Altur SA Slatina, cu conturile blocate în urma unor afaceri necurate cu actiuni

Producătorul de piese auto turnate SC Altur SA Slatina a rămas cu conturile bancare blocate aproape două luni după ce trei acţionari de la Carbochim SA Cluj au obţinut în instanţă executarea silită a societăţii pentru recuperarea unor sume mari de bani. Debitele ar proveni din afaceri necurate cu acţiuni.

Potrivit unor surse din cadrul SC Altur SA, ar fi vorba de o datorie imensă pe care societatea din Slatina ar avea-o de plătit către trei acţionari de la SC Carbochim SA Cluj, după ce firma slătineană ar fi vândut nişte acţiuni deţinute prin alte companii la Carbochim fără să îi notifice pe respectivii acţionari, aşa cum cer procedurile în astfel de situaţii.

Acţionarii sunt Mircea Pietro Ionescu, care deţine la Carbochim 25,1187% din pachetul total de acţiuni, Gheorghe Titus Dan Popa, cu peste 12% din acţiunile companiei clujene şi Dan Nicolae Gafencu, care a deţinut până de curând peste 10% din acţiunile companiei. Aceştia au solicitat Judecătoriei Slatina încuviinţarea executării silite asupra Altur, iar instanţa le-a admis cererile în luna august 2016, astfel că conturile bancare ale Altur au fost, în acest caz, blocate. Sursele citate mai spun că, într-o asemenea situaţie, banii pentru salarii ar fi fost aduşi în contabilitatea companiei slătinene în genţi, din surse doar de şefii societăţii ştiute.

Între timp, Judecătoria Slatina i-a dat companiei din Slatina un scurt răgaz, după ce i-a admis o cerere de suspendare provizorie a executărilor silite până la soluţionarea unui alt dosar de suspendare.

„Admite cererea privind suspendarea provizorie a executării silite. Dispune suspendarea provizorie a executărilor silite începute de BEJ Moraru & Asociaţii în dosarele de executare nr. 402/O/2016, nr. 403/O/2016 şi nr. 404/O/2016 până la soluţionarea cererii de suspendare a aceloraşi executări silite formulată de acelaşi contestator în dosarul nr. 8216/ 311/2016 aflat pe rolul Judecătoriei Slatina”, se arată în jotarâre magistraţilor slătineni din 2 septembrie 2016.
Fostul patron al SC Altur SA, Cătălin Chelu, mort în urmă cu doi ani în condiţii suspecte, a cumpărat pentru prima oară acţiuni la Carbochim SA Cluj în 2011, prin alte două companii pe care omul de afaceri gălăţean le controla, Lineas Trade SA şi Fimansat SA.


Vezi reducerile de sezon din magazinele:

eMag , Altex , Libris , Vegis , QuickMobile , FashionDays


Nu uita sa dai SHARE daca ti-a placut acest articol!


Recommended investment platforms:

80.6% din conturile CFD de retail pierd bani

NOTE & Risk warnings: Your capital is at risk. CFDs are complex instruments and come with a high risk of losing money rapidly due to leverage. 65% of retail investor accounts lose money when trading CFDs with this provider. You should consider whether you understand how CFDs work and whether you can afford to take the high risk of losing your money. I AM NOT A FINANCIAL ADVISOR and THIS IS NOT INVESTMENT ADVICE. I am just sharing my opinion and views alone on the market. What you do with your own money is your own responsibility. Seek a licensed CPO or financial advisor before you make any investments. Any references to historical price movements or levels is informational and based on external analysis and we do not warranty that any such movements or levels are likely to reoccur in the future. The financial services provided by this website carry a high level of risk and can result in the loss of all your funds. You should never invest money that you cannot afford to lose. Please be advised that certain products and/or multiplier levels may not be available for traders from EEA countries due to legal restrictions.

In ce investim la bursa ?

Investeste in actiuni la bursa:




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.