Compania farmaceutică Ropharma (RPH), controlată de omul de afaceri Mihai Miron, a înregistrat un profit net de 4,9 mil. lei la nouă luni, cu 17% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă din 2015, în condiţiilor unor venituri din exploatare de 352 mil. lei, mai mari cu 5%.
Costul bunurilor vândute au crescut cu 6%, până la 291 mil. lei, iar cheltuielile cu beneficiile angajaţilor au avansat cu 8%, de la 29 mil. lei la 31,4 mil. lei.
Capitalizarea Ropharma este de 136,7 mil. lei (30,65 mil. euro), după ce de la începutul acestui an s-au derulat 1.458 tranzacţii cu titluri RPH, cu o valoare cumulată de 1,656 mil. lei, ce au antrenat o depreciere de 21,87% a valorii de piaţă a Ropharma.