Smarter_way_USA

Impact vinde 172 de locuinte si obtine un castig net semestrial de 15 milioane lei

Impact Developer & Contractor și-a dublat profitul net semestrial în contextul vânzării unor proprietăți de aproximativ 14.500 de metri pătrați.

Compania Impact Developer & Contractor (IMP) a realizat în primele 6 luni ale acestui an venituri din vânzări de 51,83 milioane lei, cu 3,82% mai mari decât cele de 49,92 milioane lei din perioada similară a anului trecut, conform rezultatelor financiare ale companiei publicate astăzi pe portalul propriu. Este vorba de un număr de 172 de case și apartamente, precum și de 189 de locuri de parcare cu o suprafață însumată de aproximativ 14.500 metri pătrați, cu 6% mai mică decât cea vândută în S1 2015.

Ajustarea în contabilitate a fost de 36,72 milioane lei, astfel încât profitul din vânzări s-a cifrat la 15,11 milioane lei, în creștere cu 5,22% față de 14,36 milioane lei. Compania a obținut un profit din venituri financiare de aproape 476.000 de lei, în scădere cu 38,{etoroCFDrisk}% comparativ cu cele de peste 778.000 de lei din primele 6 luni ale anului trecut.

Reluarea la venituri în urma unei decizii judecătorești din martie a unui provizion constituit într-un litigiu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) din 2011 a influențat puternic profitul net. Astfel, rezultatul net semestrial se ridică la 13,74 milioane lei, fiind cu 94,34% mai mare decât cel de 7,07 milioane lei obținut în S1 2015.

La 30 iunie, Impact avea active totale de 468,87 milioane lei, doar marginal peste cele de 467,97 milioane lei de la 31 decembrie 2015, în timp ce în același interval datoriile totale s-au redus cu 12,03%, la 93,98 milioane lei, de la 106,83 milioane lei. Compania dispune pe bilanț de numerar însumând 11,83 milioane lei.

Impact – companie deținută de omul de afaceri Gheorghe Iaciu în proporție de 49,48%, de Adrian Andrici cu 15,24% și de entități ale Swiss Capital cu 10,46% – este listată la cota Bursei de Valori București, unde la ultimul preț de închidere de 0,700 lei/acțiune de ieri, are o capitalizare de piață de 194,50 milioane lei (43,63 milioane euro).


Vezi reducerile de sezon din magazinele:

eMag , Evomag , Libris , Vegis , QuickMobile , FashionDays


Nu uita sa dai SHARE daca ti-a placut acest articol!


Investește la bursă prin:

76% din conturile CFD de retail pierd bani

NOTE & Risk warnings: Your capital is at risk. CFDs are complex instruments and come with a high risk of losing money rapidly due to leverage. 79.17% of retail investor accounts lose money when trading CFDs with this provider. You should consider whether you understand how CFDs work and whether you can afford to take the high risk of losing your money. I AM NOT A FINANCIAL ADVISOR and THIS IS NOT INVESTMENT ADVICE. I am just sharing my opinion and views alone on the market. What you do with your own money is your own responsibility. Seek a licensed CPO or financial advisor before you make any investments. Any references to historical price movements or levels is informational and based on external analysis and we do not warranty that any such movements or levels are likely to reoccur in the future. The financial services provided by this website carry a high level of risk and can result in the loss of all your funds. You should never invest money that you cannot afford to lose. Please be advised that certain products and/or multiplier levels may not be available for traders from EEA countries due to legal restrictions.

In ce investim la bursa ?

Investeste in actiuni la bursa:




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.