SIF Hoteluri si-a dublat cifra de afaceri la 9,48 milioane lei in S1, dar produce pierderi de 2,2 milioane lei

Compania orădeană SIF Hoteluri și-a extins activitatea, însă rămâne aducătoare de pierderi pentru acționarul majoritar SIF Banat Crișana.

În 2015 a generat pierderi de 5 milioane lei, iar procesul de restructurare început încă nu a readus societatea pe linia de plutire. SIF Hoteluri (CAOR) – fosta societate Calipso Oradea, adusă la cota Bursei de Valori București în mai 2012 de acționarul majoritar cu 99% din titluri, SIF Banat Crișana (SIF1) – a obținut în prima jumătate a acestui an venituri totale de 9,56 milioane lei, în creștere cu 88,19% față de 5,08 milioane lei față de S1 2015.

Activitatea a sporit pe fondul includerii a unor noi puncte de lucru, care au urcat de la 2 unități la 7 unități într-un interval în care numărul angajaților a urcat la 206 de salariați față de 79 lucrători, cu un an în urmă. Activele totale au urcat cu 34,40%, la 30 iunie, până la 108,09 milioane lei, de la 80,42 milioane lei la 30 iunie 2015. Pe acest fond, cheltuielile totale au urcat cu 52,33%, până la 11,76 milioane lei, de la 7,72 milioane lei.

Acesta este contextul în care compania a realizat pierderi semestriale de 2,20 milioane lei, cu 16,66% mai mici decât cele de 2,64 milioane lei din primele 6 luni ale anului trecut. La începutul lunii iunie, într-un interviu acordat pentru Profit.ro, președintele SIF Banat Crișana Bogdan Drăgoi nu se declara îngrijorat de pierderea din primul trimestru al acestui an de 1,57 milioane lei. El spunea că sunt pierderi financiare, contabile. El era încrezător în activitatea noului manager și se aștepta ca activele societății să producă mai mult. „Eu cred că va funcționa”, spunea șeful SIF1 despre procesul de restructurare.

SIF Hoteluri este listat la cota Bursei de Valori București unde se tranzacționează sporadic și pe volume derizorii, de cele mai multe ori sub 50 de lei pe zi. La ultima cotație de 2,30 lei/acțiune, din sesiunea de la BVB, compania are o capitalizare de piață de 73,93 milioane lei (16,57 milioane euro).



Azi va recomandam:


Investeste in actiuni ($200 minim):



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *