Smarter_way_USA

TeraPlast primeşte 6,8 milioane euro ajutor de stat

Grupul TeraPlast va demara implementarea a trei proiecte de investiţii în valoare totală de 15 milioane euro, depuse prin Schema de ajutor de stat, după ce Ministerul de Finanţe a aprobat finaţarea lor, potrivit unui comunicat al TeraPlast.

„Mă bucur să văd că statul îşi respectă angajamentul de a susţine companiile româneşti. În 2016 am mai depus un proiect pentru ajutor de stat pentru TeraPlast SA şi, în contextul în care nu a fost aprobat, am putut să implementăm doar parţial proiectul, din fonduri proprii. Impactul proiectelor de investiţii va fi vizibil atât la nivel naţional, cât şi internaţional, iar principalii beneficiari vor fi clienţii şi partenerii noştri, către care ne respectăm promisiunea de a oferi soluţii de calitate. Un alt efect al implementării lor în această formă, va fi crearea a 159 de locuri de muncă în cadrul celor trei companii din Grupul TeraPlast” a declarat Dorel Goia, Preşedinte al Consiliului de Administraţie TeraPlast.

Investiţia de 6,2 milioane euro a TeraPlast SA are scopul de a aduce o inovaţie pe piaţa granulelor din PVC din ţara noastră, prin producţia de granule fără halogen şi extinderea capacităţii de producţie a ţevilor de canalizare interioară din polipropilenă. Deşeurile de polipropilenă rezultate din procesul tehnologic vor fi reciclate şi reprocesate.

Cele 5,2 milioane euro aferente proiectului Depaco vor fi utilizate pentru deschiderea unei noi unităţi de fabricaţie în Băicoi (Prahova), care, la o capacitate de producţie de peste 10 milioane de metri pătraţi de ţiglă, va asigura fluxuri optime de logistică şi depozitare.

Proiectul TeraGlass, în valoare de 3,5 milioane euro, vizează crearea unui nou flux, complet automatizat, pentru producţia ferestrelor şi uşilor din PVC. Implementarea celor trei proiecte depuse de TeraPlast, Depaco şi TeraGlass va începe imediat. Schema prin care cele trei companii din TeraPlast Group au solicitat ajutor de stat este H.G. 807/2014, care are ca obiectiv stimularea investiţiilor cu impact major în economie şi dezvoltare regională.


Vezi reducerile de sezon din magazinele:

eMag , Evomag , Libris , Vegis , QuickMobile , FashionDays


Nu uita sa dai SHARE daca ti-a placut acest articol!


Investește la bursă prin:

76% din conturile CFD de retail pierd bani

NOTE & Risk warnings: Your capital is at risk. CFDs are complex instruments and come with a high risk of losing money rapidly due to leverage. 79.17% of retail investor accounts lose money when trading CFDs with this provider. You should consider whether you understand how CFDs work and whether you can afford to take the high risk of losing your money. I AM NOT A FINANCIAL ADVISOR and THIS IS NOT INVESTMENT ADVICE. I am just sharing my opinion and views alone on the market. What you do with your own money is your own responsibility. Seek a licensed CPO or financial advisor before you make any investments. Any references to historical price movements or levels is informational and based on external analysis and we do not warranty that any such movements or levels are likely to reoccur in the future. The financial services provided by this website carry a high level of risk and can result in the loss of all your funds. You should never invest money that you cannot afford to lose. Please be advised that certain products and/or multiplier levels may not be available for traders from EEA countries due to legal restrictions.

In ce investim la bursa ?

Investeste in actiuni la bursa:




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.