Smarter_way_USA

Biofarm isi mentine profitul net semestrial in zona de 15 milioane lei

În contextul unor venituri din vânzări comparabile cu cele din primele 6 luni ale anului trecut, compania farmaceutică Biofarm București a obținut în primul semestru 2016 un profit de 15,21 milioane lei, cu numai 1% mai mare.

Biofarm București (BIO) a venit cu o raportare semestrială care indică variații modeste la nivelul principalilor indicatori financiari. În primele 6 luni ale anului, compania farmaceutică a obținut venituri din vânzări de 69,19 milioane lei, cu 1,48% mai mici decât cele de 70,23 milioane lei din S1 2015. O fluctuație mai mare s-a înregistrat la nivelul variației stocurilor care au fost negative, cu puțin peste 400.000 de lei, în timp ce în primul semestru al anului trecut impactul pozitiv a fost de 3,33 milioane lei.

Biofarm a obținut un profit din exploatare de 18,41 milioane lei, în scădere cu 2,85% față de cel de 18,95 milioane lei din primele 6 luni ale anului trecut. În același interval, rezultatul net global a urcat cu 1,20%, la 15,21 milioane lei, de la 15,03 milioane lei.

La data de 30 iunie, compania avea active totale de 219,68 milioane lei, în creștere cu 1,28% față de 216,89 milioane lei la 31 decembrie 2015. În aceeași perioadă de raportare, datoriile totale au crescut cu 5,87%, la 36,80 milioane lei, de la 34,76 milioane lei.

Biofarm este listată la cota Bursei de Valori București și are acționar majoritar SIF Muntenia (SIF4) cu 50,98% din titluri, în timp ce SIF Banat Crișana (SIF1) are o deținere de 22,05% din acțiuni, iar SIF Moldova (SIF2) are o participație de 13,{etoroCFDrisk}% din titluri. La ultima cotație din ședința bursieră de tranzacționare de ieri, de 0,246 lei/acțiune, capitalizarea bursieră a companiei este de 242,40 milioane lei (54,34 milioane euro).


Vezi reducerile de sezon din magazinele:

eMag , Evomag , Libris , Vegis , QuickMobile , FashionDays


Nu uita sa dai SHARE daca ti-a placut acest articol!


Investește la bursă prin:

76% din conturile CFD de retail pierd bani

NOTE & Risk warnings: Your capital is at risk. CFDs are complex instruments and come with a high risk of losing money rapidly due to leverage. 79.17% of retail investor accounts lose money when trading CFDs with this provider. You should consider whether you understand how CFDs work and whether you can afford to take the high risk of losing your money. I AM NOT A FINANCIAL ADVISOR and THIS IS NOT INVESTMENT ADVICE. I am just sharing my opinion and views alone on the market. What you do with your own money is your own responsibility. Seek a licensed CPO or financial advisor before you make any investments. Any references to historical price movements or levels is informational and based on external analysis and we do not warranty that any such movements or levels are likely to reoccur in the future. The financial services provided by this website carry a high level of risk and can result in the loss of all your funds. You should never invest money that you cannot afford to lose. Please be advised that certain products and/or multiplier levels may not be available for traders from EEA countries due to legal restrictions.

In ce investim la bursa ?

Investeste in actiuni la bursa:




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.