PCC a trimis la Comisia Europeana un plan propriu de restructurare a Oltchim, care prevede renuntarea la unele active

Grupul germano-polonez PCC, acționar minoritar al Oltchim, a trimis în luna septembrie la Comisia Europeană un plan propriu de restructurare a Oltchim, care prevede păstrarea actualei structuri juridice, dar renunțarea la activele neviabile și la o parte din angajați. Potrivit documentului, obținut în exclusivitate de News.ro, PCC susține că Oltchim este în realitate pe pierderi, deși a afișat profit în primul semestru, și acuză statul de politici socialiste în privința combinatului din Râmnicu Vâlcea, care generează pierderi creditorilor, bugetului de stat și companiilor de stat obligate să furnizeze în continuare materie primă către Oltchim.

Documentul a fost trimis în data de 2 septembrie la Comisia Europeană și prezintă o altă variantă de reorganizare a Oltchim.

“PCC are o altă soluție pentru restructurarea Oltchim, diferită și care se potrivește mai bine cu situația actuală a Oltchim și cu interesele acționarilor și creditorilor comparativ atât cu soluția de reorganizare propusă de administrator și votată de creditori (crearea unui SPV Oltchim), cât și cu soluția propusă de AT Kearney (vânzarea de pachete de active)”, arată documentul.

Compania PCC propune menținerea actualei structuri a companiei Oltchim, dar renunțarea la activele neviabile.

“Actualul Oltchim trebuie menținut așa cum este și trebuie făcută o separare între activele viabile și cele neviabile. Oltchim va trebui să continue să opereze doar cu activele de valoare și viabile (precum soda caustică, oxoalcool, polioli șți utilități)”, se arată în documentul obținut de News.ro.

PCC consideră, însă, că celelalte active – în primul rând platforma petrochimică Bradu, partea din fostul combinat Arpechim preluată de către Oltchim și care este nefuncțională, dar și instalațiile VCM și PCV – trebuie vândute sau cedate creditorilor ca plată pentru sumele datorate. PCC propune și vânzarea altor active, precum centrul medical și cantina Oltchim.

“Împreună cu transferul activelor, angajații aferenți trebuie transferați noilor proprietari”, prevede documentul transmis Comisiei Europene.

În urma acestor operațiuni, Oltchim ar putea redeveni profitabilă și va rămâne dopar cu numărul de angajați necesat pentru activitatea profitabilă, consideră acționarul minoritar. Potrivit PCC, evaluarea Oltchim la 307 milioane euro, realizată într-un raport realizat de Winterhill, este mult exagerată, valoarea reală fiind mult mai mică. Astfel, PCC consideră că platforma petrochimică Bradu nu valorează aproape nimic, iar angajații de la Bradu sunt plătiți degeaba.

“Valoarea Oltchim s-a redus în timp. Platforma petrochimică Bradu este practic fără valoare. Nu mai reprezintă decât un morman de fiare. Metalele valoroase (cupru, aur, argint, platină) au fost luate din instalații prin diferite metode. (…) O fabrică similară din Burgas a fost vândută aproape pe nimic. (…) Singura valoare la platforma Bradu este pământul de sub platformă, care mai trebuie și curățat”, arată documentul.

PCC a anunțat Comisia Europeană că, deși Oltchim a anunțat un profit de 18,599 milioane lei pentru primul semestru din acest an, în realitate combinatul a înregistrat pierderi de 17,8 milioane lei în perioada menționată. În plus, de la intrarea în insolvență, în 2013, combinatul a continuat să genereze noi datorii, nefiind capabil să plătească datoriile curente, consideră PCC.

Combinatul funcționează, însă, datorită sprijinului statului, care este principalul acționar și principalul creditor, care stabilește incusiv deciziile adunării creditorilor. De asemenea, companii de stat precum CET Govora și Salrom continuă să furnizeze materie primă Oltchim, deși datoriile combinatului către aceste firme au crescut, arată documentul PCC.

“În opinia PCC, această politică a renunțării la datorii pentru a menține producția este o măsură tipică socialistă în privința administrării unei companii”, mai arată documentul.

PCC este una din cele două companii interesate să preia activele Oltchim, alături de Chimcomplex, societate controlată de omul de afaceri Ștefan Vuza. PCC a precizat recent, pentru News.ro, că va depune oferte pentru toate pachetele de active scoase la vânzare. PCC și Chimcomplex au participat și la procesul de privatizare a Oltchim din 2012, dar au pierdut competiția în fața lui Dan Diaconescu.

Ulterior, statul a anulat privatizarea, sub pretextul că Dan Diaconescu nu a dovedit că dispune de sumele promise pentru cumpărarea pachetului majoritar. În prezent, Dan Diaconescu se află în închisoare, unde execută o pedeapsă de cinci ani și șase luni pentru șantaj. Contactat de agenția de presă News.ro, avocatul Gheorghe Piperea, administratorul judiciar al combinatului, spune că vânzarea activelor Oltchim avansează, însă este nevoie de răspunsul Comisiei Europene privind ștergerea datoriilor companiei.

“În momentul de față sunt niște proceduri de urmat cu cei de la Comisia Europeană și nu se pot spune foarte multe lucruri despre privatizare. Se așteaptă un răspuns de la Uniunea Europeană pentru că este o anchetă pe rol. Eu sper să se termine anul acesta”, a declarat Piperea, pentru News.ro.

La începutul lunii aprilie, Comisia Europeană a anunțat că a deschis o investigație aprofundată pentru a verifica dacă anularea datoriilor de către statul român și continuarea aprovizionării Oltchim de către companii de stat, în pofida deteriorării situației financiare a combinatului, au respectat normele UE privind ajutoarele de stat. Compania a intrat în insolvență în ianuarie 2013, după privatizarea eșuată cu Dan Diaconescu din 2012. Oltchim are ca administrator judiciar consorțiul format din Rominsolv SPRL și BDO Business Restructuring SPRL, din aprilie 2015 fiind în proces de reorganizare judiciară.

Statul român a scos Oltchim la vânzare pe nouă pachete de active. Planul de reorganizare al Oltchim prevede vânzarea combinatului pentru cel puțin 307 milioane euro. Statul, care deține 54,8% din acțiunile companiei, a mai încercat privatizarea Oltchim, dar fără succes. La ultimul termen, din decembrie 2014, niciun investitor nu și-a exprimat interesul să preia compania. Oltchim a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an un profit net de 16,1 milioane lei (3,6 milioane euro), comparativ cu pierderi de 15,7 milioane lei (3,5 milioane euro) raportate în perioada similară a anului trecut.

În perioada ianuarie-septembrie 2016, societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 555,1 milioane lei (123,7 milioane euro), în scădere cu 2,7% comparativ cu aceeași perioadă de anul trecut, când Oltchim a realizat afaceri în sumă de 570,5 milioane lei (126,8 milioane euro). Combinatul are în prezent circa 2.000 de salariați. Oltchim este singurul producător din România de clor și polieter polioli și exportă 74% din producție.



Azi va recomandam:


Investeste in actiuni ($200 minim):



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *