Smarter_way_USA

Banca Transilvania si-a dublat profitul la 9 luni la 657 de milioane de lei

Banca Transilvania, a treia bancă după active, a încheiat primele nouă luni din 2016 cu un profit în creștere cu 110% la nivelul băncii și în scădere cu aproape 70% la nivelul grupului, la aproape 698 de milioane de lei, după ce au fost incluse rezultatele fuziunii cu Volksbank.

La șase luni, BT înregistra un profit de 458,3 milioane de lei la nivelul băncii și de 481 de milioane de lei la nivel de grup. Veniturile operaționale ale băncii au crescut, la nouă luni, cu aproape jumătate la 2,12 miliarde de lei, în timp ce cheltuielile au crescut cu 17,3% la 840,5 milioane de lei, potrivit raportului publicat la Bursă.

Omer Tetik, directorul executiv al băncii, remarcă creșterile pe zona retail și cea a întreprinderilor mici și mijlocii și spune că țintește și afacerile mai mici în curând.

“Rezultatele băncii sunt foarte bune, înregistrăm profitabilitate și eficiență operațională. Suntem atenți la noi oportunități ale pieței, iar în curând ne vom extinde în zona microîntreprinderi și vom folosi tot mai mult mediul digital pentru o experiență cât mai bună pentru clienții noștri”, spune oficialul BT, potrivit unui comunicat de presă.

Veniturile nete din dobânzi au performat cu o creștere de peste 53% la 1,27 miliarde de lei, dar și veniturile din comisioane au crescut cu circa 15% la 374 de milioane de lei.

Câștigul net din vânzarea instrumentelor financiare disponibile pentru vânzare (titluri de stat) a crescut cu 83% la 365,9 milioane de lei. Pe partea de cheltuieli, costurile băncii cu ajustările de risc și provizioanele au crescut cu 54% la 510 milioane de lei.

“Cea mai mare parte a provizioanelor înregistrate ca și cheltuială pe parcursul trimestrului III a acestui an sunt preponderent aferente operațiunii de creștere a calității activelor și continuă abordarea prudentă a băncii în ceea ce privește gestionarea riscului de credit”, se arată în comunicat.

Creditele neperformante, cu restanțe mai mari de 90 de zile, reprezintă 5,55% din totalul portofoliului de credite, în scădere față de 9,{etoroCFDrisk}%, la sfârșitul anului 2015. Activele băncii au ajuns la 48,1 miliarde de lei, cu un avans de circa 1,7% față de finele anului trecut, pe fondul unui avans al creditelor nete de 5,3% la 26,4 miliarde de lei.

Banca Transilvania a acordat aproape 122.000 de credite noi pentru retail, IMM și corporate în primele 9 luni ale anului, în timp ce numărul operațiunilor a crescut cu 15%, potrivit comunicatului. Clienții proveniți de la Volksbank România, bancă preluată integral prin absorbție începând cu finele anului trecut, au optat pentru aproape 70.000 de produse BT.

Banca Transilvania avea un portofoliu de 2,74 milioane carduri, care a generat tranzacții cu aproape un sfert mai mari față de perioada similară a anului precedent, iar cota de piață a băncii privind volumul tranzacțiilor cu carduri este de aproape 20%. Prin programul de loialitate STAR, banca are un portofoliu de 310.000 de carduri de credit, se arată în comunicat.

Capitalurile proprii ale băncii au scăzut cu 7,9% la 5,6 miliarde de lei, după diminuare la jumătate a rezultatului reportat. Evoluția din pasivul băncii a fost acoperită prin creșterea depozitelor de la bănci cu aproape jumătate la 577 de milioane de lei, dar mai ales prin creșterea depozitelor de la clienți cu circa un miliard de lei la 39,3 miliarde de lei.

Capitalizarea bursieră a băncii era de 8,5 miliarde de lei, potrivit informațiilor de azu de la BVB, unde acțiunile băncii crescuseră cu 0,64% înainte de închiderea ședinței.

BT a alocat aproape 15 milioane de lei pentru programe comunitare, precum fundația Clujul Are Suflet, plantarea Pădurii Transilvania, programelor de educație ABT Financiar și EMBA University of Hull, dar și pentru susținerea baschetului românesc, proiecte la care se adaugă BT Club (cursuri dedicate antreprenorilor, program pentru care banca a alocat 10 milioane lei în 10 ani).

Banca Comercială Română și BRD Societe Generale, competitorii BT, au înregistrat, de asemenea, profit în creștere la 9 luni.

Liderul pieței după active, BCR a obținut, la nivel de grup, în primele nouă luni un profit net de 1.145,4 milioane lei (255,4 milioane euro), cu 26% peste rezultatul din perioada similară a anului trecut, dar pe o reducere a veniturilor operaționale.

BCR avea active de 64,6 de miliarde de lei la finele lunii septembrie, 32,4 miliarde de lei fiind credite. BRD Groupe Societe Generale, bancă plasată pe locul 2 în topul activelor, ușor în fața BT, a obținut venituri nete bancare cu 9,6% în primele 3 trimestre ale anului față de perioada similară a anului trecut, context în care și-a majorat profitul net cu 68%, la 606 milioane lei.

BRD avea la finele lunii septembrie active de 49 de miliarde de lei la nivelul băncii și de aproape 50,2 miliarde de lei la nivelul grupului, dintre care circa 27 de miliarde de lei credite.


Vezi reducerile de sezon din magazinele:

eMag , Evomag , Libris , Vegis , QuickMobile , FashionDays


Nu uita sa dai SHARE daca ti-a placut acest articol!


Investește la bursă prin:

76% din conturile CFD de retail pierd bani

NOTE & Risk warnings: Your capital is at risk. CFDs are complex instruments and come with a high risk of losing money rapidly due to leverage. 79.17% of retail investor accounts lose money when trading CFDs with this provider. You should consider whether you understand how CFDs work and whether you can afford to take the high risk of losing your money. I AM NOT A FINANCIAL ADVISOR and THIS IS NOT INVESTMENT ADVICE. I am just sharing my opinion and views alone on the market. What you do with your own money is your own responsibility. Seek a licensed CPO or financial advisor before you make any investments. Any references to historical price movements or levels is informational and based on external analysis and we do not warranty that any such movements or levels are likely to reoccur in the future. The financial services provided by this website carry a high level of risk and can result in the loss of all your funds. You should never invest money that you cannot afford to lose. Please be advised that certain products and/or multiplier levels may not be available for traders from EEA countries due to legal restrictions.

In ce investim la bursa ?

Investeste in actiuni la bursa:




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.