Smarter_way_USA

Ropharma Brasov a absorbit farmaciile Cristina Farm, Nipam Farm si Farmacia Sedofarm

Ropharm Braşov (RPH), companie farmaceutică controlată de omul de afaceri Mihai Miron, a fuzionat prin absorbţie cu societăţile Cristina Farm, Nipam Farm şi Farmacia Sedofarm.

Astfel, în urma acestei operaţiuni capitalul social s-a majorat cu 485.703 de acţiuni la o valoare nominală de 0,1 lei, anunţă reprezentanţii companiei farmaceutice, ceea ce conduce la un capital social actual de 51 milioane lei.

Compania deţine aproximativ 130 de farmacii şi un portofoliu de producţie proprie format din 73 de produse, acoperind 24 de arii terapeutice. În primul trimestru al acestui an compania a încasat un profit de 1,6 milioane lei, în scădere cu 50% faţă de rezultatul raporat în aceeaşi perioadă de anul trecut.

Veniturile din vânzări au fost de 118,2 milioane lei, cu 0,5 milioane lei mai puţin faţă de rezultatul înregistat după primele trei luni din 2015. Compania şi-a bugetat vânzări de peste 100 milioane de euro, vizând un profit de două milioane de euro.

În 2015, veniturile nete înregistrate de Ropharma au fost de 438,6 milioane lei, în creştere cu 3,8% faţă de anul precedent. De asemenea, profitul raportat de compania farmaceutică a fost de 7,92 milioane lei, echivalentul unei scăderi de 3,5% faţă de 2014. Compania a avut peste 5,8 milioane de clienţi în 2015, în creştere cu 5,4% faţă de 2014. Astfel, veniturile din farmaciile proprii au adus încasări de 314,7 milioane lei, în timp ce veniturile din distribuţie au adus 128,8 milioane lei.

Majoritatea vânzărilor au provenit din Republica Moldova, respectiv 63%, restul fiind înregistrate în România. Societatea a încheiat anul pe locul opt ca distribuitor pentru piaţa de retail, în topul lanţurilor farmaceutice plasându-se pe locul cinci, potrivit datelor raportului administratorilor.

Capitalizarea buriseră a companiei este de 149,8 milioane lei după ce acţiunile RPH au înregistrat o depreciere de peste 14% de la începutul acestui an, fiind tranzacţionate ultima oară la 0,28 lei per titlu.


Vezi reducerile de sezon din magazinele:

eMag , Evomag , Libris , Vegis , QuickMobile , FashionDays


Nu uita sa dai SHARE daca ti-a placut acest articol!


Investește la bursă prin:

76% din conturile CFD de retail pierd bani

NOTE & Risk warnings: Your capital is at risk. CFDs are complex instruments and come with a high risk of losing money rapidly due to leverage. 79.17% of retail investor accounts lose money when trading CFDs with this provider. You should consider whether you understand how CFDs work and whether you can afford to take the high risk of losing your money. I AM NOT A FINANCIAL ADVISOR and THIS IS NOT INVESTMENT ADVICE. I am just sharing my opinion and views alone on the market. What you do with your own money is your own responsibility. Seek a licensed CPO or financial advisor before you make any investments. Any references to historical price movements or levels is informational and based on external analysis and we do not warranty that any such movements or levels are likely to reoccur in the future. The financial services provided by this website carry a high level of risk and can result in the loss of all your funds. You should never invest money that you cannot afford to lose. Please be advised that certain products and/or multiplier levels may not be available for traders from EEA countries due to legal restrictions.

In ce investim la bursa ?

Investeste in actiuni la bursa:




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.