“Politics is war without bloodshed while war is politics with bloodshed” – Mao Zedong

Pe măsură ce tot auzeam de subiectul ăsta, de care văd că oriunde te uiți nu scapi, observam că toată media se axa pe ce se întâmplă în momentul de față și ce nașpa e că ne-am trezit într-un “trade war”. Având nasul sensibil la cretinisme si superficialitate, mi-am tot pus întrebări și am ajuns să studiez mare parte din istora economică dintre cele două mari puteri, să înțeleg și io care-i treaba, frate.

Pe măsură ce tot citeam, am început să mă prind că subiectul nu-i chiar așa alb-negru cum se prezintă.

Am decis să scriu o serie de articole în care să prezint mai în detaliu relația sensibilă dintre SUA și China și cum am ajuns în situația în care suntem.

Seria de articole va răspunde la întrebările:

• Cum a început?
• Cum stăm acum?
• Încotro ne-am putea îndrepta?

Cum a început

Nu putem vorbi despre relația dintre SUA și China fără să menționăm Taiwan-u. În Octombrie 1949, Mao Zedong înființează Republica Populară Chineză, după înfrângerea naționaliștilor lui Chiang Kai-shek. Chiang, alături de mii de soldați din trupele sale o iau la talpă și se refugiază în Taiwan. Statele Unite, care au oferit suport naționaliștilor lui Chiang în timpul invaziei japoneze din Al Doilea Război mondial, susțin refugiul lui Kai-shek precum și continuarea Republicii Chineze, dar în Taiwan.

Și așa începu țigănia SUA-China care urma să dureze decenii.

Vreau să anunț, din start, că nu intenționez să prezint toți anii cu eveinmente, rezumându-mă doar la cele pe care le consider cu impact mare.

Iunie, 1950 

Începe războiul din Coreea. Nordul invadează Sudul. SUA și ONU sar în ajutorul Coreei de Sud, dar celor din Nord nu le prea place ideea, așa că încep să tragă în forțele aliate, pe la graniță. 4 milioane de morți într-un conflict ce a durat 3 ani, care s-a terminat cu semnarea unui armistitiu în 1953.

August, 1954

Președintele de pe atunci, Eisenhower, ridică o restricție navală impusă Taiwan-ului, lucru care-l ajută pe Chiang să-și trimită trupele pe insulele Quemoy (Kinmen ) și Matsu. China s-a bosumflat și a început să bombardeze insulele până când SUA le-a zis că dacă nu se potolesc, le trimit cadou o nucleară. În Aprilie 1955, China se potolește. N-avea de ales, că încă nu erau putere nucleară. Primul test nuclear fiind abia în 1964.

Aprilie 1971 – Februarie 1972

Se calmează lucrurile. ONU recunoaște Republica Populară Chineză, Nixon vizitează China, își trage niște selfie-uri și discută despre relația dintre cele două țări precum și despre Taiwan.

1979

SUA recunoaște ideea de “O Chină”, referindu-se la Nava Mamă (și nu la mica anexă crescută în Taiwan), precum și ruperea relațiilor cu Taiwan-ul. Cu toate că dup-aia, Congresul aprobă “The Taiwan Relations Act”, prin care SUA mai vindea arme Taiwan-ului pe ici-colo.

Iunie, 1989

Treaba începe să se împută un pic, în momentul în care China se hotărăște să trimită trupe să omoare manifestanți, în Piața Tiananmen. Aceștia erau acolo la protest, să ceară sfârșitul corupției și reformă democratică. În schimb, Guvernul le-a oferit tancuri. D-acolo ii poza aia cunoscută.

SUA condamnă gestul și îngheață relațiile cu Beijingu.

Martie, 1996

Partidul național al lui Lee Teng-Hui câștigă primele alegeri libere, în contextul în care China făcea teste cu bombe, în apropiere, cu scopul de a intimida alegătorii să voteze cu Lee, care era pro independență.

Mai, 1999

În lupta sa cu forțele sârbe în Kosovo, NATO face un “hopa, scuze” și bubuie, din greșeală, ambasada chineză din Belgrad încercând să nimerească Directoratul Iugoslav Federal de Achiziții, apoi își cere scuze pentru greșeală. Îi de presupus că treaba asta n-o prea ajutat relației dintre cele două mari puteri.

Octombrie, 2000

Clinton semnează un act prin care oferea relații comerciale normale și permanente cu Beijingul. Chestia asta era primul pas al Chinei spre intrarea în WTO (World Trade Organization). Relația Chinei cu WTO-ul e foarte importantă, așa că o să mai revenim la ea. De asemenea, între anii 1980 și 2004, comerțul SUA-China crescuse de la $5 miliarde la $231 de miliarde, China întrecând Mexicul ca și partener de comerț aflat pe locul 2, după Canada.

Septembrie, 2008

China devine cel mai mare deținător din datoriile SUA, cu o sumă de $600 miliarde.  Interdependența dintre cele două se accentuează.

Februarie, 2012

Încep țigăniile dintre WTO și China, din cauza restricților pe care China le are pe exportul de metale rare (zinc, bauxit, cocs). O carte folosită cu intenție și cu cap, cu unul din scopuri fiind să determine companiile externe care depindeau de metalele sale, să se mute în China. La fel ca și acum, China se dădea victimă a bullying-ului.

Noiembrie 2012

Xi Jinping  îl înlocuiește pe Hu Jintao ca și Președinte.

Mai, 2014

Deși din 2012 până acum au fost semne de îmbunătățire a relației, cu vizite din partea lui Jinping în California să stea la discuții cu Obama, SUA acuză 5 chinezi că au dat-o cu hacking și au furat tehnologii de comerț de la companiile de pe teritoriul ei. Și iar începe scandalu. Astfel, China suspendă cooperarea cu SUA în materie de securitate cibernetică. Pe lângă asta, în 2015, autoritățile din SUA spun că au dovezi cum că hackerii chinezi se află în spatele unei breșe care s-a lăsat cu compromiterea datelor personale ale 22 de milioane de angajați federali.

Noiembrie, 2014

Se împacă iar și semnează un acord în care ambii promit că reduc emisiile de carbon, cu target-uri până în 2030.

Mai, 2015

Iar se ceartă (să mor io), pe tema intenției Chinei de a militariza unele insule artificiale din Marea Chinei de Sud, în ciuda promisiunilor Chinei că acolo vor fi doar construcții civile.

2017 – 2018

Perioada Trump+.

Îmcepe trasul de chiloți comercial, în care Trump impune tarife pe oțel și aluminiu și China pe haine, papuci și electrocasnice. Motivul citat de SUA fiind furtul de inteligență și tehnologic.

Și așa ne trezim în prezent.

Continuarea o veți afla în partea a 2-a.