Smarter_way_USA

Statul nu va mai vinde nimic timp de 5 ani si va lua inapoi firmele privatizate fraudulos – proiect de lege

Un proiect de lege propus de senatorul PSD Şerban Nicolae prevede ca, timp de cinci ani, statul să nu mai privatizeze nicio companie, iar toate acţiunile dobândite până acum de firmele private prin infracţiuni săvârşite în procesul de privatizare să reintre în proprietatea statului.

Legile prin care se pot privatiza societăţile de stat din România, respectiv OUG 88/1997 şi Legea 137/2002, vor fi susupendate timp de cinci ani de zile. Mai mult sunt limitate chiar şi vânzările de acţiuni pe piaţa de capital. “Participaţiile statului sunt admise la tranzacţionare pe pieţe reglementate sau sisteme alternative de tranzacţionare autorizate conform legii, dacă la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent totalul activelot nu depăşeşte 1.500.000 de lei”.

Actul normativ stabileşte şi că statul va primi înapoi pachetele de acţiuni la societăţile privatizate deja, dacă respectivele privatizări au fost frauduloase, iar acest lucru este decis de instanţă

”Acțiunile și activele dobândite prin infracțiuni săvârșite în procesul de privatizare a societăților realizat de instituțiile publice implicate conform dispozițiilor O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998 și a dispozițiilor Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constatate prin hotărâri judecătorești, intră în proprietatea statului la data rămânerii definitive a respectivelor hotărârii judecătorești, dacă societățile respective sunt încă în funcțiune”, scrie în proiect.

Cei care au fost cumpărători de bună credinţă şi vor rămâne fără pachetele de acţiuni cumpărate de la stat se pot îndrepta asupra persoanelor pe care judecătorii le au considerat vinovate, pentru recuperarea prejudiciilor.

Proiectul de lege apare în contextul în care procurorii DIICOT instrumentează dosarul Rompetrol 2, în care suspectează fapte de corupţie atât la privatizarea rafinăriei Petromidia, cât şi la conversia în acţiuni a datoriilor istorice ale societăţii. Dacă legea va intra în vigoare, rafinăria Petromidia, ca şi alte societăţi în cazul cărora judecătorii au decis că privatizarea a fost săvârşită în urma unei infracţiuni, se va întoarce în proprietatea statului.


Vezi reducerile de sezon din magazinele:

eMag , Evomag , Libris , Vegis , QuickMobile , FashionDays


Nu uita sa dai SHARE daca ti-a placut acest articol!


Investește la bursă prin:

76% din conturile CFD de retail pierd bani

NOTE & Risk warnings: Your capital is at risk. CFDs are complex instruments and come with a high risk of losing money rapidly due to leverage. 79.17% of retail investor accounts lose money when trading CFDs with this provider. You should consider whether you understand how CFDs work and whether you can afford to take the high risk of losing your money. I AM NOT A FINANCIAL ADVISOR and THIS IS NOT INVESTMENT ADVICE. I am just sharing my opinion and views alone on the market. What you do with your own money is your own responsibility. Seek a licensed CPO or financial advisor before you make any investments. Any references to historical price movements or levels is informational and based on external analysis and we do not warranty that any such movements or levels are likely to reoccur in the future. The financial services provided by this website carry a high level of risk and can result in the loss of all your funds. You should never invest money that you cannot afford to lose. Please be advised that certain products and/or multiplier levels may not be available for traders from EEA countries due to legal restrictions.

In ce investim la bursa ?

Investeste in actiuni la bursa:




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.