Warren Buffett, probabil cel mai celebru investitor din lume şi al doilea cel mai bogat om din lume, cu o avere de 80,5 mild. dolari, nota în cea mai recentă scrisoarea a sa către investitorii Berskshire că o alocare de 10% a capitalului către obligaţiuni guvernamentale şi 90% către un fond de acţiuni care urmăreşte indicele american S & P 500 va oferi randamente mai mari decât alte instituţii financiare care solicită mulţi bani pentru serviciile lor.
Strategia ar putea fi considerată una îndrăzneaţă, având în vedere că vreme de mulţi ani raportul folosit de multe fonduri de pensie a fost de 60% acţiuni şi 40% obligaţiuni. Este adevărat că pe termen lung acţiunile au oferit cele mai mari randamente, însă ce s-a întâmplat de au câştigat aşa de multe teren în faţa obligaţiunilor în recomandările lui Buffett şi nu numai?
În cartea Stocks for the long run, scrisă de investitorul şi profesorul american Jeremy Siegel, apărută pentru prima oară în 1994, se arată că acţiunile au oferit un randament mediu de aproape 7% pe an timp de 200 ani, superior obligaţiunilor.
După ce SUA începuseră să aibă probleme cu o inflaţie tot mai mare în anii ’70, Paul Volcker, preşedinte al Fed din 1979 până în 1987, a fost cel care a condus cea mai dură luptă cu inflaţia din istoria americană. În doar trei ani, inflaţia scăzuse de la 15% la 3%, după ce banca centrală americană ridicase dobânda până peste 20%, trecuse printr-o recesiune şi rezistase multor critici din partea societăţii.
La mijlocul anilor ’80, inflaţia însă, sperietoarea bursei şi a societăţii americane în general începând cu anii ‘60, părea că nu va mai reveni pe radarul investitorilor ceva vreme. Şi aşa a fost, în scenă intrând Marea Moderaţie, perioadă definită de o inflaţie scăzută şi volatilitate mică. Indicele american S & P 500 a crescut din 1985 până în prezent cu 1300%, în vreme ce obligaţiunile au luat-o pe tobogan şi datorită unui mediu fără presiune inflaţionistă, dar şi datorită surplusului de economisiri pe care au început să îl înregistreze marile ţări exportatoare (China, câteva ţări OPEC etc).
Cu obligaţiuni ce oferă randamente şi sub 2%, mult capital a fost îndreptat către acţiuni şi ca urmare a lipsei de alternativă. Venită pe fondul unor randamente atât de mici din partea obligaţiunilor, avansul pieţelor de capital a continuat, doar în ultimii nouă ani bursa americană reuşind o apreciere de 100%, în condiţiile în care randamentele obligaţiunilor sunt la minimele anilor ’60, nerodate totuşi masiv de infaţie, ca în anii ’70-’80.
Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.10.2017
