes, unul din cele mai bune locuri unde găsești muzică de toate genurile.
Nu doar religia e o nișă în rândul site-urilor de torrente românești. Cei care accesează Tekken au parte de o adevărată bibliotecă de desene animate-o comoară pentru copilul din tine, dar și pentru micuții tăi.
Astfel de site-uri sunt în pericol de dispariție, căci autoritățile au pus gând rău celor care distribuie ilegal material protejat de drepturile de autor. Să ne reamintim că accesul la 990.ro, unde puteai urmări filme și seriale online, a fost blocat printr-o decizie a Înaltei Curți dată de curând.
Așa că autoritățile din țara noastră ar putea să închidă și site-urile de torrente românești, dacă această campanie va continuă, Mai ales că lucrurile se mișcă în acest sens în străinătate. Să nu uităm că cel care deține cel mai popular site de torrente din lume, KickAss Torrents, a fost prins în luna iulie.