Scriitori de CENTENAR! Reduceri de până la 30% la CĂRȚI scrise de autori români din ultimii 100 de ani

Pentru noi Centenar înseamnă 100 de ani de literatură, în care nume mai mult sau mai puțin cunoscute lumii de peste hotarele României, așa cum a fost ea întregită în 1918, ne-au adus nouă, românilor, o masă critică pe care să o împărțim în favoriți și favorite.

Care este poetul tău preferat român? Care este scriitoarea ta preferată din România?

Au fost și au rămas de-a lungul deceniilor greu încercate instoric, întrebări care ne fac și ne-au făcut viața mai bună. Rolul literaturii a existat și există între granițele României așa cum o sărbătorim la Centenarul împlinit anul acesta.

Vezi aici întreaga colecție de cărți de centenar!

Avem scriitori și scriitoare care ne plac mult, cu care am crescut sau alături de care continuăm să creștem chiar în aceste momente.

Să-i sărbătorim împreună cu până la 30% discount pe Agopian, Teodoreanu, Rebreanu, Cărtărescu, Braniște, Vlădăreanu, Răileanu, Cioran sau Ionesco, în perioada 27 noiembrie – 10 decembrie, numai pe carturesti.ro.

Comenzile plasate în perioada 30.11.2018 – 02.12.2018 vor fi procesate începând de luni, 03.12.2018. De asemenea, departamentul de relații cu clienții nu lucrează în această perioadă.


In caz ca nu aveti inca un cont tranzactionare la bursa va recomand platformele:


XTB

eToro

NOTE & Risk warnings: Your capital is at risk. CFDs are complex instruments and come with a high risk of losing money rapidly due to leverage. 65% of retail investor accounts lose money when trading CFDs with this provider. You should consider whether you understand how CFDs work and whether you can afford to take the high risk of losing your money. I AM NOT A FINANCIAL ADVISOR and THIS IS NOT INVESTMENT ADVICE. I am just sharing my opinion and views alone on the market. What you do with your own money is your own responsibility. Seek a licensed CPO or financial advisor before you make any investments. Any references to historical price movements or levels is informational and based on external analysis and we do not warranty that any such movements or levels are likely to reoccur in the future. The financial services provided by this website carry a high level of risk and can result in the loss of all your funds. You should never invest money that you cannot afford to lose. Please be advised that certain products and/or multiplier levels may not be available for traders from EEA countries due to legal restrictions.

Azi va recomandam:


Investeste in actiuni la bursa:


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.