Guvernul vrea sa pastreze 66% din actiunile Poștei Romane in ipoteza capitalizarii

Lansarea procesului de capitalizare a Poștei este considerată de autorități ca potrivită pentru redresarea economică a companiei, statul nedorind însă să renunțe la pachetul majoritar de acțiuni, ci vrând acum să păstreze o cotă de 66% din participație, relevă un document redactat recent la nivelul Guvernului și prezentat acum de Profit.ro.

Astăzi, Ministerul Comunicațiilor deține, în numele statului, 75% din acțiunile operatorului poștal.

Documentul este redactat în contextul în care fostul ministru al Comunicațiilor Marius-Raul Bostan, schimbat în vară, declara la începtul acestui an că evaluează posibilitatea ca acțiuni ale Poștei Române să fie vândute printr-o ofertă publică de acțiuni (IPO), după ce procesul de privatizare a companie a eșuat anul trecut.

“Suntem deciși să lansăm un plan de restructurare și de management pentru o perioadă mai lungă, pentru a face din această companie una fanion a economiei. În același timp, evaluăm posibilitatea unui IPO, deoarece procesul de privatizare început a eșuat. O să încercăm să facem din această companie una publică. Statul va deține în continuare participații, dar trebuie să intre într-un proces de transparentizare și de întărire a managementului”, afirma Bostan.

Anul trecut, statul a încercat să vândă Poșta, fiind dispus să renunțe la pachetul majoritar, și a inițiat negocieri cu operatorul poștal belgian bpost, care nu a mai înaintat însă o ofertă angajantă pentru preluarea celor 51% din acțiuni, astfel că procesul de privatizare a fost oprit.

În luna septembrie, după eșuarea procesului de privatizare, surse oficiale au declarat pentru Profit.ro că Poșta ar putea fi privatizată prin ofertă publică de acțiuni.

Un document redactat acum la nivelul Guvernului relevă că noul ministru al Comunicațiilor, Delia Popescu, consideră că ar fi momentul potrivit pentru declanșarea capitalizării Poștei Române. Statul nu este însă dispus acum să vândă prea multe acțiuni, dorind să păstreze cel puțin 66% din companie.

Compania este controlată de stat, prin Ministerul Comunicațiilor, care deține 75% din acțiuni, Fondul Proprietatea având o participație de 25%.

“Ministerul Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională consideră oportună demararea procesului de capitalizare a Companiei Naționale Poșta Română sub rezerva păstrării a 66% din companie în posesia statului român”, se arată în document.

Prima încercare de privatizare a Poștei a fost în mai 2013, dar atunci niciun investitor nu a cumpărat caietul de sarcini.

Cu aproximativ 27.000 de salariați, Poșta este cel mai mare operator local de profil și are o rețea teritorială de peste 5.600 de unități.

În perioada 2008 – 2013, potrivit datelor Ministerului Finanțelor, Poșta a consemnat pierderi în fiecare an, care, cumulate, însumează 567 milioane de lei, cu toate că a bugetat profit în fiecare an.

În 2014, compania a înregistrat venituri totale de 1,19 miliarde de lei și un profit net de 22,9 milioane de lei, cifrele încadrându-se în bugetul aprobat prin hotărâre de Guvern.

Anul trecut, însă, Poșta Română, cu afaceri de 1,08 miliarde de lei, în scădere cu 4,2% față de anul precedent, a avut o pierdere netă de 33,01 milioane de lei. Pierderea a fost provocată de aplicarea de către Consiliulu Concurenței, în decembrie 2015, a unei amenzi de 33,1 milioane de lei (7,4 milioane de euro) pentru că operatorul poștal nu și-a îndeplinit unele obligații impuse de instituție în urma unei investigații finalizate în 2010 și pentru care a fost sancționată cu 103,4 milioane de lei.

Înainte de notificarea amenzii, operatorul poștal național a anunțat, în luna februarie, un proft brut preliminar de 19,8 milioane de lei.

În primele șase luni ale acestui an, Poșta a înregistrat un profit de 19,6 milioane de lei (4,4 milioane de euro), în creștere cu 5% față de perioada similară a anului trecut.


Vezi reducerile de sezon din magazinele:

eMag , Altex , Libris , Vegis , QuickMobile , FashionDays


Nu uita sa dai SHARE daca ti-a placut acest articol!


Recommended investment platforms:

80.6% din conturile CFD de retail pierd bani

NOTE & Risk warnings: Your capital is at risk. CFDs are complex instruments and come with a high risk of losing money rapidly due to leverage. 65% of retail investor accounts lose money when trading CFDs with this provider. You should consider whether you understand how CFDs work and whether you can afford to take the high risk of losing your money. I AM NOT A FINANCIAL ADVISOR and THIS IS NOT INVESTMENT ADVICE. I am just sharing my opinion and views alone on the market. What you do with your own money is your own responsibility. Seek a licensed CPO or financial advisor before you make any investments. Any references to historical price movements or levels is informational and based on external analysis and we do not warranty that any such movements or levels are likely to reoccur in the future. The financial services provided by this website carry a high level of risk and can result in the loss of all your funds. You should never invest money that you cannot afford to lose. Please be advised that certain products and/or multiplier levels may not be available for traders from EEA countries due to legal restrictions.

In ce investim la bursa ?

Investeste in actiuni la bursa:




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.